LIVE BLOG CM 2018, ziua 8 | Argentina – Croația 0-3. Messi și colegii lui, umiliți! Gafa lui Caballero și golurile lui Modric și Rakitic trimit „pumele” într-o situație critică. Franța – Peru 1-0, Danemarca – Australia 1-1

LIVE BLOG CM 2018, ziua 8 | Argentina - Croația 0-3. Messi și colegii lui, umiliți! Gafa lui Caballero și golurile lui Modric și Rakitic trimit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Danemarca – Australia 1-1 (Eriksen 7 / Jedinak 38-pen.)

  • Danemarca: Schmeichel – Dalsgaard, Kjaer, Christensen, Larsen – Delaney, Schone, Eriksen – Y. Poulsens (Braithwaite 58), N. Jorgensen (Cornelius 69), Sistos
  • Rezerve: Ronnow, Lossl – Dolberg, Fischer, M. Jorgensen, Knudsen, Krohn-Dehli, Lerager, Vestergaard
  • Australia: Ryan – Risdon, Sainsbury, Milligan, Behich – Jedinak, Mooy – Leckie, Rogic (Irvine 82), Kruse (Arzani 68) – Nabbout (Juric 75)
  • Rezerve: Vukovic, B. Jones – T. Cahill, Degenek, Jurman, Luongo, Maclaren, Meredith, Petratos

Franța – Peru 1-0 (Mbappe 35)

  • Franța: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas – Pogbas (N’Zonzi 89), Kante, Matuidis – Mbappe (O. Dembele 75), Giroud, Griezmann (Fekir 80)
  • Rezerve: Areola, Mandanda – Kimpembe, Lemar, , Mendy, Rami, Sidibe, Thauvin, Tolisso
  • Peru: Gallese – Advincula, Ramos, A. Rodriguez (Santamaria 46), Trauco – Aquino Sanchezs – Yotun (J. Farfan 46) – Carrillo, Cueva, Flores – Guerreros
  • Rezerve: Caceda, Carvallo – Araujo, Cartagena, Corzo, Hurtado, Loyola, Polo, Ruidiaz, Tapia

Argentina – Croația 0-3 (Rebic 53, Modric 80, Rakitic 90+1)

  • Argentina: Caballero – Mercado, Otamendi, Tagliafico – Salvio (Pavon 56), Mascherano, Perez (Dybala 68), Acuna – Messi, Aguero (Higuain 54), Meza
  • Rezerve: Armani, Guzman – Ansaldi, Banega, Biglia, Di Maria, Dybala, Fazio, Higuain, Lo Celso, Pavon, Rojo
  • Croația: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic, Rakitic, Brozovic, Rebics (Kramaric 57), Modric, Perisic – Mandzukic
  • Rezerve: Kalinic, Livakovic – Badelj, Bradaric, Caleta-Car, Corluka, Jedvaj, Kovacic, Kramaric, Pivaric, Pjaca

Minutul 90+3: FINAL DE MECI! Rebic, Modric și Rakitic marchează golurile unei victorii mari pentru Croația și trimit Argentina într-o lume a calculelor matematice pentru accederea în optimile de finală. După două meciuri, Croația are șase puncte (golaveraj 5-0) și e ca și calificată în optimi, în timp ce Argentina are un singur punct și așteaptă meciul de mâine, Nigeria – Islanda, pentru a se apuca să facă și ultimele calcule care i-au mai rămas. Islanda are deja un punct, în timp ce africanii nu au niciunul.


Minutul 90+1: GOOOOOL CROAȚIA, UMILINȚĂ‚ PENTRU ARGENTINA! Rakitic trage de la marginea careului, Caballero respinge în față, dar mingea ajunge la Kovacic și coșmarul sud-americanilor e complet. Galacticul nu se grăbește să finalizeze, pasează calm înapoi la Rakitic, iar mijlocașul Barcelonei nu face decât să o trimită în poarta rămasă goală.


Minutul 86: BARĂ‚ CROAȚIA! Nervii argentinienilor au cedat, echipa lui Sampaoli nu mai joacă nimic și doar norocul face ca tabela să nu arate 3-0 pentru ex-iugoslavi. Rakitic trimite o bombă de la mare distanță, din lovitură liberă, dar execuția sa lovește încheietura barelor.


Minutul 80: GOOOOOL CROAȚIA! Mijlocul Argentinei e inexistent, Rakitic recuperează o minge în jumătatea adversă, iar decarul Luka Modric găsește o execuție genială! Primește mingea la 25 de metri, ezită să tragă, dar, apoi, în lipsa unei alte soluții, șutează cu dreptul, la colțul lung, și face inutil plonjonul nefericitului Caballero! 2-0 pentru Croație, stupoare pe banca Argentinei.


Minutul 75: Sampaoli forțează cu Dybala în locul ratangiului Enzo Perez, dar lucrurile nu se schimbă foarte mult pentru argentinieni. Croații au făcut pasul în spate, Messi și vedeta lui Juventus au plecat în căutarea culoarelor către poarta lui Subasic, dar acestea sunt închise perfect. A mai rămas un sfert de oră, iar situația „pumelor” e critică!


Minutul 63: Ocazie monumentală pentru Argentina! Messi și Meza nu l-au putut învinge pe Subasic. Al doilea a încercat un șut pe jos, dar goalkeeper-ul croat a respins înapoi, a urmat șutul lui Messi care a fost trimis în corner.


Minutul 53: GOOOOOOL Croația! Gafă monumentală a lui Caballero! Rebic punctează după ce portarul sud-american greșește o pasă și îi pune mingea „pe tavă” mijlocașului croat. Misiunea băieților lui Sampaoli se complică.

VIDEO cu gafa lui Caballero și golul coraților


Minutul 46: S-a reluat jocul la Novgorod! Ne așteptăm la un joc cel puțin la fel de frumos ca în prima repriză. Starul și golgheterul lui Manchester City, Sergio Aguero, a avut o primă repriză „de coșmar”. Nu a atins balonul în ultimele 21 de minute și 11 secunde.


Minutul 45+2 Final de primă repriză! Cele două echipe ne-au oferit un spectacol fotbalistic de calitate, cu ocazii la ambele porți și o șansă monumentală de a deschide scorul, semnată de argentinianul Perez.


Minutul 45+1 Croații puteau să dea lovitura pe finalul primei reprize! Rebic primește o minge pe poziție viitoare, scapă singur cu Caballero, dar este ajuns de fundașii sud-americani. Acesta se întoarce, își pune mingea pe piciorul drept și trage mult peste poarta argentinienilor.


Minutul 33: Replica Croației! Mandzukic reia o minge cu capul dintr-o centrare excelentă, dar balonul se duce pe lângă poarta lui Caballero. Este a doua ocazie a croaților, după cea din debutul partidei.


Minutul 30: Ocazie monumentală pentru Argentina! Vida îndepărtează o minge periculoasă, dar ajunge la Perez care nu poate înscrie cu toată poarta goală în față! Băieții lui Sampaoli sunt în atac de minute bune.


Minutul 13: Dublă ocazie pentru Argentina! Messi primește o pasă genială în careu, dar nu a putut să „ciupească” balonul și să-l învingă pe Subasic, iar câteva secunde mai târziu, același Messi a trimis o minge pe jos în careu către Salvio, acesta trage, dar șutul său este deviat! Sud-americanii par să se fi trezit și aleargă după deschiderea scorului.


Minutul 6: Prezent la meciul crucial pentru Argentina, Diego Armando Maradona a făcut show în tribune. Acesta a pupat un tricou al lui Messi și a gesticulat asemenea starului Barcelonei după meciul cu Real Madrid de la finalul sezonului trecut.


