Executați cu lovituri de geniu. ASA Tg. Mureș pierde cu 3-0 în fața lui Saint-Etienne după un meci în care a încasat trei super goluri

Executați cu lovituri de geniu. ASA Tg. Mureș pierde cu 3-0 în fața lui Saint-Etienne după un meci în care a încasat trei super goluri
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Diomande și Hamouma cu o „dublă” au adus victoria lui Saint-Etienne la Tg. Mureș în fața lui ASA

Vasile Miriuță avertiza că vom avea parte de o surpriză la meciul dintre vicecampioană și Saint-Etienne, iar startul meciului părea să îi dea dreptate antrenorului. Mureșenii au început cu nerv, cu pressing avansat și Axente a avut prima ocazie mare a meciului. Atacantul a reușit contraperformanța de a trimite peste poartă o minge pe care a avut-o pe gheată la 50 de centimetri de poarta goală. Din acel moment, lucrurile au părut să se schimbe. Francezii au luat meciul în serios și superioritatea lor s-a văzut imediat. Diomande a prins un șut-bombă de la circa 25 de metri, ceva în genul celui pe care Chiricheș îl marca acum 2 ani cu Ajax pe Național Arena, iar Stăncioiu a rămas spectator.

Din lipsă de soluții poate, Vasile Miriuță a trimis după pauză aceeași formulă de echipă. Asta în condițiile în care ASA Tg. Mureș a avut probleme reale în a ține mingea. După un nou început bun, cu ocazii la poarta lui Ruffier, însă lipsa cumplită de inspirație de care a dat dovată Axente i-a privat pe mureșeni de un gol. Totul s-a terminat rapid și, pare-se, definitiv în momentul în care Hamouma a început să tragă la poartă. Francezul a șutat mai întâi cu dreptul de la marginea careului, iar mingea s-a dus în vinclu. După alte câteva minute de chin pentru mureșeni, același Romain Hamouma șutează de la 20 de metri, de data asta cu stângul, și Stăncioiu scoate iar mingea din poartă.

Victoria cu 3-0 a celor de la Saint-Etienne pare să fi decis echipa calificată încă din prima manșă. În condiții normale, ASA Tg. Mureș nu poate să întoarcă rezultatul în Franța, în special dacă ne ghidăm după meciul din această seară. 


Echipe de start:

  • ASA: Stăncioiu – Golanski, Bejan, Ivan Gonzales, Balic – Mureșan (R. Costa 67), Gorobsov, N’Doye – Iazvic, Brandan – Axente (Manolov 80)
  • St. Etienne: Ruffier – Theophile, Bayal Sall, Pogba, Assou-Ekotto – Diomande, Perrin, Clement – Hamouma, Roux (Mollo 74), Gradel

23:41 GOL St. Etienne! Zona Crepusculară la Tg. Mureș. Francezii marchează din nou prin Hamouma, cel care mai prinde un șut de la distanță și îl lasă fără replică pe portarul lui ASA. DigiSport și-a asigurat material video pentru generic  pentru o perioadă lungă de timp.


22:33 O nouă reușită de excepție pentru St. Etienne! Hamouma prinde un șut excelent de la marginea careului, cu latul, iar mingea ajunge în vinclul porții lui Edi Stăncioiu.


22:20 Ambii antrenori fac câte o schimbare în minutul 61. La ASA Tg. Mureș iese de pe teren Brandan și intră Pedro, în timp ce ASSE îl scoate pe Assou-Ekotto și în trimite pe teren pe Brison.


22:11 ASA pare să fi început mai bine partea a doua a meciului. Mureșenii au înțeles că au nevoie să țină mingea și fac lucrul ăsta. Problema vine la ultima pasă, către Axente, vârf care pare ieșit complet din meci deocamdată. 


22:03 A început și repriza secundă. Vasile Miriuță nu a făcut nicio schimbare la pauză pentru o repriză în care ASA are nevoie mare de cel puțin un gol pentru a mai putea spera la calificare.


21:49 Pauză la Tg. Mureș! ASA – ASSE 0-1, la capătul a 45 de minute în care francezii au dominat clar. Elevii lui Miriuță au avut ocazii, însă după golul marcat de Diomande au picat complet și le-au permis francezilor să controleze jocul de la centrul terenului. 


21:45 Din păcate, de minute bune ASSE controlează autoritar jocul. Francezii au posesia, pasează mult în lateral fără să fie deranjați de elevii lui Vasile Miriuță.


21:33 ASA a avut două ocazii bune de la golul lui ASSE, însă fără rezultat pe tabelă. În bunul obicei românesc, în tribună încep să apară semne de nemulțumire, prilej pentru ultrașii lui St. Etienne să se facă auziți. Au deplasat destul de mulți suporteri pentru un meci în deplasare, nu-i așa?


21:27 GOL St. Etienne! Diomande a reușit să deschidă scorul cu o reușită de excepție. Jucătorul din Coasta de Fildeș a prins un șut fabulos de la 25 de metri, fără preluare, și l-a lăsat mască pe Edi Stăncioiu. 


21:21 În online, fanii francezilor nu par deloc mulțumiți de felul în care echipa lor a jucat până acum, deși ASSE tocmai a lovit bara transversală la șutul lui Hamouma.


21:18 ASA are o primă fază pe poarta francezilor și notăm prima ocazie importantă. Brandan a centrat de pe stânga, Gorobsov a recentrat pentru Axente, însă fostul atacant al lui Dinamo nu a reușit să împingă mingea în poartă din jumătate de metru.


21:10 ASSE controlează jocul la centrul terenului, însă francezii nu par deloc grăbiți să ajungă la poarta lui Edi Stăncioiu. Până acum, ASA Tg. Mureș nu a contat ofensiv, însă nici nu a avut probleme serioase în defensivă.


21:03 A început meciul! Stadionul este plin, sunt circa 7000 de suporteri, iar francezii iau inițiativa încă din start.


20:56 ASSE e un club cu o istorie impresionantă. A câștigat 10 titluri în Ligue 1, e drept, ultimul în 1981, șase cupe ale Franței și o Cupă a Ligii. De asemenea, ASSE are avantajul unei galerii care, pe teren propriu, reușește să facă o atmosferă incendiară. Va fi greu pentru ASA Tg. Mureș, dar deloc imposibil.


20:45 Mai este un sfert de oră până începe meciul de la Tg. Mureș, timp suficient pentru a citi un reportaj publicat în 2011 de ProSport. E vorba despre primele zile ale lui Bănel Nicoliță la St. Etienne și aventurile mijlocașului în Franța.


20:30 Noroc cu echipele din străinătate, așa mai putem vedea felul în care arată vestiarele echipelor cu pretenții din România. Mai jos puteți vedea vestiarul Școlii Generale nr. clubului ASA Tg. Mureș, vicecampioana și supercampioana României.


20:10 Bănel Nicoliță, fost fotbalist al francezilor și om care a făcut câteva antrenamente cu ASA Tg. Mureș în această vară a mărturisit că francezii nu l-au întrebat nimic despre mureșeni: „M-am întâlnit cu antrenorul lor secund care a venit să îi vadă la meciul cu Astra. Am vorbit despre alte lucruri, nu m-a întrebat nimic despre ASA„, a spus Bănel la DigiSport.


Bogdan Mara a prefațat la ProSport LIVE debutul celor de la ASA Tg. Mureș în acest sezon al cupelor europene și a dezvăluit în premieră primul 11 pe care Vasile Miriuță îl va alinia la startul partidei cu AS Saint-Etienne, de la ora 21:00, LIVEBLOG pe www.prosport.ro.

„E un meci important pentru noi, ne dorim să face o figură frumoasă. Avem o singură problemă de lot, Romario care nu e recuperat și nu va putea evolua în această seară. Depinde și de cum va gândi Miriuță partida, dar în principiu echipa va fi următoarea: Stăncioiu – Golanski, Bejan, Ivan Gonzales, Balic – Mureșan, Gorobsov, N’Doye – Iazvic, Brandan – Axente.

Nu sunt întâmplătoare evoluțiile lui Axente, s-a lucrat mult la moralul și la încrederea lui. Toată echipa s-a antrenat foarte bine și atmosfera e bună. Cu sigurață că există o primă pentru calificarea în grupele Europa League. Francezii au făcut transferuri importante, sunt o echipă ofensivă, mai ales pe teren propriu. Sperăm să nu fie la nivel maxim și să profităm de acest lucru. Nu ne considerăm învinși de la început”, a spus Bogdan Mara la ProSport LIVE.

Președintele mureșenilor a mai precizat că Dan Petrescu, cel care a antrenat un singur meci în acest sezon pe cei de la ASA, e în continuare alături de echipa condusă în prezent de Vasile Miriuță.

„Dan Petrescu stă noaptea treaz în China să vadă rezultatul echipei. E alături de noi, nu doarme deloc când avem noi meciuri”, a mai precizat președintele ASA-ului.

Partida dintre ASA Târgu Mureș și AS Saint-Etienne, din prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa, se va disputa în această seară, de la ora 21.00.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup