Deschamps a decis cine îl va înlocui pe Varane în lotul pentru Euro! Revenire după 3 ani în naționala Franței

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adil Rami, fundașul echipei FC Sevilla, a fost convocat de selecționerul Franței, Didier Deschamps, pentru a-l înlocui pe Raphael Varane în lotul provizoriu al naționalei pentru EURO 2016. Varane are mari șanse să rateze finala Ligii Campionilor și Campionatul European din vara aceastui an.

Raphael Varane (23 ani), fundașul echipei Real Madrid, a suferit o accidentare la coapsa stângă la antrenamentul echipei lui Zinedine Zidane și este incert pentru finala Ligii Campionilor cu Atletico, care se va disputa, sâmbătă, 28 mai, la Milano.

„După examenul medical la care a fost supus Raphael Varane, acesta a fost diagnosticat cu o accidentare de nivelul 2 la bicepsul femural stâng”, a anunțat duminică Real Madrid prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial.

Raphael Varane poate rata și Campionatul European din Franța, însă staff-ul medical al naționalei din Hexagon speră ca fundașul să fie apt de joc la primul meci, împotriva României, care se va disputa pe 10 iunie, la Paris. Selecționerul Didier Deschamps a luat decizia de a-l convoca pe Adil Rami, fundașul echipei FC Sevilla. Rami a fost titular pentru echipa sa în finala Cupei Regelui Spaniei, pierdută, scor 0-2, după prelungiri, în fața Barcelonei.

De asemenea, fostul fundaș de la Valencia și AC Milan, în vârstă de 30 de ani, a câștigat cu Sevilla, trofeul Europa League, după victoria din finala de la Basel, scor 3-1, cu Liverpool. Rami a marcat 3 goluri pentru Sevilla în cele 46 de meciuri în care a evoluat în acest sezon.

La naționala Franței, Adil Rami are 26 de selecții și a marcat un singur gol.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere

L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE

Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen