„Bad boy” devenit lider de națională la CM 2014. Cariera lui Jermaine Jones, fotbalistul care nu și-a văzut tatăl timp de două decenii. VIDEO. Reușita de excepție din meciul cu Portugalia

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jermaine Jones este unul dintre cei mai buni jucători ai Statelor Unite, revelația grupei G. Mijlocașul american a fost cel mai bun om de pe teren la victoria cu 2-1 împotriva Ghanei, în timp ce la meciul cu Portugalia a marcat primul gol al întâlnirii, încheiată 2-2.
  • Povestea lui Jones este una emoționantă și arată momentele dificile prin care a trecut cariera veteranului american, fiind nevoit să trăiască timp de două decenii fără să își cunoască propriul tată

În meciul dintre Ghana și SUA, Jermaine Jones (32 de ani) a fost lovit foarte dur de Sulley Muntari, iar faultul l-a trimis pe american la pământ. În pofida faptului că este cunoscut ca un jucător dur, Jones a fost cel care a calmat spiritele în momentul în care cele două tabere începuseră să se încaiere. Fotbalistul legitimat la Besiktas Istanbul a dat dovada maturității în pofida unui stil agresiv de joc. 

A fost declarat omul meciului la finalul partidei SUA – Ghana, scor 2-1. Mai mult decât atât, americanul a marcat primul gol al Statelor Unite în întâlnirea cu Portugalia (2-2), cu o execuție superbă, dovedind că este una dintre piesele de bază ale naționalei, alături de Howard, Bradley sau Dempsey.

Salariu de 100 de dolari la începutul junioratului

Jermaine Jones s-a născut în Frankfurt. Tatăl său era soldat în cadrul armatei americane care era staționată în Germania de Vest (RFG). Copilăria și-a petrecut-o în Chicago și Greenwood, dar în urma divorțului dintre cei doi părinți a fost nevoit să trăiască în Germania alături de mama sa. A fost înscris la Academia de juniori a clubului Eintracht Frankfurt la 14 ani, moment la care primea aproximativ 100 de dolari pe săptămână. Jumătate din această sumă i-o dădea mamei sale. 

Cinci ani mai târziu, a semnat primul său contract de profesionist și a jucat în echipa Germaniei de la Campionatul Mondial Under 20 din 2001. Cu referire la acea perioadă a carierei, americanul a declarat: „Am fost fericit să joc pentru Germania. Dar nu eram un german tipic. Ascultam muzică americană și mă simțeam cetățean american. De când eram foarte mic, mi-am dorit să am șansa să joc în naționala Statelor Unite”. Din acest punct de vedere, povestea acestuia este similară cu cea a lui John Brooks, eroul victoriei pe care SUA a obținut-o în fața Ghanei, 2-1, în prima etapă din faza grupelor de la acest Mondial. Puteți citi detalii despre Brooks accesând link-ul de mai jos.

Bizara poveste a lui Brooks, eroul SUA cu Ghana. E născut în Berlin, acum doi ani juca la echipa secundă a celor de la Hertha și a refuzat Bayern

În luna octombrie a anului 2009, Jermaine Jones a primit acceptul FIFA pentru a juca în naționala Statelor Unite. Acesta a profitat de faptul că forul internațional modificase legislația în același an. Noile reglementări permiteau jucătorilor cu dublă naționalitate să evolueze pentru oricare dintre cele două state în cazul în care nu participaseră în competițiile de seniori. Până în prezent a jucat în 44 de partide pentru SUA, iar ultimul său gol a fost marcat în poarta Portugaliei, la egalul consemnat pe 22 iunie la Manaus, scor 2-2.

3 goluri – a reușit Jones în jocurile disputate în tricoul Statelor Unite

Transformarea unui rebel

Încă din perioada junioratului, Jermaine Jones era cunoscut ca un rebel, un personaj care avea tendința de a crea probleme în cadrul grupului. Fotbalistul avea o atitudine de star rock care își pierdea nopțile în cluburile de noapte din Frankfurt, iar evoluțiile sale lăsau de dorit. A fost ademenit de tentațiile vieții iar asta a dăunat performanței sportive. În pofida acestui fapt, a fost monitorizat de către Bayer Leverkusen pentru un transfer. 

O întâlnire cu Friedhelm Funkel, antrenorul lui Eintracht din acel sezon, i-a schimbat cursul carierei lui Jones. Conversația a durat trei ore, iar principalul obiectiv al tehnicianului german a fost să îi deschidă ochii celui care căpătase titulatura de „bad boy”. Funkel i-a vorbit americanului despre beneficiile unei vieți lipsită de excese, în care acesta să se dedice în totalitate carierei de fotbalist. Mijlocașul Statelor Unite a mărturisit că „aceea a fost probabil cea mai importantă conversație din viața mea”

Despărțit de tată pentru două decenii

Mijlocașul lui Beșiktaș nu are amintiri din perioada copilăriei care să fie legate de tatăl său. Pe vremea când Jones era doar un copil, Halbert, părintele fotbalistului, era sergent în cadrul armatei americane. Acesta din urmă a părăsit-o pe mama lui Jermaine la momentul când jucătorul era înscris la grădiniță. La vârsta de 20 de ani, jucătorul și-a tatuat inițialele tatălui pe ceafă. În tentativa de a-și găsi părintele pierdut, a contactat armata americană dar căutarea nu a avut rezultatul scontat. Speranțele acestuia se legau de o eventuală convocare în lotul american de fotbal, ocazia perfectă pentru a fi observat de către cel pe care nu avusese ocazia să îl cunoască.

La mulți ani după ce a fost părăsit de către tată, americanul a aflat de ce nu a fost posibilă o revedere între el și tatăl său biologic. Mama fostului fotbalist de la Schalke a mărturisit că Halbert Jones fusese condamnat la 52 de ani de închisoare din cauza implicării în traficul de heroină și cocaină. Aceștia au fost nevoiți să divorțeze, iar Barbara, mama mijlocașului, a decis să rămână în Germania. Eliberat după doar șapte ani și jumătate, tatăl lui Jermaine s-a recăsătorit și a început o viață în California de Sud. 

Întâlnirea dintre cei doi a fost surpriza pregătită de soția jucătorului cu ocazia petrecerii aniversare prilejuite de împlinirea vârstei de 26 de ani. De la acel moment, cei doi au început să comunice în mod constant și să își facă planuri comune pentru sărbători. Într-un interviu acordat publicației Sports Illustrated, Jones a mărturisit că acela a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată.

VIDEO Vezi reușita lui Jermaine Jones la secunda 55 în clipul de mai jos

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×