Naţionala României va efectua un cantonament în Italia, înaintea Campionatului European

28 feb 2016 1293 afişări Comentează şi tu EURO 2016
Naţionala României va efectua un cantonament în Italia, înaintea Campionatului European

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a declarat, sâmbătă, că naţionala va efectua un cantonament în Italia şi va juca trei meciuri de pregătire la finalul lunii mai.

"Nu am semnat contractele. Mergem în Italia, deoarece vrem să ne apropiem de suporterii români din afara ţării. Din acest motiv, am ales nordul Italiei şi nu Austria sau Elveţia. Nici adversarii nu sunt stabiliţi. Doar datele: 22, 26 şi 29 mai. De ce spun asta? Fiindcă aşteptăm o decizie a Ligii în ceea ce priveşte schimbarea datei de finalizare a campionatului", a spus Burleanu, care a mai adăugat că, până luni, nu se va lua nicio decizie în privinţa locului de disputare a amicalului cu Spania, de pe 27 martie.

În ultimul amical din 2015, pe 17 noiembrie, România a terminat la egalitate, 2-2, în deplasare, cu Italia, pe Stadio Renato Dall'Ara, din Bologna.

La Campionatul European din Franţa, România face parte din Grupa A, alături de ţara gazdă, Elveţia şi Albania.

Mediafax

http://www.prosport.ro/fotbal-extern/euro-2016/nationala-romaniei-va-efectua-un-cantonament-in-italia-inaintea-campionatului-european-15090049
15090049
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
GAFĂ ULUITOARE a SPP-iştilor care o aşteptau pe Carmen Iohannis. IMPACTUL nu a putut fi evitat. ''Femeia a fost transportată la spital''