Două brigăzi din România vor oficializa meciuri din Europa League. La ce partide au fost delegate

  • Publicat:
  • Actualizat:

UEFA a publicat lista arbitrilor care vor oficializa meciurile ultimei etape ale fazei grupelor din Europa League, de joi. Două brigăzi românești vor lua parte la partidele Genk – Sarpsborg, cu Istvan Kovacs la centru, și Olympique Marseille – Apollon Limasson, cu Radu Petrescu la centru.

La partida din Belgia, Kovacs va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Adiționalii vor fi Marius Avram și Horațiu Feșnic, în timp ce al patrulea oficial va fi Alexandru Cerei. În Franța, Radu Petrescu va conta pe ajutorul lui Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, la cele două tușe, Sebastian Colțescu și Marcel Bârsan, adiționali, și Vladimir Urzică, ca al patrulea oficial.

Alexandru Deaconu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost numit observator la partida din Liga Campionilor, dintre Inter Milano și Tottenham, programată marți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele