Garda de corp a reacționat după ce McGregor a pus mâna pe Putin! VIDEO Ce a urmat pentru luptătorul irlandez

Redactor:
Dan Mirea
Garda de corp a reacționat după ce McGregor a pus mâna pe Putin! VIDEO Ce a urmat pentru luptătorul irlandez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luptătorul din cușcă, Connor McGregor, a fost invitatul lui Vladimir Putin la finala Campionatului Mondial din Rusia, iar irlandezul a ținut să se pozeze cu unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii. Cei doi au discutat, au zâmbit, dar McGregor a făcut o greșeală chiar în momentul în care a dorit să imortalizeze apogeul vizitei sale în Rusia. 

Franța a câștigat Campionatul Mondial din Rusia, după 4-2, în 90 de minute împotriva Croației. Personalități din politică, dar și din sport au asistat la ultimul act de la Moscova, printre care Ronaldinho, Kolinda Kitarovic, Emmanuel Macron, Vladimir Putin sau Connor McGregor. Învins de Mayweather în ringul de box, irlandezul își continuă cariera în UFC, iar duminică a fost invitatul lui Putin pe Luzhniki pentru marea finală a Campionatului Mondial. 

Luptătorul a fost atât de entuziasmat de invitația președintelui Federației Ruse încât a dorit să-i mulțumească personal, dar și să facă o poză cu el. Doar că în momentul în care zâmbea la aparat, McGregor i-a pus mâna după gât lui Putin, care nu s-a arătat deranjat. Totuși, imediat o gardă de corp a lui Putin a reacționat, i-a făcut semn irlandezului să-și dea mâna la o parte, iar acesta s-a conformat. 

McGregor a avut și un mesaj după vizita sa în Rusia: „Azi am fost la finala Cupei Mondiale ca invitat al președintelui Vladimir Putin. Este unul dintre cei mai mari lideri ai timpurilor noastre și am fost onorat să fiu prezent la un eveniment așa de important alături de el. A fost o onoare pentru mine, domnule Putin. Mulțumesc și felicitări pentru organizare”, a declarat McGregor.

Another day in #TheMacLife @thenotoriousmma & Vladimir Putin 🇮🇪🇷🇺

A post shared by The Mac Life (@themaclifeofficial) on

Jul 15, 2018 at 3:40pm PDT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele