Ai, n-ai mingea, dai la poartă!** Tactica slovacilor a dat roade pe Național Arena

Ai, n-ai mingea, dai la poartă!** Tactica slovacilor a dat roade pe Național Arena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Surprinzătoare pentru majoritatea specialiștilor din fotbal, victoria lui Spartak Trnava în meciul din Europa League, contra Stelei, chiar pe Național Arena, a venit și ca urmare a unei strategii precise a lui Pavel Hoftych. ProSport vă prezintă modalitatea în care antrenorul slovacilor a reușit să spulbere predicțiile care dădeau Steaua ca și calificată, chiar înainte ca arbitrul să fluiere startul partidei.

Hoftych și-a dat seama, la ședințele de analiză video ce au precedat meciul de pe Național Arena, că Ciprian Tătărușanu (foto) este punctul nevralgic al Stelei. Din acest motiv, cehul și-a instruit elevii într-o singură direcție. „Le-a spus că nu merită să riște să iasă la joc, pentru că Steaua îi va prinde descoperiți și nu va ierta. În schimb, s-au concentrat pe betonarea apărării și pe șuturile de la distanță. Știau că, la un moment dat, Tătărușanu va ezita, norocul lor a fost că s-a întâmplat repede”, a mărturisit unul dintre jurnaliștii slovaci prezenți la București. Desfășurarea ostilităților în meci a fost exact cea anticipată de slovac. În primele 25 de minute, pe fondul dominării teritoriale a roș-albaștrilor, oaspeții au șutat la poartă de trei ori, toate mingile fiind trimise de la cel puțin 20 de metri.

Norocul a fost de partea lui Hoftych, iar primul șut din serie a fost respins greșit de Tătărușanu, portarul oferindu-i mingea pe tavă lui Mikovic, pentru 0-1. Mai mult, tehnicianul s-a folosit, în strategia sa, și de un interviu acordat exclusiv pentru ProSport cu trei zile înaintea meciului. Întrebat care este cel mai valoros jucător stelist, Hoftych l-a indicat chiar pe Tătărușanu, fotbalist despre care a spus că „este un portar de excepție”.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Cristian Scutariu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele