Croații sunt liniștiți. Au aflat cine va fi selecționerul echipei naționale. „Mă bucur să abordez noile provocări”

Croații sunt liniștiți. Au aflat cine va fi selecționerul echipei naționale.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Zlatko Dalici s-a hotărât. După discuția avută cu președintele federației, Davor Suker, tehnicianul a decis să continue în funcția de selecționer al Croației.

La finalul Campionatului Mondial din Rusia, Dalici nu a vrut să dea un răspuns la întrebarea dacă va continua sau nu pe banca tehnică a naționalei Croației. Selecționerul s-a plâns că nu a fost susținut total de federație și a vrut să se gândească mai bine la viitorul său.

Era foarte important pentru mine să discut deschis cu președintele despre toate subiectele și îi mulțumesc lui Davor pentru că a înțeles tot ceea ce eu consideram că nu este corect. Consider că am reglat problemele și mă bucur să abordez noile provocări„, a declarat tehnicianul în vârstă de 51 de ani, potrivit celor de la L’Equipe.

Dalici conduce naționala Croației din octombrie 2017. Cu el pe banca tehnică, echipa Croației s-a clasat pe locul doi la Cupa Mondială din Rusia. Prelungirea contractului lui Dalici ar urma să fie confirmată de Comitetul Executiv al federației.

În ultima perioadă, numele lui Zlatko Dalici a fost menționat în legătură cu postul de selecționer al Coreei de Sud.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup