Închisoare ridicată pe un munte de bani. Cum au plătit brazilienii 1,4 milioane de dolari pe minut jucat la Manaus, stadionul care ar putea deveni pușcărie

Închisoare ridicată pe un munte de bani. Cum au plătit brazilienii 1,4 milioane de dolari pe minut jucat la Manaus, stadionul care ar putea deveni pușcărie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • „Arena Amazonia” din Manaus e unul dintre stadioanele cu potențial de „sindrom al elefanților albi”, având în vedere că pe gigantul aflat în apropierea junglei amazoniene nu are cine juca

Premergător Cupei Mondiale din Brazilia, care s-a disputat în această vară, au avut loc ample demonstrații de stradă în marile orașe din Țara Cafelei, oamenii criticând dur regimul pentru costurile uriașe ale turneului final. Factura finală pentru cele 64 de meciuri disputate a fost de 11,5 miliarde de dolari, dintre care 3,6 miliarde de dolari au fost „înghițite” de construcția sau renovarea celor 12 arene care au găzduit partidele Mondialului. Iar la trei luni de la finala câștigată de Germania cu 1-0, după prelungiri, în fața Argentinei, protestele brazilienilor par să aibă ecou.

ARENA DIN MANAUS, VIITOARE ÎNCHISOARE?

Presa braziliană atrăgea atenția încă dinaintea competiției de posibilitatea declanșării „sindromului elefanților albi”, care presupune construirea unor arene strălucitoare, abandonate apoi odată cu finalul turneului. Printre stadioanele care puteau fi „victimele” acestui sindrom erau „Mane Garrincha” din capitala Brasilia, „Arena Pantanal” din Cuiaba și, mai ales, „Arena Amazonia” din Manaus. Motivul era simplu: cele trei orașe nu aveau echipe de fotbal nici măcar în divizia a treia braziliană, astfel că deveneau inutile imediat după fluierul final al ultimului meci disputat la CM 2014. Ba mai mult, una dintre arene, cea din Manaus, ar fi trebuit să devină închisoare după finalul competiției, proiectul fiind încă în dezbatere în Consiliul Local din Manaus.
Asta nu i-a împiedicat, însă, pe jurnaliștii brazilieni să demonstreze inutilitatea investiției într-un stadion multifuncțional, construit aproape de jungla amazoniană, în care meciurile de fotbal erau aproape imposibil de jucat din cauza condițiilor climatice, lucru dovedit și în timpul Cupei Mondiale. Concret, un calcul simplu realizat de Rodrigo Lacal, un jurnalist brazilian care a analizat impactul economic al Mondialului asupra orașului Manaus, a relevat că fiecare minut jucat pe „Arena Amazonia” din Manaus a costat statul brazilian aproximativ 1,4 milioane de dolari! Implicit, fiecare secundă jucată a avut o notă de plată de 23.333,3 dolari.

COSTUL A CRESCUT DE LA 250 DE MILIOANE DE DOLARI LA APROAPE 500

Cum s-a ajuns, însă, la aceste cifre incredibile? Povestea își are originea în 2009, atunci când Manaus a fost anunțat, surprinzător, ca gazdă a CM 2014, deși era un oraș care nu avea tradiție în fotbal. Planul a fost ca vechiul stadion să fie demolat, iar pe locul său să fie ridicată „Arena Amazonia”, stadion care ar fi trebuit să coste 250 de milioane de dolari. Cum cerințele FIFA nu erau îndeplinite în planul inițial, acesta a fost modificat, iar suma totală a crescut la 309 milioane de dolari. În cele din urmă, costul total al arenei a fost de 334,5 milioane de dolari, conform informațiilor publice ale Ministerului Dezvoltării din Brazilia. Aici intervine, însă, modul în care a fost finanțat stadionul: 200 de milioane de dolari au fost împrumutați de la Banca de Dezvoltare din Brazilia, la o dobândă variabilă, care a început de la 6%, dar care nu putea depăși 12%. Un împrumut care a dus costul total al stadionului la 487 de milioane de dolari, având în vedere că Guvernul Statal din Amazonas, care a finanțat proiectul cu 82 de milioane de dolari, a împrumutat 75% din bani de la aceeași Bancă de Dezvoltare. Practic, pentru a organiza meciurile CamerunCroația 0-4, AngliaItalia 1-2, HondurasElveția 0-3 și SUAPortugalia 2-2, toate din faza grupelor, Brazilia a plătit aproape jumătate de miliard de dolari pe un stadion care nu mai poate găzdui evenimente de anvergură în viitorul apropiat. O notă de plată enormă!

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…