Galerie a fost tot stadionul! Chiar dacă peluza ultrașilor gazdă a fost suspendată, steliștii au avut de suportat o presiune fantastică

Redactor:
Florin Marian
Galerie a fost tot stadionul! Chiar dacă peluza ultrașilor gazdă a fost suspendată, steliștii au avut de suportat o presiune fantastică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primii suporteri care și-au făcut apariția în fața arenei au fost, bineînțeles, cei ai Legiei. Aceștia au luat cu asalt barul de la stadion, unde totuși băuturile alcoolice erau interzise. O explicație pentru curățenia din Varșovia am găsit-o atunci când un fan a aruncat un chiștoc de țigară pe trotuar. Imediat poliția l-a amendat și l-a pus să ridice țigara. Amenda? Echivalentul a 100 de lei! Cam mult pentru o țigară, dar legile trebuie a fi respectate.

În interiorul arenei, peluza suspendată de UEFA și unde de obicei lua loc galeria echipei gazdă era acoperită în totalitate de o pânză uriașă pe care scria Legia. Suspendarea dictată de UEFA i-a ambiționat și mai mult pe fanii polonezi. Practic, tot stadionul s-a agitat și și-a încurajat echipa favorită, presiunea publicului fiind greu de suportat pentru roș-albaștrii. Iar la începutul meciului, cealaltă peluză a afișat un banner pe care era desenată o inimă și pe care apăreau inițialele UEFA. O ironie fină, care și-a atins scopul.

Cât privește românii prezenți pe stadion, aceștia au existat, dar au stat bine camuflați pe arena Legiei, de teama ultrașilor polonezi. Din acest motiv e greu de presupus câți steliști s-au aflat pe stadion. Cert e că milioane de inimi au bătut din greu în România pentru Steaua. Aici, infernul n-a contat decât până la golul lui Stanciu (7).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×