Prima victimă de la EURO 2012!** Smuda pleacă de la conducerea naționalei Poloniei

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Leila Bolat
Prima victimă de la EURO 2012!** Smuda pleacă de la conducerea naționalei Poloniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Franciszek Smuda a anunțat, sâmbătă seară, după eliminarea Poloniei de la Campionatul European, că își încetează activitatea la această selecționată, contractul său fiind valabil până la finalul turneului, informează AFP.

„Este sută la sută finalul aventurii mele. Contractul îmi expiră după Euro-2012. Le mulțumesc jucătorilor. Am făcut tot ce am putut. Din păcate au fost multe pase ratate. În repriza a doua, eram obligați să luptăm neîncetat pentru a recupera mingea”, a declarat Smuda, supãrat și nervos, la televiziunea poloneză TVP.

Tehnicianul a precizat, despre meciul pierdut sâmbătă în fața Cehiei, scor 0-1, că el și elevii săi au fost prea siguri că pot învinge. „Am avut ocazii în prima repriză. Putem face o comparație cu meciul cu Grecia, în prima parte am jucat bine, iar în a doua am vrut să atacăm în continuare, dar după ce am ieșit de la vestiae jucătorii au făcut altceva. Îmi place prima noastră repriză, ambiția, dar după pauză îi așteptam pe cehi, de parcă ne era teamă că vom primi gol, iar în acest fel se primesc goluri, evident. Am făcut greșeli individuale care s-au finalizat prin primirea unui gol. Însă în doi ani și jumătate am creat o echipă de viitor. În două luni încep preliminariile Cupei Mondiale și cred că Cehia se poate califica”, a adăugat Smuda.

Smuda era selecționerul Poloniei din octombrie 2009.

Echipa națională a Cehiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, sâmbătă, la Wroclaw, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Poloniei, în ultima etapă a grupei A.

Clasamentul final al grupei A este următorul: 1. Cehia – 6 puncte, 2. Grecia – 4 puncte, 3. Rusia – 4 puncte, 4. Polonia – 2 puncte.

În sferturile de finală au acces Cehia și Grecia.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…