Chivu, apt pentru CFR!

Redactor:
Mihai Molnar
Chivu, apt pentru CFR!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu (foto) a ratat turul din cauza unor probleme musculare

A ratat „dubla” cu Vasluiul, din play-off-ul Ligii Europa, din cauza operației la degetul al doilea al piciorului drept, apoi prima manșă cu CFR‑ul (2-0), de joia trecută, din „16”-imile competiției, din cauza unor probleme musculare. Chivu este apt însă acum pentru returul din Gruia, fundașul român fiind inclus ieri de către antrenorul Stramaccioni pe lista celor 21 de jucători convocați pentru partida de la Cluj. După antrenamentul de ieri de la baza Interului de la „Appiano Gentile”, Chivu a participat și la o sesiune de autografe la magazinul oficial al „nerazzurrilor”, din via Berchet 1, de la Milano. Stramaccioni are destule probleme înaintea partidei din Gruia, cea mai stringentă fiind apropierea derby-ului cu Milan, de duminică. Tehnicianul italian intenționează să-și menajeze câțiva titulari, dar are mari probleme în atac, unde nu-i are valizi decât pe Palacio și Cassano. Milito s-a accidentat grav la genunchi chiar în tur, iar Tommaso Rocchi nu este pe lista UEFA, așa că l-a convocat în avanposturi și pe puștiul Terrani (18 ani). au mai prins lotul și alți doi jucători de la Primavera, Benassi (18 ani) și Pasa (19 ani).

Lotul lui Inter pentru retur
Portari: 1 Handanovic, 27 Belec, 77 Di Gennaro;
Fundași: 6 Silvestre, 23 Ranocchia, 26 Chivu, 40 Juan Jesus, 31 Pereira, 42 Jonathan, 55 Nagatomo;
Mijlocași: 4 Zanetti, 10 Kovacic, 11 Alvarez, 14 Guarin, 19 Cambiasso, 21 Gargano, 24 Benassi, 28 Pasa;
Atacanți: 8 Palacio, 49 Terrani, 99 Cassano

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…