Modelul lui e Zinedine Zidane, dar n-a încercat vreodată să devină un xerox al lui Zizou. A spus mereu că ar fi fost prea dificil să-l copieze pe francez, pentru că interesul echipei e mai presus de toate. Mereu. A jucat pe toate posturile din fragedă pruncie, iar elanul lui feciorelnic l-a făcut să se exprime la cel mai înalt nivel. În toate rolurile. Mereu și mereu.
A fost transformat din fundaș în atacant și din aripă în închizător. Din titular în rezervă și imediat din rezervă în titular. Pentru că toți oamenii la cravată nu i-ar fi găsit niciun cusur dacă i-ar fi căutat nod în papură. A părut fratele mai mic al lui Dieter Bohlen de la Modern Talking, iar pe fruntea lui a scris mai mereu Modern Playing. A combinat rezistența fizică de decatlonist, mereu și mereu, cu tehnica cizelată în timp. S-a adaptat la rigorile impuse de orice antrenor de la Bayern sau de la națională și a lipsit din echipă doar când echipa n-a avut meci. Fotbalist. Atlet. Campion. Și un om de rafinament. A demonstrat-o în Brazilia. Mereu și mereu. La finele fiecărui meci.
După victoria cu Portugalia, a realizat că Ronaldo e cu moralul sub nivelul solului și i-a zis vreo două poante de i s-a relaxat și cel mai încordat mușchi din setul de șase. Pe morocănosul Benzema, la finele triumfului cu Franța, l-a făcut să ridice privirea pierdută printr-un smoc de iarbă. L-a îmbrățișat ca un urs pe David Luiz la finele măcelului din semifinale și l-a făcut pe posacul Felipao să uite o fracțiune de secundă de ce mai era de uitat. Imaginile sunt stocate în arhiva agențiilor foto. Reuters, EPA, fepa, Getty sau betty și stau mărturie pentru generozitatea și respectul unui tip care ar ajuta până și un melc să treacă strada.
La marele meci însă și-a umflat pieptul cum n-a făcut-o vreodată. Și-a ridicat nivelul de încredere și energie inscripționându-și pe ghete „The Chosen One”. Iar crampoanele adidas au pontat mai bine de 15 de kilometri de-a lungul și de-a latul finalei. A dat naștere unor imagini suprarealiste. I-a curs sângele pe față ca apa la robinet, după ce Aguero s-a arătat deranjat de proeminențele osoase ale obrajilor săi. Și i-ar fi făcut și pe luptătorii din cușcă să fie invidioși pe semnul său de curaj. S-a hrănit cu otrava aruncată de argentinieni și a dat semnalul că se poate! „Era mort și stătea în șa să-l vadă ceilalți”, caracteriza momentul un prieten sedus de nemți. Ar fi stat în teren și cu genunchii vătămați. Și cu bărbia dislocată. Și cu umerii striviți. Pentru că tipul transmite cu adevărat forță. Iar nemții știu să recepeționeze mesajul.
Nici nu mai contează că în finală a reușit 11 recuperări sau că mingea a curs ca pe ață și datorită celor 102 pase plecate din „The Chosen One”. Sau că a atins o viteză maximă la sprint de 26,1 km/h. Sau că fost faultat de șase ori.
A fost și finala lui și nu e mai super ca Superman. A fost și turneul lui și numele său nu are rezonanța lui Messi. A fost și ziua lui, deși de Gotze se va vorbi mai întâi peste 24 de ani. Și nu! N-a uitat să le zică două vorbe bune nici băieților învinși în finală. A urcat pe podium cu o lacrimă de sânge sub ochiul drept și a mai câștigat prestanță în fiecare minut al bucuriei. A fost și festivitatea lui. A campionului pentru care fotbalul e simplu. Simplu ca numele lui: Bastian Schweinsteiger.
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER