CFR a făcut plângere la UEFA! Peripețiile campioanei în Luxemburg: „Căldura pornită în vestiar ca iarna. Conceicao, cu taxi la conferința de presă”

CFR a făcut plângere la UEFA! Peripețiile campioanei în Luxemburg:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele CFR-ului s-a plâns de felul în care oficialii echipei din Luxemburg au tratat echipa sa în meciul tur. „Asta e o jignire pentru noi și o glumă proastă (n.r. faptul că au venit cu bucătarul lor). Probabil că vor să creeze un pic de tensiune. Vreau să precizez niște lucruri. Noi am avut conferința de presă și trebuia să trimită un microbuz ca să îi ducă pe cei 5 care trebuiau să meargă la conferință. N-au trimis, iar după un sfert de oră am comandat două taxiuri și au mers cu taxi. Asta este prima greșeală pe care au comis-o și care nu se face la un asemenea nivel. A doua zi la ședința tehnică am fost sunați să mergem la 9 jumate și ei nu erau acolo. Ședința a început la 11. Cumva ei și-au bătut joc de competiție, nu noi. Noi nu o să le răspundem, suntem CFR, avem un nivel și nu facem așa greșeli. S-a mai întâmplat ceva. Era o căldură foarte mare la noi în vestiar, iar când am reclamat acest lucru ne-au spus că nu pot să facă nimic, pentru că este din cauza sistemului și nu pot să închidă căldura. Era pornită căldura, ca și iarnă. Președintele lor nu a participat la nicio acțiune și și-a cerut scuze că este în concediu, dar dă declarații. Am raportat la UEFA pe loc”, a povestit președintele CFR-ului.

„Este o speranță să se refacă și Culio”

Iuliu Mureșan este convins că echipa sa se poate califica, după 0-2 în Luxemburg. „Nu trebuia să pierdem, dar din păcate s-a întâmplat. Sper să întoarcem rezultatul și să ne calificăm, ceea ce înseamnă să învingem cu 3-0 sau mai mult, iar asta nu e ușor cu orice echipă joci. Am mare încredere în jucători, în antrenori și toată lumea de la club. Este o speranță să se refacă și Culio, să vedem cum va fi după antrenament. A făcut niște tratamente speciale și sper să aibă efect. Își dorește foarte mult să se implice și să ne ajute. Sper să jucăm foarte bine și să câștigăm, să marcăm în prima repriză și sigur că se poate ajunge și la prelungiri și la penalty-uri, care se exersează. La final trebuie să fim calificați în grupele Europa League, a spus Iuliu Mureșan.

„Sper să ne calificăm și noi și FCSB”

Clujenii se bazează pe aportul publicului și speră să se califice și adversarii din campionat, de la FCSB. „Sper să beneficiem de suportul întregului stadion și dacă se va întâmpla așa ne vom califica. Sunt o echipă bună, puternică, dar cred că noi avem prima șansă la calificare. Sper să ne calificăm și noi și FCSB. Nu se simte miza financiară, suntem cu plățile la zi. Vom vedea după aceea ce se va întâmpla. Ne gândim să ne calificăm, nu la bani”, a declarat Iuliu Mureșan.

CFR – Dudelange se joacă joi, de la ora 20:00, în returul play-off-ului Europa League. În tur, campioana a pierdut cu 2-0, în Luxemburg.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…