Vlad Măcicăşan după Franţa - Belgia 1-0. Campionii care n-au avut Playstation: meciul în care a câştigat multiculturalismul şi a pierdut rasismul

10 iul 2018 5239 afişări Comentează şi tu CM 2018
Vlad Măcicăşan după Franţa - Belgia 1-0. Campionii care n-au avut Playstation: meciul în care a câştigat multiculturalismul şi a pierdut rasismul

Franţa - Belgia nu a fost doar o semifinală de campionat mondial. Mai mult decât un meci de fotbal, Franţa - Belgia are implicaţii puternice la nivel economic, social sau politic, în două ţări care se aseamănă atât de mult. Faptul că cele două naţionale au ajuns la un pas de cea mai înaltă finală pe care fotbalul a inventat-o reprezintă o mare victorie a multiculturalismului care există în cele două ţări.

Campionatul Mondial poate să spargă astăzi bariere ridicate de convingeri politice extremiste. Este un succes al celor care au imigrat în Franţa şi Belgia, pentru a scăpa de sărăcie. Cei aproximativ 9 la sută dintre francezi şi peste 20 la sută dintre belgieni simt astăzi că fac cinste ţărilor care i-au adoptat şi că fiii lor s-au transformat din copii marginalizaţi în idoli.

Sunt 23 de fotbalişti în loturile celor două naţionale, care provin din generaţii de imigranţi sau chiar ei s-au născut în alte ţări. Majoritatea au dus cu ei în Rusia aceleaşi poveşti, în care cuvintele de ordine sunt sărăcie, marginalizare şi lipsa de perspectivă. Problema imigranţilor este una delicată, indiferent că vorbim de guvernul francez sau cel belgian. Un subiect sensibil în Franţa, unde recent s-a votat o lege controversată privind imigraţia controlată şi în Flandra, acolo unde Kompany a intrat de mai multe ori în conflict cu oameni politici care nu îndrăgesc o naţională cu descendenţi din Africa sau Kosovo.

Dar de ce Franţa şi Belgia au ajuns două selecţionate de jucători a căror origini sunt departe de Paris şi Bruxelles? Orice explicaţie a vreunui sociolog sau om politic păleşte în faţa poveştii unuia dintre cei care s-au aflat pe teren în această seară. “...Mama amestecase laptele cu apă. Nu aveam suficienţi bani ca să ne ţină laptele toată săptămâna. Eram faliţi. Primul lucru la care am renunţat a fost cablul TV. Gata cu meciurile la televizor! Mă întorceam acasă şi nu aveam lumină. Voiam să fac o baie, dar nu aveam apă caldă. Finalmente, mi-am luat inima în dinţi şi i-am zis: “Mamă, toate astea o să se schimbe! O să joc fotbal pentru Anderlecht”. Aveam 6 ani. Nu jucam FIFA, pentru că nu ne permiteam Playstation. Fiecare meci pe care îl jucam era o finală. Încercam să rup mingea în două când şutam. Încercam să îmi “omor” fiecare adversar. Jucam cu atâta furie din mai multe motive… Din cauza şobolanilor care alergau la noi în apartament, din cauză că nu mă puteam uita la fotbal, din cauză modului în care mă priveau ceilalţi părinţi”, sunt fragmente din povestea lui Romelu Lukaku, din theplayerstribune.com, spusă înainte de turneul final.

Atunci când părinţii nu-şi permit să-i cumpere copilului un Playstation, acesta descoperă bucuria în jocul cu mingea, atunci când durerea psihică este experimentată zilnic, durerea fizică de la antrenamente nu mai contează, iar când reuşita este singura variană, copilul sărac ajunge idolul celui bogat.

Aici nu este vorba doar despre programe fotbalistice bine implementate la nivel naţional. Selecţionaltele Franţei şi Belgiei sunt oglinda unor societăţi formate după cel de-al doilea Război Mondial. Sunt două ţări care au şlefuit calităţile native ale unor puşti cu gene de campioni. Puşti care au ales fotbalul în locul infracţiunilor, pentru a reuşit în cartierele de la periferiile oraşelor mari. Franţa şi Belgia le-au oferit mediul în care să nu-şi piardă talentul, iar astăzi copiii imigranţilor sunt mândria celor două ţări. “Când lucrurile merg bine, văd în ziare că scrie despre atacantul belgian Lukaku. Când lucrurile merg prost, mă numesc atacantul din părinţi congolezi”, spunea acealaşi atacant al Belgiei. Astăzi n-ar mai trebui să se vorbească despre orginile acestor fotbalişti. Pe teren au fost doar francezi şi belgieni, pentru că fotbalul uneşte cum nicio politică nu poate să o facă. Lacrimile sunt la fel, bucuria este la fel, indiferent de orgini, culoarea pielii sau limba vorbită în familie. Astăzi a câştigat multiculturalismul şi a pierdut rasismul.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.