LIVE BLOG | Pace într-un război etern: Germania – Polonia 0-0 și ambele echipe sunt ca și calificate în optimi. Anglia – Țara Galilor 2-1, Ucraina e prima echipă eliminată de la EURO, după 0-2 cu Irlanda de Nord

LIVE BLOG | Pace într-un război etern: Germania - Polonia 0-0 și ambele echipe sunt ca și calificate în optimi. Anglia - Țara Galilor 2-1, Ucraina e prima echipă eliminată de la EURO, după 0-2 cu Irlanda de Nord
  • Publicat:
  • Actualizat:

MECIURILE ZILEI LA EURO 2016, miercuri 14 iunie: – Anglia – Țara Galilor, de la 16:00 (Dolce Sport 1), GRUPA B – Ucraina – Irlanda de Nord, de la 19:00 (Dolce Sport 1) și Germania – Polonia, de la 22:00 (ProTV și Dolce Sport 1) – AICI AI PROGRAMUL COMPLET AL EURO 2016 și CLASAMENTELE GRUPELOR

Anglia – Țara Galilor 2-1 (Vardy 56, Sturridge 90+2 /Bale 42)

  • Anglia: Hart – Walker, Smalling, Cahill, Rose – Alli, Dier, Rooney – Lallana (Rashford 73), Kane (Vardy 46), Sterling (Sturridge 46)
  • Țara Galilor: Hennessey – Gunter, Chester, Williams, Davies, Taylor – Allen, Ledley (D. Edwards 66), Ramsey – Bale, Robson-Kanu (J. Williams 72)

Ucraina – Irlanda de Nord 0-2 (McAuley 48, McGinn 90+5)

  • Ucraina: Pyatov – Fedetskiy, Khacheridi, Rakitskiy, Schevchuk – Sydorchuk (Garmash 73), Stepanenko – Yarmolenko, Kovalenko, Konoplyanka – Seleznyov (Zozulya 69)
  • Irlanda de Nord: McGovern – Hughes, Cathcart, McAuley, J. Evans – S. Davis – Ward (McGinn 69), C. Evans, Norwood, Dallas – Washington (Magennis 81)

Germania – Polonia 0-0

  • Germania: Neuer – Howedes, Boateng, Hummels, Hector – Kroos, Khedira – Muller, Ozil Draxler (M. Gomez 72) – Gotze (Schurrle 66)
  • Polonia: Fabianski – Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk – Blaszczykowski (Kapustka 80), Krychowiak, Maczynsk (Jodlowiec 76), Grosicki  (Peszko 87) – Milik, Lewandowski

23:47 S-a terminat meciul, după alte trei minute de prelungire. 0-0, cu ceva fotbal în repriza a doua, dar o partidă care mai degrabă a dezamăgit. Ne recitim mâine, de la ora 16:00, când deschidem ziua cu Zlatan și Suedia – Italia. Ar trebui să fie mai frumos!


23:43 E minutul 87 și ne-am cam luat gândul de la un gol în această partidă. Mai sunt trei minute, dar nicio echipă nu dă senzația că vrea, într-adevăr, să înscrie. La acest scor, Germania și Polonia fac patru puncte, Irlanda de Nord are trei, iar Ucraina zero. Nemții sunt liderii grupei, grație golaverajului superior. Dar să nu ne grăbim, poate apare vreo minune.


23:33 Ne-am cam înșelat când am spus că ritmul e bun spre foarte bun. Cele două echipe par că au obosit sau sunt mulțumite cu scorul de pe tabelă. Nu mai apar ocazii, doar o luptă la mijlocul terenului și schimbări. Ultima e făcută de polonezi, cu Jodlowiec în locul lui Maczynski.


23:25 Se apropie finalul meciului și ambele echipe apasă pedala de accelerație. Polonezii au o nouă ocazie mare, dar Milik luftează din poziție optimă. Imediat. Ozil dă replica, dar șutul mijlocașului de la Arsenal e respins de Fabianski. Minutul 70 și ritmul meciului a devenit bun spre foarte bun. Intră Mario Gomez, iese Draxler.


23:22 Low face prima schimbare a meciului. Logic, renunță la Draxler și mizează pe Schurrle. Podolski, killer-ul Poloniei în 2008, mai are de așteptat.


23:15 ZIDUL BOATENG! Fundașul lui Bayern a avut o intervenție incredibilă în meciul cu Ucraina (dacă ați fost conectați la internet nu ați avut cum s-o ratați), iar astăzi recidivează. Mingea ajunge la Lewandowski, dar polonezul își alege foarte târziu momentul șutului, Boateng vine din lateral și blochează incredibil.


23:11 Polonia e o echipă agresivă, mijlocul face o treabă bună și scoate în evidență toate lipsurile din jocul Germaniei. Nemții nu produc ofensiv, Ozil nu e în formă și intrăm în minutul 55. Cred că vor veni și câteva schimbări, pentru că Draxler, Ozil sau Gotze nu prind o zi chiar grozavă. 


23:02 A început repriza a doua, iar Milik, surpriza Poloniei la acest turneu, are o ocazie imensă. Grosicki centrează excelent din dreapta, vârful lui Ajax reia ciudat și trimite puțin pe lângă bara din dreapta lui Neuer.


22:45 O zi proastă la EURO cu două meciuri și jumătate recomandate celor care au probleme cu somnul. Germania și Polonia termină o primă repriză în care nu a fost tras nici măcar un șut pe spațiul porților. 


22:39 Cum stăm în prima jumătate de oră. Asta pe lângă posesia 66%-34% și pase 254-101.


22:26 Meciul s-a echilibrat spre mijlocul primei reprize, iar Lewandowski a ratat deja două ocazii mari.


22:16 O ocazie importantă pentru Germania, echipa care joacă fotbal în acest start de meci. Muller centrează bine în mijlocul careului, însă Kross reia defectuos. 75% este posesia Germaniei în minutul 17. Wow!


22:10 Între timp înțelegem că Low s-a antrenat pentru a nu mai repeta episodul rușinos de la meciul cu Ucraina, atunci când s-a scărpinat într-o zonă intimă apoi și-a adulmecat degetele. Inginerii germani au gândit o metodă prin care selecționerul va fi ținut departe de tentațiile olfactive.


22:04 Germania începe nefericit. Cu două faulturi dure în primele două minute, Khedira primește cartonaș galben. 


22:00 A început meciul! 


21:56 Meciul pentru supremație în grupa C! Germania vrea să șteargă prestația ezitantă din primul meci cu Ucraina, în timp ce Polonia vine pe Saint-Denis cu un Lewandowski care a înscris 7 goluri în 15 meciuri jucate în fața lui Neuer.


Ucraina – Irlanda de Nord 0-2 (McAuley 48, McGinn 90+5)

  • Ucraina: Pyatov – Fedetskiy, Khacheridi, Rakitskiy, Schevchuk – Sydorchuk (Garmash 73), Stepanenko – Yarmolenko, Kovalenko, Konoplyanka – Seleznyov (Zozulya 69)
  • Irlanda de Nord: McGovern – Hughes, Cathcart, McAuley, J. Evans – S. Davis – Ward (McGinn 69), C. Evans, Norwood, Dallas – Washington (Magennis 81)

Victorie nesperată pentru Irlanda de Nord contra Ucrainei. Într-un meci afectat de căderile serioase de ploaie și, mai apoi, de grindină, nord-irlandezii au preluat conducerea imediat după pauză dintr-o fază fixă. Cu o apărare exactă, profitând de lipsa severă de inspirație la finalizare pentru ucraineni, Irlanda de Nord a reușit să mențină propria poartă neatinsă până la final, ba chiar a mai și marcat o dată în ultimele secunde, și se înscrie în rândul echipelor care vor spera să se califice din grupă de pe locul 3. Ucraina mai poate avea șanse doar dacă bate Polonia în ultima etapă și dacă Germania bate tot până la final.


