Umilință mondială. Olanda a îngenuncheat Spania într-un meci în care Van Persie și Robben s-au distrat cu apărarea iberică. Spania – Olanda 1-5

Umilință mondială. Olanda a îngenuncheat Spania într-un meci în care Van Persie și Robben s-au distrat cu apărarea iberică. Spania - Olanda 1-5
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olanda a învins Spania cu 5-1, după ce ibericii au deschis scorul din penalty, prin Xabi Alonso. Pentru olandezi au marcat Van Persie și Robben, câte două goluri, și De Vrij. 

Olanda – Spania a fost primul șoc al Campionatului Mondial. Și când spunem șoc, ne referim la o ciocnire între fotbaliști de zeci de milioane de euro, la o ciocnire între echipe cu trofee importante în vitrină și la o ciocnire între doi antrenori care au făcut atâtea scheme de joc încât puteau să fie profesori de geometrie descriptivă. 

La un astfel de meci e nevoie de un arbitru. Mereu e nevoie de un arbitru. Doar că acest Campionat Mondial demonstrează că parcă era mai rezonabil ca fazele importante să fie disputate de jucători, ca-n curtea școlii. Te cerți, te înjuri, dar la un moment se ia decizia pe care o agreează toată lumea. Astfel, nu s-ar ajunge la penibilul în care un arbitru precum Nicola Rizzoli să dicteze penalty la o simulare pentru care Diego Costa chiar merită să fie fluierat tot turneul final. Nu de alta, dar în repriza a doua l-a lovit golănește pe Martins Indi. Revenind la faza penalty-ului. Xabi Alonso nu a avut nicio vină. A venit, a executat și a făcut 1-0 pentru Spania (27). 

Van Persie bijutierul

Norocul arbitrilor este că anumiți jucători au calitatea de a pune în umbră orice greșeală făcută de ei. Iniesta a oferit o mostră de pasă printre trei fundași, dar Silva a tras în Cillessen (43). Și tocmai când pe buzele privitorilor se formase un „Nu joacă nimic Olanda „, Daley Blind trimite o diagonală cum ne arăta Dorinel Munteanu în urmă cu 20 de ani, direct pe linia de 16 metri a careului spaniol, de unde Van Persie l-a lobat cu capul pe Casillas (44).

Și pentru că mai sus am scris de șoc, ei bine el a venit după pauză. Același Blind a pasat peste toată apărarea Spaniei, direct la Robben, care l-a mai întors o dată pe Pique și a înscris simplu (53). Dacă până aici am descris un meci echilibrat, cu un scor strâns, de aici încolo începe ceea ce în fotbal se numește umilință totală. Și când o încasează campioana mondială en-titre, e cu atât mai șocant. În minutul 65, De Vrij sare peste fundașii Spaniei, în urma unei lovituri libere in flancul stâng. În minutul 72, Casillas încearcă un dribling în fața lui Van Persie, olandezul recuperează și înscrie în poarta goală. Cu zece minute înainte de fluierul final, Sneijder inventează o pasă de 40 de metri pentru Robben, atacantul îl depășește în viteză pe Ramos și duce scorul la 5-1 (!!!). 

Spania – Olanda 1-5 (Xabi Alonso 27-pen / Van Persie (44, 72), Robben (53, 80), De Vrij (65)

Spania: Casillas – Azpilicueta, Ramos, Pique, Jordi Alba – Xabi Alonso (Pedro 62), Busquets, Xavi – Iniesta, Silva (Fabregas 78) – Diego Costa (Torres 62)

Olanda: Cillesen – Janmaat, Vlaar, de Vrij (Veltman 77), Martins Indi, Blind – de Jong, Sneijder, de Guzman (Wijnaldum 62) – Robben, Van Persie (Lens 80)

Stadion: Salvador; Spectatori: 48.000; Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen