Am rămas cu un gol de genERIC! Pandurii – Fiorentina 1-2!

Am rămas cu un gol de genERIC! Pandurii - Fiorentina 1-2!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric de Oliveira a marcat din foarfecă golul carierei și a plâns de fericire, după reușită.
Pandurii – Fiorentina s-a terminat 2 la 1, iar gorjenii sunt eliminați din Europa

În ’82 Craiova Maxima era ultima echipă românească ce punea la respect Fiorentina. S-a  vorbit mult de acea dublă chiar și acum, la 31 de ani distanță. Au trecut mai bine de trei decenii și italienii s-au întâlnit iar cu oltenii. Probabil, peste alte trei decenii lumea și-ar fi amintit și de meciul de ieri, dacă rezultatul rămânea 1-0. Pandurii și-a jucat departe de Oltenia, pe Cluj Arena, cel mai important meci din istorie, cu cea mai bogată asistență pe care a avut-o în tribune. Pustai e bun la calcule și s-a prins că probabilitatea să joci un astfel de meci e atât de redusă, încât trebuie să lupți ca un nebun pentru un rezultat istoric, când ți se oferă șansa. Și așa au jucat gorjenii.

Lacrimi la golul carierei

Fiorentina a învins Juve și Milan în ultima lună, dar i-a fost mai greu în prima repriză cu Pandurii, decât cu echipele colos ale Italiei. Buleică le-a luat pulsul cu un șut pe lângă (21), iar Mingote a apărut ca un zid în fața lui Joaquin. După o bară la Firenze, Eric de Oliveira a i-a făcut pe comentatorii italieni să exclame „mama mia”. A dat golul carierei, din foarfecă, de la 14 metri, direct în vinclu și a plâns de bucurie (32).

Mai bine de jumătate de oră le-a trebuit italienilor să se desmeticească, după golul aterizat parcă direct de pe Copacabana. A urmat apoi asediul fiorentinilor. A fost minutul și ocazia, cu Aquilani, Cuadrado, Borja Valero sau Fernandez în roluri de tunari și Mingote, Christou sau Ungurușan pe post de baraj în fața porții. Pandurii a încercat să respire pe contraatac, dar Munua a scos șuturile lui Momcilovic și Anton (57), iar Eric ratat dubla (63). Pe final însă, Matos (86) și Borja Valero (90+2) au marcat cu sângele rece al unor ucigaș și au distrus o noapte ce putea fi istorică pentru Pandurii.


Min. 90+2 Final de meci!

Min. 90+2 GOL Fiorentina! Borja Valero trimite pe colțul lung la ultima fază a meciului.

Min. 89 Mingote se opune la șutul lui Juaquin.

Min. 89 II Mingote este avertizat.

Min. 88 Matos trimite din nou în poartă din pasa lui Cuadrado, dar golul este anulat pentru off-side.

Min. 88 Mingote respinge din vinclu un șut bine plasat de Borja Valero.

Min. 86 DiStefano îi lasă locul lui Sipo.

Min. 85 GOL Fiorentina! Cuadrado pătrunde pe banda dreaptă, centrează în fața porții, iar Matos trimite în poartă din 2 metri.

Min. 80 Capezzi intră în locul lui Roncaglia

Min. 78 II Borja Valero primește și el un cartonaș.

Min. 78 II Anton este avertizat.

Min. 78 Munua respinge cu greu șutul pe colțul scurt al lui Dos Santos.

Min. 75 Dos Santos încearcă un lob de la peste 30 de metri. Execuția este ratată.

Min. 72 Cuadrado țintește colțul scurt, șutul este deviat, iar mingea lovește plasa laterală.

Min. 69 II Gonzalo Rodriguez este avertizat pentru un fault la Dos Santos.

Min. 68 Cuadrado trage din afara careului puțin pe lângă colțul lung.

Min. 66 Fernandez îi lasă locul lui Ilicic.

Min. 65 Roncaglia trage cu pământul de la mare distanță, Mingote reține.

Min. 63 Eric trimite la o palmă de vinclu din marginea careului de 16 metri.

Min. 62 Fernandez trage puternic din 25 metri-lateral dreapta, puțin pe lângă colțul scurt.

Min. 61 Dos Santos reia cu capul, mult pe lângă. Contraatacul a fost inițiat de Anton.

Min. 57 Șutul lui Anton pe colțul scurt este respins cu greu de portarul italienilor.

Min. 56 Momcilovic trage violent, Munua boxează cu greu în față.

Min. 55 II Momcilovic este avertizat pentru un fault la Juaquin.

Min. 53 Borja Valero reia pe lângă poartă din 11metri după ce a rămas singur cu Mingote.

Min. 52 Aquilani vrea să prindă vinclul colțului lung printr-o execuție de efect. Mingea trece mult pe lângă.

Min. 51 Aquilani trage milimetric peste poartă.

Min. 46 Mingote iese la timp din poartă și îl blochează pe Matos.

Min. 46 Borja Valero intră în locul lui Yakovenko

Min. 46 Începe repriza a doua!


Min. 45+1 Final de primă repriză!

Min. 43 Cuadrado se încurcă în minge la 6 metri de poarta lui Mingote și ratează o ocazie uriașă.

Min. 37 Erico iese și el accidentat! Mamele intră în locul său

Min. 31 GOOOL Pandurii! Eric reia din foarfecă, direct în vinclul colțului lung! Gol fabulos al brazilianului.

Min. 27 Mingote are o primă intervenție salvatoare: Juaquin este blocat în poziție de unu la unu.

Min. 24 Stanca iese accidentat. Mingote intră în locul său.

Min. 23 II Erico este avertizat pentru fault la Yakovenko.

Min. 21 Buleică încheie cu șut o fază bine lucrată de elevii lui Pustai. Balonul trece pe lângă poartă.

Min. 20 Erico trimite o minge în „adâncime”, Dos Santos se lansează spre poarta italienilor, dar Munua iese din careu și respinge cu capul.

Min. 18 Yakovenko sprintează în tușa stânga, cursa sa este oprită de arbitri pentru off-side.

Min. 12 Ryder Matos reia din întoarcere, din 16 metri-central, mult peste.

Min. 11 Matos pătrunde pe partea stângă, Christou îl blchează în careu, dar arbitrul lasă jocul să continue. Italienii au cerut penalty.

Min. 10 Eric încearcă să declanșeze un contraatac-fulger, Cuadrado îl oprește la timp.

Min. 7 Fiorentina conduce jocul, Pandurii încearcă să dea replica pe contraatac.

Min. 3 Dos Santos cade în careu într-un duel cu Compper, dar nu poate primi nimic din partea arbitrului.

Min. 1 A început meciul!


Echipele de start:

Pandurii: Stanca – Ungurușan, Erico, Christou, Momcilovic – Breeveld, Anton – Buleică, Eric, DiStefano – Dos Santos

Rezerve: Mingote, Sipo, Mamele, Cristea, Adrovic, Nicoară, Ciucur

Fiorentina: Munua – Roncaglia, Gonzalo Rodriguez, Compper, Alonso – Cuadrado, Aquilani, Fernandez – Joaquin, Ryder Matos, Yakovenko

Rezerve: Neto, Savic, Pasqual, Tomovic, Borja Valero, Capezzi, Ilicic


Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×