20:41 Momente halucinante la nivelul unui european. Irlanda de Nord a anunțat schimbare, McNair a venit la marginea terenului pentru a intra, însă după o ceartă de 2-3 minute între cel nominalizat să iasă și selecționerul Irlandei de Nord schimbarea a fost anulată. Practic, un caștig de 3 minute pentru echipa în avantaj.


20:32 Irlanda de Nord este tot mai aproape de o victorie uriașă în contextul în care Ucraina nu pare să fie capabilă să găsească drumul spre gol.


20:14 Meciul este întrerupt timp de trei minute pentru că la Lyon, acolo unde urmează să jucăm și noi cu Albania, au fost căderi masive de grindină.


20:04 GOOOOOOL Irlanda de Nord! Spargem monotonia cu un gol al lui McAuley în minutul 48. Fundașul a înscris cu capul în urma unei centrări perfecte.


20:00 A început partea a doua, una în care sperăm să nu adormim urmărind același fotbal de slabă calitate.


19:46 Cea mai slabă primă repriză de până acum la EURO? Suntem toți de acord?


19:35 Ziua de azi a fost cruntă în materie de spectacol. Inspirat video:


19:17 Irlanda de Nord a avut nevoie doar de 94 de minute pentru a trage primul șut pe poartă la EURO 2016.


19:10 Au trecut primele zece minute fără să avem parte de ocazii. Totuși, e evident faptul că Ucraina și-a luat în serios rolul de favorită, fiind echipa care a avut posesia până acum.


19:00 A început Ucraina – Irlanda de Nord, un meci cu rezultat imposibil de anticipat după cum ne-am putut lămuri și din încercarea de comentariu de la DolceSport, cu Dumitru Graur în rol principal.


Anglia – Țara Galilor 1-1 (Vardy 56, Sturridge 90+2 /Bale 42)

  • Anglia: Hart – Walker, Smalling, Cahill, Rose – Alli, Dier, Rooney – Lallana (Rashford 73), Kane (Vardy 46), Sterling (Sturridge 46)
  • Țara Galilor: Hennessey – Gunter, Chester, Williams, Davies, Taylor – Allen, Ledley (D. Edwards 66), Ramsey – Bale, Robson-Kanu (J. Williams 72)

Final de meci la Lens! Anglia a învins Țara Galilor cu 2-1 după un meci cu răsturnări spectaculoase. Bale a deschis scorul din lovitură liberă, galezii au intrat la pauză cu avantaj și păreau să îl poată menține și în repriza secundă. Totuși, Hodgson i-a introdus la pauză pe Vardy și pe Sturridge în locul absenților Kane și Sterling, iar cei doi au schimbat meciul. Vârful campioanei Leicester a înscris în minutul 56, iar Sturridge a adus victoria în ultimele secunde.


17:50GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL Sturridge! 


17:39 Englezii au adormit din nou după marcarea golului, presează cât se poate de inofensiv. 


17:30 Țara Galilor aproape că nu există ofensiv, însă rezistă în apărare. Galezii se apără inteligent și până acum doar Sturridge i-a pus în pericol cu șuturi de la distanță. Hodgson face ultima schimbare, iese Lallana și intră Rashford.


17:15 GOOOOOOOOOOOOOOOOOO VARDY! Cu mâna în gips, model Alibec, Vardy înscrie din jumătate de metru după o centrare a lui Sturridge pe care a deviat-o decisiv Williams.


17:06 Vardy și Sturridge intră pe teren, ies Kane și Sterling la pauză. Între timp am făcut rost de reluarea golului lui Bale.


16:48 Pauză la Lens! Țara Galilor este la mijlocul drumului spre o mare surpriză grație inspirației lui Bale!


16:43 GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL BALE BALEEEEE! Galezul execută cu tunul o lovitură liberă de la 30 de metri, Joe Inimă doarme în poartă și ne arată de ce Pantilimon trebuia să rămână la City, iar balonul POPOSEȘTE în plasă!


16:34 Anglia presează și apar și fazele. În minutul 32 Davies pune mâna pe minge în propriul careu, însă arbitrul Felix Brych (neamț din Germania) face semn că totul e în regulă, că nu avem motive să ne agităm, să ne vedem de treabă că el nu dă penalty așa ușor. 


16:26 Meciul este îngrozitor de prost, nici noi cu elvețienii n-am produs un spectacol la fel de slab. Măcar să râdem.


16:11 Am avut și prima ocazie foarte mare a partidei. Lallana centrează perfect de pe dreapta, în fața porții pentru Sterling, încă micuțul fotbalist al Angliei reușește să tragă peste poartă dintr-o poziție ideală.


16:07 Am avut și primul corner al partidei, iar social media a izbucnit. De ce nu bate Kane cornerele, se întreabă ironic toți suporterii Angliei. După cum bine știți, Hodgson l-a desemnat pe fotbalistul lui Tottenham să execute cornerele, fapt complet inexplicabil.


16:00 Începe meciul! 


15:56 Bună ziua! Sunt Cristian Scutariu și vom comenta împreună meciurile zilei. Începem cu Anglia – Țara Galilor, partidă în care toată lumea așteaptă o victorie a Angliei, dar Bale are alte planuri. Pronosticuri?


15:40 Ziua 7 la Euro 2016

  • Anglia – Țara Galilor, Grupa B, de la 16:00
  • Ucraina – Irlanda de Nord, Grupa C, de la 19:00
  • Germania – Polonia, Grupa C, de la 22:00

15:34 Impresionata poveste a lui Joe Ledley! Cu 35 de zile înainte de debutul Țării Galilor la Euro 2016, mijlocașul lui Crystal Palace suferea o fractură de peroneu după un tackling la Charlie Adam, iar sezonul său părea terminat. A ratat finala Cupei Angliei, pierdută de Palace în fața lui Manchester United, dar astăzi Ledley e titular în istoricul meci cu Anglia!

15:00 Avem echipele de start pentru Anglia – Țara Galilor. Fără schimbări în formula de start a englezilor față de primul meci (1-1 cu Rusia), în timp la galezi apar Ledley și Robson-Kanu, în locul lui Edwards și Jonathan Williams.

 


Anglia – Țara Galilor, de la 16:00

Ziua de joi la Euro 2016 va fi deschisă de un derby care va bloca aproape sigur activitatea în Marea Britanie, Anglia – Țara Galilor.  Remiza cu Rusia din prima etapă, scor 1-1, nu-i mai permite echipei lui Roy Hodgson niciun pas greșit, dacă mai vrea să spere la câștigarea Grupei B, care i-ar oferi un traseu mai ușor spre marea finală. Englezii au lăsat o bună impresie în meciul cu Rusia, dar golul din final reușit de Berezutski îi obligă acum pe Rooney și Compania la o victorie în fața echipei lui Gareth Bale.

Galezii au debutat la turneul final cu o victorie surprinzătoare în fața Slovaciei și au șanse mari să prindă optimile, cu măcar încă un rezultat pozitiv în ultimele două partide, cu Anglia și Rusia.

Roy Hodgson, antrenor Anglia: „Este o atmosferă extraordinară în jurul acestui derby. Mulți oameni din Anglia și Marea Britanie, probabil și din toată lumea, abia așteaptă acest meci. Este un joc împotriva fraților noștri și asta îl face și mai interesant.

Nu ne așteptăm să-și schimbe stilul de joc și nici formula de start. Și ei ne cunosc jucătorii și nu vom putea să îi surprindem în vreun fel”

Chirs Coleman, manager Țara Galilor: „Suntem pregătiți pentru acest meci! Este un test foarte important și o provocare imensă pentru noi. Dacă vom câștiga vom fi acolo (n.r. calificați), dar dacă nu vom reuși, mai avem încă o șansă. Avem oportunitatea de a realiza ceva special. Suntem încrezători. Trebuie să ne concentrăm asupra jocului nostru. Nu sunt lipsit de respect față de Anglia dacă spun că e un meci ca oricare altul. Presiunea și așteptările sunt mult mai mari pentru Anglia, dar și noi avem o presiune din interiorul grupului”

