Legia se va adresa UEFA în legătură cu situația fanilor de la meciul cu Rapid

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Tone Adrian
Legia se va adresa UEFA în legătură cu situația fanilor de la meciul cu Rapid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii grupării Legia Varșovia intenționează să ceară UEFA și organizatorilor partidei cu Rapid, din Liga Europa, explicații legate de modul în care au fost tratați fanii formației poloneze, care au intrat la meci abia la pauză, după ce au fost controlați drastic la intrarea pe Arena Națională.

„Le mulțumim suporterilor că au reușit să intre la meci, dar noi ne vom adresa UEFA pentru neînțelegerile legate de fani. Vom cere explicații organizatorilor și celor de la UEFA, pentru că trebuie clarificată această situație”, a declarat, joi, la conferința de presă de după meci, ofițerul de presă al clubului Legia Varșovia.

Acesta nu a dorit însă să comenteze incidentele în care au fost implicați suporterii polonezi.

Cei aproximativ 2.000 de suporteri ai echipei poloneze Legia Varșovia au intrat pe Arena Naționala la pauza meciului cu Rapid. Cu 15 minute înainte de debutul partidei, fanii prezenți până în acel moment pe Arena Națională, aproximativ 200 de persoane, au părăsit Peluza Nord și nu au revenit pe tribună nici după ce a început meciul, protestând astfel deoarece forțele de ordine nu au permis accesul tuturor suporterilor. Fanii s-au oprit pe terasamentul din spatele tribunelor, aștepându-i pe ceilalți suporteri, care erau controlați de forțele de ordine la intrarea pe stadion.

La pauză, după ce li s-au alăturat și ultimii fani controlați de agenții de pază, polonezii, care aveau tricouri, căciuli și măști de hârtie în culorile echipei favorite, au intrat pe Arena Națională. La scurt timp, ei au început să arunce cu obiecte înspre sectoarele ocupate de suporterii rapidiști și au aprins o fumigenă. În repriza a doua, polonezii au mai aruncat o petardă.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că la intrarea în stadion, fanii echipei Legia au abandonat „obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice, cu o putere calorică foarte mare”. „În plus, asupra suporterilor polonezi care intenționau să intre pe stadion au fost găsite un număr foarte mare de articole pirotehnice. În această seară au fost duși la secțiile de poliție peste 30 de suporteri care aveau asupra lor arme albe și droguri. Suporterilor asupra cărora s-au găsit droguri le-au fost întocmite acte premergătoare urmării penale și colaborăm cu ofițerii de legătură polonezi. Am demarat toate demersurile legale pentru ca împotriva acestora să se ia măsurile legale în țara lor de proveniență”, a menționat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.

Georgian Enache a menționat, de asemenea, că un suporter polonez a încercat să aprindă o petardă în repriza a doua a meciului, aceasta i-a explodat în mână, iar bărbatul „și-a pierdut câteva degete și a fost transportat la spital”.

Mai multe incidente în care au fost implicați fani polonezi au avut loc înaintea partidei dintre cele două echipe, la stadion și în centrul Bucureștiului.

Echipa Rapid București a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația poloneză Legia Varșovia, într-un meci disputat pe Arena Națională, în etapa a III-a a grupei C a Ligii Europa.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…