Lovitură de Zmeu!** Vaslui – Sporting 1-0 și oamenii lui Hizo visează la calificare!

Lovitură de Zmeu!** Vaslui - Sporting 1-0 și oamenii lui Hizo visează la calificare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Zmeu a reușit aseară un gol de care își va aminti toată viața. Sporting a plecat învinsă de la Piatra Neamț, iar Vasluiul se apropie de primăvară

Outsider în grupa sa de Europa League, Valsui a arătat aseară că numic nu e imposibil dacă respecți fotbalul. A învins Sporting Lisabona, scor 1-0, și se apropie de o calificare istorică în primăvara europeană.

Senini grație capitalului de puncte acumulat până acum, portughezii au jucat aseară, la PIatra Neamț cu o relaxare care a permis Vasluiului mai multe realizări în revanșa înfrângerii de la Lisabona. Fără Wesley, dar cu aceiași oportuni și tehnici Adailton și Sânmărtean, băieții lui Hizo au trebuit totuși să se întrebuințeze serios, pentru că fie și ușor deconectată, Sporting are stofă. S-a văzut asta imediat după golul lui Zmeu, când oaspeții s-au pus pe treabă, au înghesuit Vasluiul și au avut câteva bune ocazii. Cu 1-0 pe tabelă, românii și-au adaptat însă partitura și au căutat contraatacul. Puteau mări scorul până la pauză dacă vârful, adică Yero Bello, nu ar fi fost unul bont și lipsit de viziune.

Istoria se scrie acum
Repriza a doua începe tot cu Bello smulgând răcnete dinspre bancă la un șut parat de Marcelo și totul părea în continuare la îndemână. Adailton are la rândul spu o lovitură liberă, adică, în cazul lui penalty, dar mingea se lovește de un cap portughez. Mai departe, Vasluiul încearcă să joace inteligent, dat fiind că timpul lucra pentru ea. Se închide inspirat în propria jumătate, dar chiar și așa Sporting găsește soluții și amenință. „Va fi un meci pentru istorie”, spunea căpitanul Adailton în ziua meciului și așa a fost: Vasluiul își scrie propia istorie în vremuri în care granzii Capitalei decad. Acum se află aproape de cea mai însorită primăvară din palmares.

Zmeu: „Trebuie să batem și Lazio!”
Eroul Vasluiului, Denis Zmeu, spune că nu își va pierde din concentrare doar pentru că a reușit să marcheze aseară cu Sporting Lisabona. Acesta crede că jucătorii lui Viorel Hizo trebuie să nu se deconecteze de la meciurile următoare, pentru că ar putea pierde calificarea. Mijlocașul mai spune că unul dintre motivele pentru care Vaslui a reușit victoria a fost vremea foarte rece.

Ești fericit că ai marcat?
Cel mai important este că am bătut un adversar foarte puternic, nu că am marcat eu. Este într-adevăr un pas mare pentru mine, dar trebuie să ne concentrăm să batem și Lazio.
În teren cum a fost?
A fost un meci foarte dificil, dar noi am demonstrat că avem o determinare uriașă. M-am întristat când am aflat că a bătut și Lazio. A fost un avantaj că am jucat pe temperatura asta. Ei sunt obișnuiți numai cu temperaturi mari. Nu le-a plăcut deloc frigul.
A fost mai greu fără Wesley și Temwanjera?
Ne-au lipsit Wesley și Temwanjera, dar cred că am demonstrat că putem câștiga și fără ei. Sunt și alți jucători destul de buni la FC Vaslui.
Se poate mândri România cu FC Vaslui?
După meciul cu Sporting, cred că da. Dar degeaba am bătut, dacă nu ne vom califica mai departe.


FLUIER FINAL! VASLUIUL OBȚINE O VICTORIE ISTORICĂ‚ ȘI SPERĂ‚ LA CALIFICARE

Min 90+2 iii Cartonaș galben pentru simulare primit de Diego Rubio

Min. 90+1 iiii Milanov e avertizat pentru trageri de timp

Min 90 Trei minute de prelungire

Min. 89 ⇔ Schimbare la Vaslui: iese Sânmărtean, intră Gheorghiu

Min. 86 Adailton e căutat de pasa lungă a lui Milisavljevic, dar se fluieră ofsaid

Min. 84 Sânmărtean e faultat la centrul terenului

Min. 83 Capel trece de Papp, centrează, dar Farkas e atent și respinge

Min. 81 Bello e surprins în ofsaid

Min. 79 ⇔ Schimbare la Vaslui: iese Pavlovic, intră Raul Costin

Min. 78 Adailton primește de la Milanov la 25 de metri și trage din prima, peste poartă

Min. 77 Milanov cade în careul advers și cere penalty, arbitrul lasă jocul să continue

Min. 76 Jovanovic centrează, Bello nu reușește însă să câștige duelul aerian cu Rodriguez

Min. 74 Milisavljevic avansează excelent în banda stângă, centrează, dar Evaldo respinge

Min. 70 Fază prelungită de atac a Vasluiuilui, portughezii resping însă în cele din urmă în aut

Min. 65 ⇔ Ultima schimbare pentru Sporting: iese Matias Fernandez, intră Diego Rubio

Min. 63 Ocazie imensă pentru Sporting! Matias Fernandes pasează printre pentru Van Wolfswinkel, care reia spre poartă din alunecare. Balonul iese de puțin în aut de poartă

Min. 62 La Roma, Lazio deschide scorul în partida cu Zurich

Min. 58 Milanov centrează bine, Adailton trece pe sub balon, iar Marcelo prinde

Min. 56 iii Cartonaș galben pentru Sânmărtean

Min. 55 O nouă acțiune bună a Vasluiului, Milanov obține cornerul

Min. 50 Adailton execută, zidul respinge. Corner pentru Vaslui

Min. 50 Vasluiul atacă în valuiri. Milisavljevic trece de trei adversari și obține o lovitură liberă dintr-o poziție excelentă

Min. 48 Ocazie mare pentru Vaslui! Bello primește excelent în careu, trage în diagonală, iar Marcelo respinge greu în față. Adailton apare, dar trage în blocaj

Min. 46 Vasluiul se aruncă în atac din prima fază. Sânmărtean duce balonul până în careul advers, pasează în lateral pentru Adailton care trage puțin pe lângă poartă

Min. 46 Începe repriza a doua

⇔ Schimbare la Sporting: iese Bojiniov, intră Van Wolfswinkel

PAUZĂ‚ Vasluiul intră în avantaj la cabine, după 45 de minute în care elevii lui Hizo au dominat din punct de vedere tactic

Min. 45+2 Moldovenii pleacă pe contraatac, Adailton avansează superb în banda stângă și centrează perfect în fața porții, de unde Bello încearcă o reluare din prima, dar luftează

Min. 45+1 Vasluiul scapă cu bine după o fază periculoasă de atac a portughezilor

Min. 44 Bojinov primește în marginea careului, încearcă un lob, dar balonul iese în aut de poartă

Min. 42 ⇔ Prima shcimbare făcută de Hizo: iese Neagu, intră Jovanovic

Min. 40 iiii Paul Papp vede galben pentru un fault la 35 de metri de propria poartă

Min. 39 Meci nebun la Piatra Neamț. Fazele la cele două porți se succed cu rapiditate, ambele formații punând defensiva pe planul doi

Min. 37 Yero Bello e lansat superb de Adailton, cu o pasă lungă, preia bine, dar Marcelo îi iese în întâmpinare și reține

Min. 34 Matias Fernandes execută bine o lovitură liberă, direct pe poartă. Balonul prinde pământul și e respins cu greu de Cerniauskas

Min. 32 Fază superbă creată de Adailton și Bello! Cei doi au încercat un un-doi, blocat în ultima clipă de Andre Santos, care acordă aut

Min. 29 GOOOOL VASLUI! Denis Zmeu înscrie după o fază confuză în careul lui Sporting. Sânmărtean a centrat din corner, balonul a căzut în careu, Zmeu a șutat în Pereirinha, care a deviat balonul în plasă

Min. 29 Neagu avansează frumos în banda dreaptă, centrează bine, dar Adailton e blocat în momentul șutului

Min. 27 iii Carillo e avertizat pentru un fault la Sânmărtean

Min. 25 Bello e oprit din acțiune pentru un fault în atac

Min. 25 Replica Vasluiului vine imediat, dar centrarea lui Neagu e defectuoasă

Min. 24 Carillo trece superb de Pavlovic și Milisavljevic, centrază în forță, Cerniauskas boxează în față și îndepărtează pericolul

Min. 22 Vasluiul revine rapid în atac, Milanov centrează bine, Adailton trimite puțin pete, cu capul, din marginea careului mic

Min. 21 Schaars primește la 25 de metri de poarta lui Cerniauskas și trage prin surprindere, lituanianul prinde ușor

Min. 19 Din nou corner pentru Sporting, executat scurt. Centrarea e prinsă de Cerniauskas

Min. 18 Centrarea brazilianui e slabă, Sporting pleacă pe contraatac. Capel ajunge în flancul drept și centrează, fundașii vasluieni resping în corner

Min. 18 Lovitură liberă pentru Vaslui, dintr-o poziție foarte bună. Sânmărtean a căzut în apropierea careului mare, lateral stânga. Adailton execută.

Min . 16 Bello obține o lovitură liberă la centrul terenului

Min. 13
Yero Bello primește în marginea careului, pasează din prima în dreapta, căutându-l pe Adailton, dar balonul ajunge la Zmeu, care trage din prima, în blocaj. Corner pentru Vaslui, rămas fără rezultat

Min. 11 ⇔ Schimbare pentru Sporting: iese Rinauldo, intră Andre Santos

Min. 7 Rinauldo e la pământ și are nevoie de îngrijiri medicale. Argentinianul a căzut după un duel cu Adailton și se pare că nu va mai putea continua paritda

Min. 6 Sânmărtean trimite o pasă „printre” pentru Adailton, Carrico respinge însă

Min. 4 Milanov îl lansează pe Yero Bello cu o pasă de 60 de m, atacantul nigerian ia fața fundașilor adverși, însă preluarea sa e prea lungă, iar Marcelo reține balonul

Min. 1 A început partida

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×