Minutul 5: Prima fază periculoasă, în minutul 5, este semnată de Croația! Perisic ia o acțiune pe cont propriu, intră în careu, dar șutul său pe jos este respins cu greu de Caballero. Argentina este „în corzi” încă de la începutul partidei.


Minutul 1: Fluier de start la Novgorod! Argentina joacă derby-ul grupei, împotriva Croației. Băieții lui Sampaoli își pot lua revanșa după surpriza din prima etapă, împotriva Islandei, scor 1-1. Rivalii de la Real Madrid și Barcelona, Modric și Messi, sunt căpitani în această seară.


Minutul 90+4: Final la Ekaterinburg! Franța s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Mbappe, și și-a asigurat prezența în optimile de finală, unde o așteaptă Rusia și Uruguay. Danemarca și Australia se vor duela de la distanță pentru al doilea tichet care asigură prezența în fazele superioare. Ziua de joi se încheie cu meciul dintre Argentina și Croația, decisiv pentru elevii lui Sampaoli.


Minutul 75: Au mai rămas 15 minute! Peruvienii au răsturnat situația în privința posesiei, iar la capitolul ocazii de gol situația este egală, 9-9. Singura diferență este că francezii au trimis de patru ori pe cadrul porții, iar sud-americanii o singură dată, prin Guerrero, în minutul 30.


Minutul 74: Încă o ratare! Carrillo a primit în partea dreaptă, a centrat în partea opusă pentru Jefferson Farfan, iar veteranul peruvian a reluat acrobatic, dar mingea s-a oprit în plasa laterală.


Minutul 61: Carrillo nu e Aquino. Jucătorul lui Watford a încercat să-l învingă pe Lloris cu un șut de la 23 de metri, dar mingea s-a dus peste poarta adversă. Franța a fost înghesuită în propria jumătate în ultimele minute, iar avantajul de 1-0 pare extrem de fragil. La acest scor, Peru e eliminată și Franța e calificată în optimi.


Minutul 50: Bară! Aquino Sanchez a trimis o torpilă spre poarta adversă, Hugo Lloris era bătut, dar bara transversală i-a salvat pe francezi. Execuția surprinzătoare a lui Sanchez l-a prins total nepregătit pe căpitanul Franței, care nu a putut decât să urmărească traiectoria balonului. Ar fi fost cu siguranță unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui turneu final.


Minutul 46: A început repriza secundă! Gareca a efectuat două modificări la pauză. Au intrat Farfan și Santamaria, au ieșit Yotun și Rodriguez.


Minutul 45+2: Pauză la Ekaterinburg. Franța conduce după o nouă prestație modestă. Mbappe a marcat unicul gol după ce șutul lui Giroud a fost deviat la bara a doua, iar puștiul lui PSG a împins mingea în plasă. La 19 ani și 183 de zile, Mbappe a devenit cel mai tânăr francez care marchează la un Campionat Mondial.


Minutul 43: Gallese intervine din nou. Lucas Hernandez a fost angajat de Griezmann în partea stângă, a șutat puternic la colțul scurt, dar Gallese se afla acolo și a blocat execuția fundașului lateral. Hernandez a șutat și pe respingere, dar a doua oară nu a reușit să mai prindă cadrul porții.


Minutul 35: GOOOL Franța! Mbappe a deschis scorul după o gafă în apărarea sud-americanilor. Peruvienii au pierdut balonul la 30 de metri, Giroud a primit în careu, șutul său a fost deviat la bara a doua, unde a apărut Mbappe. Atacantul lui PSG a împins balonul în plasă, Gallese fiind prins pe picior greșit. La acest scor, francezii merg în optimi. La 19 ani și 183 de zile, Mbappe a devenit cel mai tânăr francez care marchează la un Campionat Mondial.