Anglia – Țara Galilor, echipele probabile

  • Anglia: Hart – Walker, Smalling, Cahill, Rose – Alli, Dier, Rooney – Lallana, Kane, Sterling
  • Țara Galilor: Hennessey – Gunter, Chester, Williams, Taylor – Davies, Allen, Ledley – Ramsey, Bale – Robson-Kanu

Ucraina – Irlanda de Nord, de la 19:00

Învinse în prima etapă de Germania, respectiv Polonia, Ucraina și Irlanda de Nord vor încerca să obțină primele puncte la Euro 2016 în confruntarea de la Lyon. Favorită de Ucraina, care a avut o primă repriză foarte bună în fața Germaniei, în care doar șansa a făcut ca „galbenii” să nu înscrie în poarta lui Neuer.  Pentru nord-irlandezi, meciul e unul de „totul sau nimic”, în condițiile în care în ultima etapă vor întâlni campioana mondială en-titre.

Mykhailo Fomenko, antrenor Ucraina: „Trebuie să creăm la fel de multe ocazii ca în meciul cu Germania și de această dată să le transmormăm în gol. Cel mai important lucru e să ne revenim din punct de vedere psihologic. Suntem pregătiți fizic și mental pentru acest meci, iar jucătorii trebuie să aibă o mentalitate de fier. Fiecare echipă joacă în funcție de posibilități și cred că Irlanda de Nord va juca și mâine ca în partida cu Polonia. Vom încerca să profităm de toate șansele și să marcăm”

Michael O’Neill, antrenor Irlanda de Nord: „Primul gol a fost dezamăgitor pentru noi și l-am revăzut cu atenție. Jucătorii vor fi motivați de această înfrângere. Suntem concentrați și determinați să facem un meci bun. Suntem capabili să jucăm mai bine și când avem posesia”

Ucraina – Irlanda de Nord, echipele probabile

  • Ucraina: Pyatov – Fedetskiy, Khacheridi, Rakitskiy, Shevchuk – Stepanenko, Sydorchuk, Kovalenko – Yarmolenko, Konoplyanka – Zozulya
  • Irlanda de Nord: McGovern – McLaughlin, Cathcart, Evans, McAuley – Ferguson, Dallas, Davis, Norwood – Lafferty, Washington

Germania – Polonia, de la 22:00

Germania și Polonia luptă pe Stade de France pentru șefia Grupei C. Ambele s-au impus în meciul de debut, iar o nouă victorie în acestă seară ar fi sinonimă cu calificarea matematică în optimi.

Joachim Löw, antrenor Germania: „Polonia e foarte organizată, iar acesta e principalul lor atu. Așteaptă și lovesc pe contraatac. Acesta e jocul lor, bazat pe o tranziție rapidă. Sunt mai buni și decât Ucraina la acest capitol, pentru că sunt mai flexibili. Sunt una dintre cele mai bune echipe de contraatac pe care le-am văzut în ultimii doi ani.

Toate cele cinci meciuri disputate împotriva Poloniei au fost dificile. Mă aștept să avem posesia, iar jucătorii polonezi să țină liniile foarte jos. Este important să avem jucători tehnici în atac”

Adam Nawalka, antrenor Polonia: „Victoria cu Germania din calificările pentru Euro 2016 a reprezentat un moment foarte important în dezvoltarea acestei echipe. Luând în considerare calitatea jucătorilor noștri, era de așteptat ca mai devreme sau mai târziu să vină și astfel de victorii. Credem în noi, dar întâlnim una dintre cele mai bune echipe din lume, deci va fi foarte, foarte dificil”

Germania – Polonia, echipele probabile

  • Germania: Neuer; Höwedes, Hummels, Boateng, Hector; Kroos, Khedira – Müller, Özil, Draxler – Götze
  • Polonia: FabiaÅ„ski – Piszczek, Glik, Pazdan, JĂ™drzejczyk – BÅ‚aszczykowski, Krychowiak, MĂ…czyÅ„ski, Kapustka – Milik, Lewandowski

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×