Arsenal ajută Barça

Redactor:
Mihai Molnar
Redactor:
Robert ZANFIR
Arsenal ajută Barça
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ciuda conflictelor din ultima vreme, Arsenal și Barcelona
sunt în relații destul de bune. Dovadă faptul că „tunarii” le-au
permis catalanilor să le folosească una dintre bazele de
antrenament, după ce Barcelona și-a devansat cu două zile sosirea
la Londra, pentru finala Ligii Campionilor de sâmbătă.

În fiecare vară, în ultimii trei ani, „Fabregas la Barcelona” e cap
de afiș în media engleză și cea spaniolă. Cel mai probabil, nici
vara asta nu va fi diferită. În februarie s-a lăsat cu acuze, după
ce unul dintre talentele La Masiei, Jon Toral (16 ani), a semnat cu
Arsenal. O lună mai târziu, „tunarii” au fost eliminați din
optimile Ligii Campionilor, iar Wenger și Van Persie țipau că
Barcelona a câștigat cu arbitrii. Și totuși cele două cluburi
împart relații amicale.

„London
Colney”, folosită și de naționala Angliei

Vulcanul islandez a forțat delegația catalană să decoleze spre
Londra mai devreme cu două zile, pentru a evita eventuala închidere
a spațiului aerian britanic. A apărut însă o altă problemă. Locul
de antrenament până vineri, când „Wembley”-ul devenea disponibil.
Noroc cu Arsenal. „Au fost drăguți și ne-au lăsat să folosim baza
lor de antrenament. I-am contactat imediat după ce am aflat că
trebuie să decolăm mai devreme, iar răspunsul lor a fost pozitiv.
Acest lucru denotă respectul dintre cele două cluburi”, a spus un
purtător de cuvânt al Barcelonei. „London Colney” este o bază de
antrenament de top class a lui Arsenal, situată în nordul Londrei.
E locul preferat al naționalei Angliei, înaintea meciurilor de pe
„Wembley”.

Delegația Barcelonei a aterizat marți seară, în jurul orei 00:10,
pe Aeroportul „Stansted” din Londra, după un zbor de două ore, apoi
s-a cazat la Hotelul „The Grove”. Ieri, catalanii au avut programat
un antrenament închis la Baza „London Colney”.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
×