Ce le spunea Krul fotbaliștilor din Costa Rica înainte de penalty-uri

Ce le spunea Krul fotbaliștilor din Costa Rica înainte de penalty-uri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tim Krul a plănuit un joc psiholog cu fotbaliștii costaricani în momentul executării loviturilor de pedeapsă. Portarul le spunea adversarilor că știe unde au de gând să execute.

Minutul 115 al meciului OlandaCosta Rica. Robben țipă la colegii săi care întârzie orice pasă. Van Gaal își miscă degetele necontrolat pe clipboard-ul pe care îl ține în brațe ca pe Biblie. Undeva, pe marginea terenului, la încălzire iese Tim Krul, portarul de rezervă al Olandei. Nu se poate! Nu se poate ca Van Gaal să facă asta. Cine ar risca să bage un portar fără niciun minut la Mondial să tragă pentru locul batavilor în semifinalele competiției. Și până la urmă, cine e Tim Krul, cel în mănușile căruia stau speranțele de calificare ale unei țări?! În ultimii ani în Premier League a avut de parat 20 de penalty-uri, dar a fost salvator doar de două ori. Un procentaj foarte mic. 

A venit minutul 120 și arbitrul de rezervă scoate plăcuța. Iese Cillessen și intră Krul. Jorge Luis Pinto râde pe fundal, Cillessen e nedumerit și ușor nervos. Degajează Vlaar, arbitrul partidei fluieră finalul meciului, iar camere de luat vederi dau un prim-plan cu Tim Krul. Energic și ușor agitat, dar pare sigur pe el. Stă lângă colegii săi cărora le sunt masați mușchii picioarelor. Vin după 120 de minute de efort și aproape patru săptămâni de tensiune mare. 

Jocul psihologic al lui Krul

A venit și momentul decisiv. Primul bate Borges, micuțul mijlocaș din Costa Rica. Krul se duce lângă el și îi spune ceva. Borges bate în stânga lui Krul, acolo plonjează și portarul olandez, dar mingea intră în plasă. Al doilea costarican care a executat a fost Bryan Ruiz. Goalkeeper-ul olandez se duce lângă el și îi șoptește ceva, apoi se mișcă prin fața lui. Ruiz șutează, dar Krul ghicește colțul și apăra. Au urmat Gonzalez și Bolanos, care au primit același tratament agasant din partea portarului. Ambii au înscris, dar Krul a fost de fiecare dată pe direcția șutului. Ultimul a fost Umana, al cărui șut a fost ghicit și parat de eroul Olandei din sferturile de finală.

Toți cei cinci fotbaliști au avut de suportat jocurile psihologice ale lui Krul, un goalkeeper care a vorbește prea mult înainte să apere un penalty. „I-am dominat psihic. Poți să faci ce vrei atâta timp cât nu ești foarte agresiv. Îi văzusem contra Greciei și le spuneam că știu ce gândesc și unde vor bate. Cred că asta i-a bulversat puțin„, a spus Krul la finalul meciului.


Nu este ușor să intri în ultimul minut și să aperi două lovituri de la 11 metri. Noi știam că este bun pentru astfel de momente și suntem mândri de el
Dirk Kuyt, mijlocaș Olanda


Cum a plănuit Van Gaal totul fără ca titularul să știe

Momentul în care Tim Krul a intrat în locul lui Cillessen a surprins perfect mirarea celui de-al doilea. Ulterior, Van Gaal avea să explice episodul: „Jasper nu a știut de planul nostru. Nu am vrut să îi distrag atenția și l-am lăsat să se pregătească normal. Noi i-am spus lui Krul că este mai nimerit pentru astfel de momente tocmai pentru că este mai înalt. Nu se pune problema ca Cillessen să fie rezervă acum. A fost o decizie pentru acest meci și nu ne-am înșelat”. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×