Fairy Bale. Andru Nenciu scrie despre dragonul galez din Kiev

Un pic din Hugo Sanchez. Sau un strop din Van Basten. Și din geniul jupânului său, de pe bancă, omul care l-a strivit cu disprețul său, când a anunțat primul 11 pentru finala de la Kiev. Gareth Bale n-are carisma și armatele de marketing ale celui mai mediatizat fotbalist al Planetei. Dar are tact. E tolerant. E bun încasator. Și, mai presus de toate, știe să trăiască bucuria unei finale de Champions League. O repriză. Mai puțin chiar.

Cu coc de samurai și centură neagră în rezolvarea problemelor apăsătoare în miez de finală, omul care nici nu se născuse când Ian Rush își lega soarta de cea a lui Liverpool transmite emoție. Prin exprimarea din teren. Prin modul în care nu rămâne niciodată în pană de idei. La Kiev a jucat o carte de totul sau nimic. Nu și-a plâns în pumni când Zidane a anunțat primul 11, dar a ales să arate că nu stă în poziția ghicocelului în fața cuiva. Și-a încheiat șireturile teatral, în vestiar, pentru a nu da în clocot, la încălzirea rezervelor, iar pe o plasmă imaginară și-a revăzut întreaga carieră. O carieră care înseamnă, aproape, doar echipa de club. Căci naționala Țării Galilor…

Cu bătăi apăsate în tastele B,A,L și E, spaniolii au aprins rapid scânteia plecării lui Bale de la Real. Să fi mânuit Zizou stiloul cu o tragică neîndemânare când a scrijelit formula de start? Să-și fi agățat un obuz de gleznă? Madrilenii s-au târât în debutul finalei, Bale a privit. A transpirat abundent, pe margine, de fiecare dată când Mane scăpa de cinicul Ramos ca de un țânțar și a zâmbit discret la gafa lui Karius. La licitații n-ai voie să privești stânga-dreapta peste umăr. La un asemenea nivel, te bucuri rezervat când un adversar îți face cadouri. Și așa s-a și întâmplat. Fair-play-ul a primat sub privirile lui Maldini, la oficială.

Cadoul lui Bale pentru milioanele de suflete care se hrănesc cu fotbal a fost, sâmbătă seara, o acrobație împănată cu o execuție din vârful ghetei mărimea 46. Foarfeca lui a fost o trimitere către determinarea lui Dean Saunders sau către viclenia mustăciosului fără mustață Ian Rush. Execuția lui a adus aminte de viteza de reacție și clarviziunea regretatului Gary Speed sau de geniul și constanța lui Ryan Giggs. Dar, mai presus de toate, fotbalistul care atinge o viteză de 36,9 km/h potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători mexicani, în 2017, și-a scos pe teren, la Kiev, două cărți de vizită: de fotbalist complet și de om. Om cu majuscule.

A intrat pe teren. Nu s-a simțit încorsetat de tricoul de rezervă. A pus în practică tot repertoriul învățat în Premier League și a zâmbit, cu naturalețe, când Zidane, la final, i-a întins mâna. Camerele TV au surprins, la ceremonia de premiere, zgârietura din regiunea interscapulară pe care un englez i-a lăsat-o în loc de felicitări. Pe parcursul meciului, tibiile lui Bale au trosnit, de câteva ori, în clinciurile cu zdrahonii Lovren sau Van Dijk. Galezul cu umeri lați nici n-a simțit durerea. S-a consumat nervos înainte de intrarea în teren, apoi a trecut la inovații. S-a eliberat de rețineri și a făcut ce știe mai bine. Din instinct.

A fugit cu adversarii în spate, a adus varietate în jocul Realului și, până la final, a arătat că un fotbalist cu cap n-are nevoie de 90 de minute ca să arate cine e.