„Nu știu multe despre Petrolul, dar românii sunt jucători cu tehnică bună!” Secundul lui Swansea prefațează disputa cu „lupii”

Redactor:
Leila Bolat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional danez Morten Wieghorst, în prezent antrenor secund la Swansea, a declarat că nu știe prea multe despre adversara din play-off-ul Ligii Europa, Petrolul Ploiești, dar știe că fotbalul românesc produce jucători cu tehnică foarte bună, informează site-ul oficial al clubului galez.

Nu știu prea multe despre această echipă din România, dar știu că fotbalul românesc produce jucători cu tehnică foarte bună. Am jucat împotriva României la nivel de naționale, în trecut, și erau echipe bune. Petrolul este câștigătoarea Cupei României și vom monitoriza și analiza această formație, pentru a fi pregătiți pentru dubla manșă. Jucăm primul meci acasă. Întotdeauna sunt și aspecte pozitive și aspecte negative atunci când joci prima manșă acasă, dar vom face totul pentru a ajunge în grupe. Cosmin Contra a fost antrenat de Michael Laudrup în Spania, la Getafe. Era un jucător constant, de bază, și a făcut parte din echipa care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Este interesant că antrenorii celor două formații se cunosc bine, însă ambii vor face totul posibil pentru a se asigura că echipele lor se califică„, a spus Wieghorst.

Morten Wieghorst a făcut parte din lotul Danemarcei care a jucat cu România la 29 martie 2003 și 10 septembrie 2003, în grupa a doua de calificare la Campionatul European din 2004. În martie 2003, Danemarca, la care Wieghorst a intrat pe teren în minutul 67, a învins România la București, cu scorul de 5-2. Cosmin Contra a fost integralist în echipa României, la acest joc, și a înscris un autogol. La 29 martie 2003, Danemarca și România au remizat la Copenhaga, scor 2-2. Wieghorst a fost titular în acel meci, fiind înlocuit în minutul 64.

Echipa Petrolul Ploiești va întâlni formația galeză care evoluează în Premier League, Swansea, în play-off-ul preliminariilor Ligii Europa, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon.

Manșa tur va avea loc la 22 august, pe terenul echipei Swansea, iar returul la 29 august, la Ploiești. Câștigătoarele dublelor manșe se califică în faza grupelor. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc la 30 august, la Monaco.

Petrolul nu a fost cap de serie la tragerea la sorți de vineri.

Swansea s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a eliminat formația suedeză Malmo, 4-0 în Țara Galilor și 0-0 în deplasare.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele