Salvați de „Uragan”! Anglia a câștigat în prelungiri meciul de debut de la Cupa Mondială, cu Tunisia, grație lui Harry Kane. Cronica partidei

Redactor:
Marius Hutu
Salvați de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anglia a învins Tunisia cu 2-1 în meciul de debut de la Cupa Mondială, în al doilea joc al zilei din Grupa G. Succesul a venit în primul minut al prelungirilor, după un gol înscris de Harry Kane. Atacanul lui Tottenham a marcat ambele goluri pentru englezi și cel puțin pentru prima săptămână este regele Angliei.

Anglia a așteptat și ca pe o revanșă această Cupă Mondială. De o lungă perioadă de timp, englezii nu au mai făcut ceva notabil în turneele finale, dar la ultimele două chiar au dezamăgit crunt: eliminați încă din faza grupelor la Modialul din 2014, în dauna lor urcând Costa Rica în optimile de finală; eliminați în optimi la Euro 2016 de o altă națiune considerată mică și la propriu și la figurat în fotbal, Islanda. În fața unei presiuni majore puse de fani, de mass-media britanică, selecționerul Gareth Southgate a încercat să pună o oarecare frână: „Este un alt joc de fotbal, pe un teren de dimensiunea pe care acești băieți l-au jucat pe tot parcursul vieții lor. Când a fost făcută tragerea la sorți, toată lumea a spus că este cea mai lejeră grupă, dar eu spun că este cea mai dificilă pentru noi, cu Belgia și Tunisia, conform ierarhiei FIFA”. Cine a crezut în aceste declarații?

Gareth Southgate s-a prezentat prudent, Anglia s-a încărcat însă pozitiv pentru un prim meci cu Tunisia, amintind de victoria de debut cu selecționata africană la Mondialul 1998 (scor 2-0; cu siguranță iubitorii fotbalului își amintesc de acea mare victorie a României cu Anglia din grupă, după acel debut al englezilor). Alan Shearer era atunci principalul om de gol al selecționatei din Albion, acum Anglia a sosit în Rusia cu un alt atacant pur-sânge, a cărui preț a trecut demult de 100 de milioane de euro pe piața transferurilor, Harry Kane. Iar vârful lui Tottenham a avut nevoie de o singură șansă pentru a ieși în evidență. Kane a acaparat centrul careului tunisian în minutul 13 și l-a învins pe portarul Mouez Hassen cu o lovitură de cap. Acesta din urmă avea să și fie schimbat imediat, după ce în primele minute a sărit practic din bară în bară pentru a-i bloca pe adversari, prețul fiind însă destul de mare – o accidentare serioasă la umărul stâng.

Anglia a avut practic un „Dream Start”, a continuat să conducă ostilitățile în teren, dar în urma unui gest nesportiv al lui Kyle Walker în minutul 33, când l-a lovit cu cotul pe Fakhredinne Ben Youssef, a fost taxată cu lovitură de la 11 metri. Sassi a luat mingea și a transformat cu siguranță, restabilind egalitatea, 1-1. Harry Kane & Co nu au acceptat deloc această reușită a africanilor și s-au aruncat imediat în atac. Anglia a fost totuși periculoasă în special la fazele fixe, fundașul Maguire fiind omul cel mai des căutat pentru a pune poarta adversă în pericol. Finalul de repriză i-a aparținut lui Jesse Lingard, care a avut și ghinion, la una din cele două ocazii lovind bara (min. 44).

248 a fost numărul total al selecților după primul „11” trimis în teren de Gareth Southgate, adică cel mai mic al Angliei din ultimii 56 de ani (la Mondialul din 1962, la meciul cu Bulgaria, englezii au avut un prim „11” cu 246 de selecții în total).

Africa a avut procentaj zero până la acest meci, Egipt, Iran și Nigeria fiind învinse la zero în zilele precedente. Chiar și fără Youssef Msakni, un jucător de creație absent de la Cupa Mondială, Tunisia a înscris primul gol pentru „continentul negru” și cu acel 1-1 la pauză a început să spere că va obține și primul punct în Grupa G. Pentru Anglia meciul s-a transformat rapid într-unul foarte dificil, așa cum Soutgate a anticipat, dar o națiune întreagă nu a vrut să-l creadă. Cu o echipă nu foarte experimentată la dispoziție într-un turneu final, dar și cu un prim „11” care nu a mai jucat niciodată în această formulă, Anglia a dominat steril în partea secundă, ba chiar Tunisia a părut formația mai omogenă și a reușit să se strângă ca un evantai pentru a acoperi poarta apărată de Farouk Ben Mustapha.

Jocul tot mai neconvingător al echipei l-a obligat pe selecționerul Angliei să recurgă la schimbări. Raheem Sterling a fost un număr 10 dezamăgitor, împiedicându-se mai degrabă în propriile driblinguri, astfel că în teren a apărut Marcus Rashford (min. 68). Ceva mai multă imaginație în atac pentru englezi în atac?

Copilul minume de al Manchester United a încercat să destabilizeze echipa adversă cu câteva driblinguri în flancul drept, dar Anglia nu a câștigat mult în consistență. Într-o criză de idei a apărut în teren și Loftus Cheek (min. 80), un alt jucător tânăr. Nici de această dată, Southgate nu a renunțat la sistemul cu trei fundași, ci a preferat să-l scoată pe Delle Alli. Timpul a devenit la rândul lui un adversar pentru că minutele au început să se scurgă doar în favoarea Tunisiei. Sub presiune, jocul Angliei a devenit tot mai inestetic, iar panică a mai „semănat” doar la fazele fixe. Capitolul care avea să o salveze până la urmă. Harry Kane s-a plasat foarte bine în careu la o altă lovitură de la colț și profitând și de faptul că apărarea africană l-a scăpat de sub marcaj a pus capăt unui chin de 45 de minute. Atacantul lui Tottenham a făcut „dubla” în primul minut al prelungirilor și i-a oferit până la urmă Angliei o seară „respirabilă”, după un joc care a avut destule minusuri.

Tunisia – Anglia 1-2 (Sassi pen. 35 / Kane 11, 90+1)

  • Tunisia: Hassen (Ben Mustapha 16) – Meriah, Ben Yousseff, Bronn, Maaloul – Skhiri, Badri, Sassi – Ben Youssef, Khazri (Khalifa 85), Sliti (Ben Amor 73)
  • Rezerve: Bedouin, Benalouane, Chaalali, Haddadi, Khalil, Khaoui, Mathlouthi, Nagguez, Srarfi
  • Anglia: Pickford – Walker    , Stones, Maguire – Trippier, Henderson, Dele Alli (Loftus-Cheek 80), A. Young – Sterling (Rashford 68), Kane, Lingard (Dier 90+2)
  • Rezerve: Rose, Vardy, Butland, Welbeck, Cahill, Jones, Delph, Alexander-Arnold, Pope

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele