Au rezolvat din prima: Domzale – Astra 0-1. Budescu aduce prima victorie europeană a giurgiuvenilor

Redactor:
Marian Dima
Au rezolvat din prima: Domzale - Astra 0-1. Budescu aduce prima victorie europeană a giurgiuvenilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra a debutat cu dreptul în Europa League și e ca și calificată în turul II preliminar după 1-0 la Domzale

Returul dintre Astra și Domzale va avea loc pe 11 iulie, pe Național Arena

Astra Giurgiu evolua în urmă cu șase ani în Liga a III-a, iar aseară și-a făcut debutul în Europa. Primul meci nu a fost unul prea reușit, dar a rezolvat în mare parte ecuația calificării. Elevii lui Daniel Isăilă au jucat timid, mai ales în prima repriză, și s-au impus cu 1-0 în deplasare cu slovenii de la Domzale, pe un stadion care are vestiarele peste un drum cu patru benzi. În lipsa lui Fatai, rămas în țară după ce nu a putut obține viză de Slovenia, unicul gol a fost marcat de Budescu (84), care a șutat din voleu după o respingere nefericită a defensivei gazdelor. În afara golului, Astra a mai avut de două ori ocazia de a puncta, dar Morais (67) și Enache (89) au lovita barele porții lui Vidmar. Returul de peste o săptămână pare o formalitate. În turul II preliminar urmează o „dublă” cu Omonia Nicosia (Cipru), cu turul în deplasare și returul la București.


Echipele de start în meciul Domzale – Astra

Domzale: 4-5-1
Vidmar – Kous, Skubic (cpt), Ljubovic, Janza – Parker, Majer, Stankovic, D.Bozovic, Gabric – Vuk

Astra: 4-2-3-1
Lung – Mățel, Ben Youssef, Mureșan(cpt), Junior Morais – Yahaya, Seto – Enache, Budescu, Bukari – Ivanovski


AICI AI COMENTARIUL LIVE TEXT de la DOMZALE – ASTRA


FINAL DE MECI. Astra debuteaza cu bine in cupele europene. Giurgiuvenii castiga cu 1-0 la Domzale si sunt favoriti certi la calificarea in turul 2 preliminar. DOMZALE – ASTRA 0-1

Min90+3: II Barboianu vede galben la cateva secunde dupa ce a intrat pe teren
Min90+3: ⇔ Iese Yahaya, intra Barboianu
Min90:
Meciul este prelungit cu trei minute

Min90: Domzale incearca un ultim atac, dar fara emotii pentru Lung
Min88: Ocazie uriasa Astra. Enache centreaza si Seto trimite in bara
Min87: II Galben pentru Goran Vuk
Min86:
⇔ Iese Janza, intra Balkovec
Min84: GOOL ASTRA! Budescu este la respingere si suteaza din voleu. Vidmar nu are nicio sansa. Astra deschide scorul si devine favorita clara la calificare

Min82: Inca o incercare de atac a Astrei, Budescu suteaza in fata portii, iar Bukari trece pe langa minge
Min81: Morais centreaza la bara a doua, dar Ben Youssef reia pe langa poarta
Min79: II Matel vede galben pentru un fault pe o incercare de atac a gazdelor
Min78:
Ocazie uriasa a gazdelor. Lung scoate de pe linia portii iar Bozovic suteaza peste poarta din doi metri
Min77: II Morais vede galben pentru un fault in tusa, la o faza buna a gazdelor
Min77:
Inca un corner pentru Astra

Min76: Enache suteaza prin surprindere, Vidmar scoate cu un reflex excelent
Min75: Yahaya se bate la o faza confuza a Astrei in propriul careu si scoate lovitura libera
Min71: ⇔ Intra Dobrovoljic, iese Kous
Min70:
Bukari scapa singur spre poarta, dar iroseste cu nonsalanta ocazia
Min68: ⇔ Iese Gabric, intra Slobodan Vuk
Min66:
Morais dribleaza in tusa si suteaza surprinzator! Mingea loveste bara portii lui Vidmar

Min65: Ocazie uriasa ratata de Budescu. Acesta a scapat singur cu portarul dupa pasa lui Bukari, dar sutul este slab
Min63: ⇔ Iese Ivanovski, intra Amorim
Min62:
Faza fixa pentru sloveni, dar Astra scapa cu bine
Min61: Domzale are superioritate, dar sutul lui Vuk loveste un coleg si Astra are posesia
Min59: Inca un atac al Astrei, Vidmar retine
Min59: Ivanovski se intoarce bine cu adversarul in spate, suteaza violent, dar Vidmar retine

Min57: Bukari suteaza de la marginea careului mare, mingea se duce bine, dar Vidmar scoate de sub bara
Min55: Yahaya are o actiune superba, dribleaza dar suteaza in blocaj de la 20 de metri
Min53: Plonjon spectaculos al lui Vidmar, Morais incearca apoi bolta, dar portul retine
Min52: II Bozovic vede galben pentru proteste
Min51:
Inca un corner, dar sutul lui Morais este peste poarta
Min50: Budescu scoate cornerul. Este a treia lovitura de colt a Astrei

Min50: Inca o incercare de lansare in adacime, dar pasa nu are precizie si Vidmar retine
Min49: Ocazie buna a gazdelor, centrare in fata portii, dar Yahaya intervine excelent, prin alunecare
Min48: Matel intervine excelent in fata lui Vuk, la o lansare in tusa
Min47: Morais incearca pasa decisiva, dar nu e nimeni la primire
Min46: Astra incepe si repriza secunda in atac
Min46: Incepe repriza secunda

Min45: Finalul primei reprize. Domzale – Astra Giurgiu 0-0. Giurgiuvenii au aratat mai multa valoare in prima parte

Min44: Replica a lui Gabric, dar sutul este blocat si Lung retine
Min42: Pasa superba a lui Seto, Ivanovski ramane singur cu portarul si incearca lobul, dar mingea se duce departe de poarta. Ocazie uriasa pentru Astra.
Min41: Inca un corner pentru giurgiuveni
Min40: Lung retine foarte bine la prima faza mai legata a gazdelor

Min39: Astra ramane periculoasa, mingea ajunge la Budescu, dar centrarea acestuia este respinsa inca o data de fundasii lui Domzale
Min37: Faza periculoasa a gazdelor, dar Ben Youssef intervine salvator
Min34: Centrare buna a lui Seto si Ivanovski reia din prima. Mingea ocoleste de putin poarta. Prima mare ocazie a Astrei
Min32: Faza incredibila a Astrei. Seto trimite periculos spre propria poarta, iar Lung retine cu greu mingea si degajeaza
Min31: Astra ramane mai periculoasa, dar centrarea in forta este prea lunga
Min30: Enache primeste foarte bine in tusa, centreaza din alergare si Bukari deviaza periculos. Este corner pentru Astra

Min29: Sansa buna a giurgiuvenilor, dar centrarea lui Ivanovski nu este deviata de nimeni in fata portii
Min25: Astra prefera locul elaborat, in timp ce slovenii prefera contrele
Min24: Faza buna a slovenilor, dar sutul lui Parker este lamentabil
Min22: Dribling superb al lui Budescu, dar centrarea este blocata in ultima clipa de catre gazde
Min18: Domzale nu pare sa aiba forta necesara pentru a pune in pericol poarta lui Lung
Min17: Bukari este penalizat cu lovitura libera la un duel aerian

Min16: Yahaya incearca pasa decisiva, dar Astra iroseste inca un atac
Min15: Budescu primeste in tusa, dar centreaza cu exteriorul direct in bratele portarului
Min14: Morais nu reuseste sa evite aruncarea de la margine, la o pasa a lui Seto
Min12: Contra buna a giurgiuvenilor, dar centrarea este blocata de sloveni
Min10: Faza periculoasa a slovenilor, dar preluarea lui Gabric este prea lunga si Lung retine
Min7: Actiune excelenta a lui Bukari, dribling in fata mai multor adversari, dar sutul se duce departe de poarta
Min6: Muresan trimite o minge in spatele apararii gazdelor, dar Ivanovski este in offside

Min5: Muresan nu se complica si trimite cu capul direct in aut
Min3: Bukari primeste la marginea careului mare, paseaza cu pieptul, mingea este lovita cu mana de Ljubovic, dar arbitrul nu acorda nimic
Min3: Astra incearca primele atacuri. Aruncare de la margine pentru romani
Min2: Yahaya incearca o minge in adancime, dar Ivanovski este prea lent
Min1: Morais respinge la un atac si Astra are lovitura indirecta pentru joc periculos
Min1: Incepe meciul. Gazdele au prima minge a partidei




 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu…
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al FCSB-ului
Super echipa din țara vecină e campioană și la un pas de grupele UCL! Lotul valorează aproape dublu decât al…
ȘOCANT: cum arată Mara Bănică, după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
ȘOCANT: cum arată Mara Bănică, după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
S-a stins marele artist al României. A fost cunoscut în întreaga lume
S-a stins marele artist al României. A fost cunoscut în întreaga lume
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…