Am fost atunci la Ljubljana. Sunt aproape 19 ani, dar mi-e vie în minte aproape fiecare secundă din cele două zile petrecute în capitala Sloveniei.
Cu două săptămâni în urmă Steaua pierduse acasă cu 2-1. Panduru deschisese scorul, dar croații dominaseră clar repriza a doua și marcaseră de două ori. Spre deosebire de Twente, arătaseră mult mai mult fotbal. Cu fundași înalți și aprigi, cu mijlocași tehnici, albaștriii se bazau mai ales pe atac, unde vedeta Vlaovic, cel care avea să facă din marea echipă a Croației care și-a atârnat de gât medaliile Cupei Mondiale din 1998, abia aștepta să plece în străinătate. Peste nu mult timp, Vlaovici avea să ajungă la Valencia.
De fapt, contra lui Dinamo S-a jucat în mai pașnica Ljubljana pentru că Zagrebul încă purta urmele obuzelor. Teoretic, Steaua n-avea nici o șansă. Cu o zi înainte de meci, la hotelul Lev, unde era cazată Steaua, a venit antrenorul Croației, Miroslav Blazevic. Marele Ciro Blazevic avea atunci 58 de ani (acum a împlinit 77 și nu demult era să califice Bosnia la Mondiale), părul cănit, straie tinerești. Un dandy tomnatic, mereu jovial. În holul hotelului a luat câteva portocale dintr-un coș și a început să jongleze cu ele. Actor mare!
De fapt, Croația Zagreb era fostul și actualul Dinamo. Cu deosebirea că juca în albastru, nu în roșu, ca omologii români. Îi schimbaseră numele ca să nu sune comunist, dar ulterior au revenit la denumirea tradițională. Atunci am văzut un banner pe care ulterior aveam să-l întâlnim și pe stadioanele românești. Ceva cu „volim te”, adică te iubesc. În traducere, „te iubesc mamă, dar nu ca pe Dinamo”.
Optimistul Ilie Dumitrescu Mai erau trei-patru ore până la meci, iar jucătorii se odihneau în camere. Sus, într-un fel de bar-cupolă, Emeric Ienei era preocupat și număra parcă alunele dintr-un bol. Lângă el, la costum dar cu haina dată jos, Ilie Dumitrescu. Elegant, atent, lider în tot ce făcea. A apărut și generalul Oțelea, care era comandantul clubului, a venit și Viorel Păunescu. Deși stătuserăm cu Ilie și cu nea Imi ceva timp, noi, jurnaliștii, ne-am retras. Era reacția timidă a unei specii care astăzi, chiar dacă pleca dată afară de la acea întâlnire de taină, lăsa telefonul pus pe REC în glastra cu flori. Mai târziu, în avionul de întoarcere, l-am întrebat pe Dumitrescu: „Ce-ați vorbit, Ilie?” „Am făcut planul cum să-i batem”, a spus șugubăț căpitanul.
Favoriții lui Tigana și Lacombe Stadionul, deși mic, era un cazan. Galeria croată, peste tot.Tribuna oficială, undeva în spatele porții. Părea și puțin în pantă, cum ai senzația c-ar fi la Iași, în Dealul Copoului. Meciul nu se televiza în România, nu era Internet, singura pâlnie de comunicare cu Ljubljana o reprezenta transmisia radio a lui Coca-Cozma Teoharie.
Ne-au luat repede. Au deschis scorul în minutul 8, la o greșeală a lui „Gonzo” Stângaciu. Steaua i-a încălecat apoi și până la pauză egalase prin Panduru. Decarul șerpuia, Ilie Dumitrescu dribla, Ilie Stan pasa, Gâlcă închidea. La pauză, la o cafea, au apărut Tigana și Lacombe, scouteri ai lui Bordeaux. I-am rugat să scrie pe o fițuică ceva de genul „salutări pentru cititorii din România”. A doua zi, acasă, un fotoreporter a pozat fițuica cu Zmena din dotare, s-a făcut zinc și așa a apărut mesajul în ziar. Tigana și Lacombe veniseră pentru Ilie Dumitrescu și pentru Vlaovici, se știa asta. Dar la pauză au pronunțat numele lui Panduru, Ilie Stan și Adi Ilie, care pe-atunci era un puști de 19 ani.
Foc pe teren La reluare Steaua și-a continuat atacurile și două pase ale lui Panduru l-au făcut mare pe Jean Vlădoiu. Era 3-1 pentru Steaua, scor de calificare, dar încă o jumătate de oră de jucat într-o atmosferă infernală, cu obiecte zburând din tribună, în niște ani când încă nu erai puricat și nu treceai prin filtru la intrarea pe stadion. La un moment dat, Ionuț Pârvu a vrut să returneze ironic un asemenea cadou, însă căpitanul Dumitrescu l-a readus la ordine. „Treci și joacă, nu de asta am venit”! Erau minute îngrozitoare, în care greul cădea pe Toni Doboș, pe Didi Prodan. Stângaciu, după eroarea de la gol, făcea un meci mare, zbura din bară în bară.
Croații au redus din handicap, la 3-2 tot Steaua se califica grație golurilor din deplasare, dar finalul a fost de-a dreptul fantastic! Într-o jumătate de teren atacau croații, în cealaltă, pe gazon, ardeau torțele aruncate din tribune. Povestea cu petarda explodată lângă Torje la finala Cupei e de matineu. La un moment dat, Viorel Ion, care abia intrase și fusese lăsat singur pe la centrul terenului, a primit o minge, dar a fost ajuns de adversar pentru că n-a putut să înainteze din cauza focurilor care ardeau în jurul său. S-a terminat 3-2, s-a lăsat liniștea la Ljubljana și gălăgia în charterul de noapte care s-a adus la București. Sticlele cu vin treceau din mână în mână de la comandant la masor și de la titular la rezervă, sărbătorind astfel poate cea mai specaculoasă și mai neașteptată calificare din istoria Stelei.
30 de meciuri în cupele europene (28 cu Steaua) are Ilie Stan ca jucător, reușind 6 goluri
185 de meciuri a jucat Ilie Stan la Steaua în prima ligă, marcând 58 de goluri Am dat atunci un gol și două pase de gol. A fost extraordinar, o amintire pentru toată viața Basarab Panduru
Niciodată în cariera mea n-am mai jucat într-o asemenea atmosferă. Pe lângă faptul că eram uniți, aveam și valoare. Eram o adevărată familie Ilie Stan
Steaua în 1993 Rândul de sus: I. Pîrvu, Bucur, Csik, Filipescu, Prodan, Doboș, I. Dumitrescu Rândul din mijloc: Dănilescu, Tudorel Stoica, I. Stan, Tufan, Gherasim, Stîngaciu, Safta, Ad. Ilie, Jenei, Alecsandrescu Rândul de jos: Dumitru Neagu (masor), Viorel Ion, Panait, Panduru, Gâlcă, Fulga, Vlădoiu
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER