„Am ținut cu Steaua în meciul cu Fiorentina, la Roma – CFR am fost împărțit în două”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu a comentat situația de la CFR Cluj și a spus că Ioan Andone merita să rămână în continuare pe banca clujenilor.

A fost o surpriză, cahiar dacă Roma nu trece prin cea mai bună formă. Dar, valoric vorbind, plus că în ultimii doi ani au fost în primele opt echipe ale Europei, nu se aștepta nimeni la asta, a fost o surpriză pentru Italia, pentru Europa. Mai ales din partea unei echipe care acum câțiva ani era în Liga 3. Pe lângă faptul că au câștigat campionatul, e prima din provincie după mulți ani. A fost o nedreptate demiterea lui Andone. Dar antrenorul e ținut în funcție de rezultate, iar dacă președintele decide ceva, poți să pleci. Nea Ando merita să rămână, meritul e în totalitate al lui și pentru ce a făcut acum CFR, și cred că în sufleteul lui știe că e un pion important in aceste rezultate. Eu nu am jucat la Dinamo, Rapid, Steaua, nu am orgoliul lui Adi, dinamovist pur-sânge, să bată pe Steaua. Cred că eram bine primit oriunde nu era o problemă dacă picam în cupe cu o echipă românească. Eu am ținut cu Steaua la partida cu Fiorentina, pentru că sunt român. La CFR-Roma am fost împărțit jumi-juma, pentru că am petrecut 4 ani la Roma, dar m-am bucurat pentru victoria Clujului, că e o echipă românească. „, a spus Chivu la televiziunea gazetei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×