Minutul 30: La un pas de 1-0! Guerrero l-a fentat cu multă lejeritate pe Umtiti, a rămas singur cu Lloris, după care a șutat la colțul scurt. Căpitanul Franței și-a lăsat piciorul drept în spate și a reușit să blocheze. Peruvienii au ratat cea mai mare ocazie a partidei, după o jumătate de oră anostă la Ekaterinburg.


Minutul 21: Francezii cu ocaziile, peruvienii speră să dea lovitura în urma unei faze fixe.


Minutul 16: Apără Gallese. Griezmann a șutat pe jos din marginea careului, dar portarul peruvian a închis la timp picioarele și a respins în afara careului. Francezii au posesia în acest moment, dar defensiva lui Gareca se prezintă decent. Europenii au nevoie de un succes pentru a merge în optimile de finală.


Minutul 10: Început liniștit. Cele două echipe se tatonează în debut, iar ocaziile întârzie să apară. Griezmann putea profita de o eroare a peruvienilor, dar a șutat dezamăgitor din marginea careului. Șutul atacantului s-a oprit în macaraua TV amplasată în spatele porții.


Minutul 1: Start la Ekaterinburg! Mohammed Abdulla Hassan este centralul partidei dintre Franța și Peru. Lovitura de începere le-a aparținut europenilor.


17:55 Hugo L100ris. Portarul și căpitanul Franței atinge astăzi borna de 100 de meciuri în echipa națională, devenind al șaptelea jucător din istoria „Les Bleus” care atinge acest număr impresionant. Deasupra lui se mai află Deschamps, Patrick Vieira, Zidane, Desailly, Thierry Henry și Lilian Thuram.


17:50√3/4. Calcule peste calcule. În cazul în care Franța se încurcă astăzi, calculele privind Grupa C se complică extrem de mult. În acest moment Danemarca are 4 puncte, Franța 3, Australia 1 și Peru 0. Franța se califică în cazul unui succes cu Peru. În acest caz, Australia și Danemarca se vor duela de la distanță pentru un loc în optimi. După ce au remizat în meci direct, cele două vor fi departajate în funcție de golaveraj. Australia întâlnește Peru în ultima etapă, iar Danemarca joacă împortiva Franței. Peru are de asemenea șanse în cazul unui rezultat pozitiv astăzi, corelat cu un succes în ultima rundă.


17:40 Deschamps a schimbat liniile. Puștiul Barcelonei, Ousmane Dembele, a fost lăsat pe bancă de selecționerul francez, fiind preferat în Olivier Giroud. Griezmann va trece în flancul stâng, iar sistemul va rămâne același, 4-3-3. Mbappe începe în partea dreaptă și completează tripleta ofensivă. Tolisso a fost de asemenea înlocuit cu Matuidi. Peruvienii mizează astăzi pe Guerrero, în timp ce vedeta Jefferson Farfan e doar rezervă.


17:24 MOTM. Christian Eriksen a fost declarat omul meciului la finalul meciului cu Australia.


Minutul 90+3: Final la Samara! Danemarca și Australia au remizat, scor 1-1, astfel că se vor duela de la distanță în ultima etapă pentru un loc în optimi.


Minutul 88: Reține Schmeichel! Leckie a reluat din voleu de la 14 metri, dar Kasper a reținut din plonjon. Australienii continuă să preseze și să caute golul de 2-1, dar defensiva lui Hareide menține tabela intactă.


Minutul 71: Mooy s-a săturat. Fiind mereu omul responsabil cu fazele fixe, mijlocașul Huddersfield a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat violent spre vinclu, dar mingea a trecut la o palmă de bara transversală. Australia domină în acest moment și caută cu disperare golul de 2-1. La această partidă asistă 40.727 de spectatori.


Minutul 68: Kasper le-a dat emoții. Portarul Schmeichel a fost păcălit de o „lumânare” trimisă la bara a doua, a ratat intercepția, iar Leckie a ajuns în posesia balonului. Șeptarul a trimis puternic pe jos în fața porții, printre picioarele portarului, dar Kruse a fost blocat de Dalsgaard, înainte de a trimite în plasă.


Minutul 51: Sistooo. Jucătorul Celta-ei a șutat puțin pe lângă poarta adversă. Poulsen a fost împiedicat la marginea careului, mingea a ricoșat până la Sisto, care a trimis puternic la colțul lung, dar fără reușită.


Minutul 46: S-a reluat partida! Australienii au avut lovitura de începe a reprizei secunde. Cei doi selecționeri n-au efectuat modificări la pauză.


Minutul 45: Pauză la Samara! Danezii au deschis scorul prin Eriksen, dar Jedinak a egalat de la 11 metri, după intervenția VAR. Australienii au nevoie de un succes pentru a mai păstra șanse importante la calificarea în optimi.


Minutul 38: GOOOL Australia! Jedinak a înscris de la 11 metri, la fel ca în meciul cu Franța. Mijlocașul a trimis cu mult calm pe centrul porții, Schmeichel a sărit în dreapta, iar „Socceroos” pot spera din nou la optimi. E primul gol încasat de Schmeichel după 6 partide în care a păstrat plasa intactă.


Minutul 36: Penalty pentru Australia! Poulsen a comis un henț în careul, Lahoz a lăsat jocul să meargă, dar apoi a fost întors din drum de colegii care se ocupă de VAR. În urma reluării, centralul spaniol a indicat punctul cu var. Este al doilea penalty comis de atacantul lui Leipzig la acest turneu final. Danezul l-a faultat pe Cueva în partida cu Peru, dar căpitanul sud-americanilor a trimis peste poartă. Lovitura de pedeapsă a fost dictată tot în urma intervenției VAR.


Minutul 24: La un pas de 2-0! Dalsgaard a centrat din flancul drept la colțul scurt, iar Nicolai Jorgensen a apărut la finalizare. Atacantul lui Feyenoord a trimis cu capul spre poartă, dar balonul a trecut milimetric de bara din stânga lui Ryan.


Minutul 20: Liniște și pace. Jocul s-a calmat după ce Eriksen a deschis scorul în minutul 7. Ocaziile întârzie să mai apară, lucru confirmat și de statistica partidei:


Minutul 7: GOOOL Danemarca! Eriksen marchează din voleu pentru 1-0. Mjlocașul lui Tottenham i-a pasat lui Jorgensen, care i-a returnat la 14 metri. Eriksen a venit lansat și a reluat din voleu, cu exteriorul, sub bara transversală. Ryan a plonjat, dar nu a putut respinge. La acest scor, nordicii sunt calificați în optimile de finală. Eriksen a fost implicat direct în 18 goluri în ultimele 15 meciuri disputate pentru naționala Danemarcei, reușind să marcheze de 13 ori și să paseze decisiv în 5 rânduri. De asemenea, Eriksen e primul decar al Danemarcei care înscrie la un Campionat Mondial, de la Michael Laudrup, care a punctat la turneul final din 1998.


Minutul 5: Cangurii atacă. Mooy a executat o lovitură de colț în centrul careului, Leckie a apărut demarcat, dar a reluat puțin peste poarta apărată de Kaspe Schmeichel. Și în partida cu Franța principala armă a australienilor au fost fazele fixe.


Minutul 1: Start la Samara! Nordicii sunt la 90 de minute de calificarea în optimi, în timp ce australienii pot lua o opțiune importantă în cazul unui succes, deoarece în ultima rundă vor înfrunta Peru. Arbitrul partidei este spaniolul Antonio Mateu Lahoz.


14:35 Începe a doua săptămână din Rusia! Franța, Danemarca și Croația sunt la trei puncte de optimi. Argentina e obligată să învingă Croația în blockbuster-ul zilei de joi. Până să înceapă meciurile, vă amintim că în Centrul Vechi din București există o promoție specială cu ocazia Campionatului Mondial:

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup