Scoțienii se tem de Astra: „E o echipă puternică, dar putem câștiga”

Scoțienii se tem de Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul norvegian al echipei Celtic Glasgow, Ronny Deila, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Astra Giurgiu este o formație puternică, dar a precizat că este convins că jucătorii săi pot obține victoria, în meciul din Liga Europa.

„Sunt convins că putem câștiga meciul de mâine (n.r. – joi). Am avut o partidă grea împotriva Astrei în tur și suntem siguri că va fi chiar mai greu de data aceasta. Avem încredere că ne putem întoarce acasă cu cele trei puncte. Cei de la Astra sunt mai buni în atac decât în apărare. În meciul trecut mi-a plăcut aripa dreaptă și căpitanul (n.r. – Gabriel Enache și Constantin Budescu). Știm că Astra este o echipă foarte puternică, un egal poate fi un rezultat prost pentru noi, dar și unul bun. Depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în timpul meciului”, a spus Deila.

Tehnicianul scoțienilor consideră că echipa sa are șanse mari de calificare în primăvara Ligii Europa: „Șansele de calificare sunt foarte bune, dar trebuie să ținem cont că suntem trei echipe apropiate în clasament. Cred că din acest punct de vedere este una dintre cele mai grele grupe din Liga Europa. Cred că putem obține zece puncte în această grupă”.

Ronny Deila a afirmat că ar fi o performanță foarte mare dacă Celtic Glasgow ar câștiga Liga Europa. „Câștigarea Ligii Europa este o țintă îndepărtată, mai sunt multe meciuri. Dacă am reuși să câștigăm trofeul ar fi o mare senzație”, a precizat Deila.

Căpitanul formației Scott Brown se așteaptă la un meci dur cu Astra: „Va fi un joc dur. Astra ne-a surprins în meciul tur, dar în cele din urmă am obținut rezultatul așteptat. Vrem cele trei puncte și din acest meci în care se întâlnesc două echipe puternice. Sperăm că va fi bine pentru noi la final. Nu știam foarte multe despre fotbalul românesc înainte de tragerea la sorți, însă am urmărit mai multe meciuri pe DVD și am văzut că e un nivel destul de ridicat în România”.

Partida Astra Giurgiu – Celtic Glasgow, din etapa a IV-a a Grupei D a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20.00.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen