Bun ca vinul!** Veteranul Șevcenko a adus victoria cu o dublă: Ucraina – Suedia 2-1

Bun ca vinul!** Veteranul Șevcenko a adus victoria cu o dublă: Ucraina - Suedia 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Blohin avea o nedumerire înainte de debutul Ucrainei la Euro. Să îl folosească sau nu pe Șevcenko. Ba că e bătrân, ba că nu mai poate. Auzea tot felul de argumente contra golgheterului, prea puține pro. Iar prima parte a jocului dădea dreptate celor care nu au crezut în fostul vârf al Milanului. În tabăra cealaltă era noul idol al „rossonerilor”, Ibrahimovic. Înalt, puternic și sigur pe el. Semn că prezentul îi aparține. Unde mai pui că suedezul a deschis și scorul (52) și se bucura fără să îi apară pe chip vreo grimasă. Arogant ca de obicei.

Meciul s-a întors, cum ar spune pariorii, iar după doar trei minute „Șeva” aducea egalarea cu o lovitură de cap. În minutul 62 același Șevcenko a dat lovitura de grație și a devenit cel mai în vârstă fotbalist care a reușit o „dublă” la Euro.

9,6 milioane de euro este suma pariată pe victoria Ucrainei la o casă din Marea Britanie, din totalul de 17 milioane  mizate pe această partidă. Cel mai mare pariu pus pe gazde a fost unul în valoare de un milion de euro


Min. 90+5 – Final de meci.

Min. 90+3 – Mellberg urcă în atac și trimite peste poartă după o minge aruncată în careu.

Min. 90+2  – Schimbare la Ucraina. Iese Konoplyanka, intră Devic

Min. 90 -Ibrahimovic îl servește ideal pe Elmander, dar suedezul trage peste poartă din poziție de unu la unu cu Pyatov.

Min. 85 –   Schimbare la Ucraina. Iese Voronin, intră Rotan.

Min. 83 – xx Cartonaș galben primit de Rasmus Elm.

Min. 81 – Schimbare la Ucraina. Iese Shevchenko, intră Milevskiy

Min. 80 – Wilhelmson trage pe centrul porții, Pyatov prinde.

Min. 76 – „Bomba” lui Ibrahimovic, de la 20 de metri, este respinsă cu greutate de Pyatov în față.

Min. 71 – Schimbare la Suedia. Iese Rosenberg, intră Elmander.

Min. 71 – Konoplyanka trage peste de la 20 de metri.

Min. 70 – Elm trimite spre poart[ din c[dere, dar Pyatov prinde.

Min. 68 – Schimbare la Suedia. Iese Sebastian Larsson, intră Wilhelmson.

Min. 63 – Schimbare la Suedia. Iese Toivonen, intră A. Svensson.

Min. 62 – GOL UCRAINA! Shevchenko înscrie cu capul, după un corner executat de Konoplyanka.

Min. 61 – Voronin pivotează la 8 metri de poarta Suediei, dar șutul său din întoarcere este respins în corner.

Min. 59 – Gusev trage peste poartă din poziție bună, la marginea caareului.

Min. 58 – Sebastian Larsson trimite în corner după o deposedare.

Min. 55 – GOL UCRAINA! Shevchenko reia cu capul centrarea foarte bună a lui Yarmolenko de pe dreapta.

Min. 52 – GOL SUEDIA! Ibrahimovic împinge în poartă centrarea în șase metri a lui Kallstrom.

Min. 49 – Selin blochează șutul lui Rosenberg.

Min. 46 – A început a doua repriză.


Min. 45 – Finalul primei reprize.

Min. 41 – Gusev centrează de pe dreapta, Konoplyanka trage din voleu peste poartă.

Min. 39 – Ibrahimovic lovește bara cu o lovitură de cap de pe picioare.

Min. 38 – Shevchenko și Yarmolenko ratează pe rând bune ocazii de a marca.

Min. 37 – Konoplyanka trimite puțin pe lângă poartă de la 18 metri.

Min. 35 – Voronin trage puternic de la 25 de metri, Isaksson respinge greu.

Min. 31 – Rosenberg trage din prima, din interiorul careului. Pyatov reține în doi timpi.

Min. 29 – Nazarenko trimite pe poartă o lovitură liberă de la 30 de metri, Isaksson prinde.

Min. 26 – Voronin primește o pasă lobată în careul Sueiei, dar atacantul nu o poate devia spre poartă.

Min. 24 – Yarmolenko îl lansează pe Shevchenko, dar atacantul Ucrainei trage în cros pe lângă poartă, de la 10 metri, din unghi.

Min. 21 – Kallstrom îl lansează pe Rosenberg, dar atacantul lui Werder este surprins în offside.

Min. 17 – Ibrahimovic trimite o centrare șutată, Pyatov boxează, dar Toivonen nu poate trimite mingea spre portă.

Min. 11 xx Kallstrom vede cartonașul galben pentru un fault din spate.

Min. 5 – kallstrom trimite peste poartă de la 30 de metri.

Min. 4 – Konoplyanka trage de la peste 20 de metri, mingea se duce pe lângă poartă.

Min. 1 – A început partida.


Ucraina (4-3-1-2): Pyatov – Gusev, Mikhalik, Khacheridi, Selin – Yarmolenko, Tymoshchuk, Konoplyanka –  Nazarenko –  Voronin, Shevchenko

Rezerve: Koval, Goryainov, Kucher, Shevchuk, Rakitskiy, Butko, Garmash, Aliyev, Rotan, Milevskiy, Seleznyov, Devic

Suedia (4-2-3-1): Isaksson – Lustig, Mellberg, Granqvist, M. Olsson – Elm, Kallstrom – Larsson, Ibrahimovic, Toivonen – Rosenberg

Rezerve: Wiland, P. Hansson, J. Olsson, Antonsson, Safari, Svensson, Wernbloom, Holmen, Bajrami, Wilhelmsson, Elmander, Hysen


Ucraina debutează azi la turneul final, iar postura de gazdă pune o presiune foarte mare pe Șevcenko&Co.

Acest lucru l-a simțit și selecționerul Blohin, el încercând să mai tempereze elanul conaționalilor săi. „Știu că suntem organizatori și toată lumea are așteptări mari de la noi, iar acest lucru nu ne face bine. Rog presa să nu ne mai ceară rezultate extraordinare, pentru că este greu să le obținem. Trebuie să fim realiști”, a spus Blohin. Și, într-adevăr, rezultatele recente par să-i dea dreptate. Ucraina a pierdut patru din ultimele opt meciuri disputate acasă, iar Suedia a câștigat ultimele patru partide amicale. Totuși, Blohin are și un motiv de bucurie: cei 10 jucători care au avut toxiinfecție alimentară săptămâna trecută și-au revenit.

Se tem de arbitraje

După ce grecul Papastathopoulos a fost eliminat gratuit de arbitrul spaniol Carlos Velasco în meciul cu Polonia, jucătorii Suediei au început să se teamă de arbitraj înainte de disputa cu cealaltă gazdă, Ucraina. „Sperăm să nu fie probleme de arbitraj, poate că Velasco a avut o zi proastă”, a spus fundașul Martin Olsson. Mult mai dur a fost mijlocașul Wernbloom: „Dacă se continuă așa, se vor da 20 de cartonașe roșii pe meci”.

Probleme cu Șevcenko

Oleg Blohin nu a primit vești bune înaintea meciului de mâine cu Suedia. Andrei Șevcenko (foto, în dreapta) se resimte după o accidentare la spate și ar putea fi rezervă la debutul Ucrainei la Euro 2012. Însă atacantul lui Dinamo Kiev nu concepe să nu joace pentru naționala sa pe teren propriu: „Voi încerca să dau totul în acest turneu. Știu că voi fi apt mâine. Este ultimul meu turneu final și pot să spun că sunt relaxat”.


GRUPA D
Ucraina
Suedia
Franța
Anglia

Meciuri
11 iunie, ora 19.00 – Franța – Anglia, Donețk
11 iunie, ora 21.45 – Ucraina – Suedia, Kiev
15 iunie, ora 19.00 – Ucraina – Franța, Donețk
15 iunie, ora 21.45 – Suedia – Anglia, Kiev
19 iunie, ora 21.45 – Suedia – Franța, Kiev
19 iunie, ora 21.45 – Anglia – Ucraina, Donețk

PROGRAMUL COMPLET EURO 2012

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen