Uniunea Europeană dorește boicotarea Campionatului Mondial de fotbal din Rusia. Măsuri adiționale: excluderea echipelor din Champions League și Europa League

Redactor:
Emanuel Ivan
Uniunea Europeană dorește boicotarea Campionatului Mondial de fotbal din Rusia. Măsuri adiționale: excluderea echipelor din Champions League și Europa League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii Uniunii Europene s-au întâlnit pentru a discuta situația Campionatului Mondial din Rusia, programat în anul 2018.


UPDATE: În apărarea țării sale, Vladimir Putin folosește argumentul promovat intens de FIFA: implicarea politicului în fotbal este interzisă. În consecință, președintele Rusiei nu vede un motiv pentru care țara sa să nu poată găzdui Cupa Mondială 2014:

„Sper că aceste sancțiuni nu vor fi aplicate. FIFA a anunțat deja că fotbalul și sportul n-au legătură cu politica și cred că asta e calea de urmat”, a declarat Putin, conform Sport Express.


Uniunea Europeană a discutat posibilitatea boicotării Mondialului din 2018, în urma acțiunilor militare pe care Rusia le susține în Ucraina. În cazul în care decizia ar fi luată, prezența jucătorilor de fotbal la turneul final din Rusia ar fi interzisă. O altă măsură pe care Uniunea Europenă vrea să o ia împotriva Rusiei este excluderea echipelor de fotbal din Champions League și Europa League, precum și excluderea Rusiei din calendarul Formulei 1. Conform DailyMail, măsurile ar putea fi puse în aplicare cel mai târziu vineri dacă Rusia nu își retrage trupele din Uc raina.

Măsura reprezintă una dintre sancțiunile pe care Europa dorește să le aplice Rusiei în cazul în care violențele din Estul Ucrainei – considerate a fi rezultatul incursiunilor militare susținute de la Moscova – vor continua.

Pe lângă interdicția pe plan fotbalistic, oficialii din Occident ar putea bloca și companiile statului rus din a face profit pe suprafața U.E. De asemenea, ar interzice atleților, artiștilor și oamenilor de afaceri ruși să participe în cadrul evenimentelor internaționale.

Președintele rus, Vladimir Putin, este foarte încrezător în abilitățile statului său de a organiza și găzdui evenimente sportive. A XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (2014) s-a desfășurat în orașul Soci. A devenit cea mai scumpă ediție a Jocurilor Olimpice, Rusia investind aproape 39 de miliarde de euro în organizarea competiției. În schimb, bugetul preconizat pentru Campionatul Mondial din 2018 este de doar 15 miliarde de euro.


Vladimir Putin (stânga), alături de Sepp Blater (președintele FIFA) și Angela Merkel (cancelarul Germaniei)

  • Cele 11 orașe care, teoretic, vor găzdui meciurile de la CM 2018 din Rusia:
  • Moscova
  • Kaliningrad
  • Sankt Petersburg
  • Volgograd
  • Kazan
  • Novgorod
  • Samara
  • Saransk
  • Rostov pe Don
  • Soci
  • Ekaterinburg
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen