VIDEO 3D BYE-BYE England! Elevii lui Capello, umiliţi de nemţi!
Germania s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale, după ce a umilit Anglia, scor 4-1. Aventura africană a elevilor lui Fabio Capello s-a încheiat în cel mai trist mod posibil: umiliţi de rivalii de moarte.
Fabio Capello a vrut să păstreze formula câştigătoare din meciul
cu Slovenia şi nu a schimbat nimic în primul "11" al englezilor.
Selecţionerul a uitat însă că de data aceasta adversara este marele
"Mannschaft". După 20 de minute de fotbal calculat la fiecare pasă,
englezii păreau că stăpânesc meciul, fiind echipa cu mai multă
forţă ofensivă, însă nemţii au fost cei care au deschis scorul.
Klose a primit o pasă genială de la portarul Neuer, a trecut de
Upson şi l-a executat pe James. Suporterii englezi prezenţi în
tribunele stadionului Free State se gândeau deja să-şi facă
rezervări la avion, când Podolski a apărut de nicăieri şi a făcut
2-0 pentru germani.
Furt calificat
S-a jucat doar pe contre până la finalul primei reprize şi Anglia a
revenit în cărţile calificării în sferturi după golul lui Upson,
jucătorul care greşise la ambele reuşite ale nemţilor. Fundaşul
englez s-a plasat excelent la o centrare a lui Gerrard, iar "leii"
au prins viaţă în minutul 37. Putea să se termine mult mai bine
decât începuse pentru englezi, însă arbitrul Larrionda a refuzat să
valideze un gol perfect valabil al lui Lampard. Mijlocaşul lui
Chelsea a prins un şut din afara careului, iar mingea a lovit bara
şi a căzut în spatele liniei porţii. Capello s-a bucurat pe margine
câteva secunde, însă doar până şi-a dat seama că scorul a rămas de
fapt 2-1 pentru Germania.
Killer
Müller
Repriza a doua a început bine pentru
englezi: au atacat în valuri, au avut ocazii importante, inclusiv o
bară a lui Lampard, însă contraatacurile nemţilor au fost
devastatoare. Jucătorii lui Capello au avut trei minute de agonie,
în care killerul Thomas Müller a punctat de două ori, pentru ca
umilinţa eternei rivale să fie completă.
Fanii
plătesc pentru CM
Un studiu realizat de Travelodge arată că englezii suferă din cauza
echipei naţionale mai mult decât orice altă naţiune. 60% dintre
persoanele chestionate au afirmat că a urmări meciurile naţionalei
la televizor este mai stresant decât un interviu pentru job. Mai
mult, meciurile de fotbal cauzează probleme în cuplu: un alt studiu
arată că englezii cheltuiesc aproximativ 300 de milioane de euro pe
flori, cine la restaurant, vacanţe exotice pentru a-şi împăca
jumătăţile după ce le-au neglijat în timpul meciurilor de la Cupa
Mondială.
Jucătorii mei au greşit mult când au fost surprinşi
pe contraatac, însă marea greşeală îi aparţine arbitrului, care nu
a validat golul lui Lampard
Fabio Capello, selecţioner Anglia
Mulţumim pentru nimic! O ţară plânge din cauza celor
«trei lei» speriaţi
The Sun, cotidian britanic
Anglia a jucat atât de prost, încât incompetenţa
arbitrilor nu mai contează
Daily Mirror, cotidian britanic
Arrivederci, Fabio!
The Herald, cotidian britanic
Într-un cuvânt: Depresie! Devastaţi. Demoralizaţi.
Dezgustaţi. Deziluzionaţi. Aşa ne-aţi făcut să ne
simţim
epltalk.com, site englez
Anglia se prăbuşeşte sub talpa
Germaniei
virginmedia.com, site britanic
Click aici pentru a revedea fazele importante ale meciului





















@lia
klose n-a fost in offside, dar l-a faultat clar pe fundasul englez la faza primului gol.
la rooney, ai dreptate, mingea a venit de la adversar, deci nu putea fi offside!
tot meciul, arbitrii (toti 3) au luat decizii in favoarea germaniei, ca asa aveau ordin.
iar presa se face ca nu vede, sau aminteste de 1966, de parca aia ar justifica ce s-a intamplat acum!
afacere noua sansa de a castiga in timp http://www.beamanager.biz?u=MaroonedTheBars
@Botha: la primul gol, Klose avea primul plan asupra balonului si ii era premis de a putea proteja acest avantaj. La Rooney, mingea a fost deviat si nu pasata de catre germani, ce nu-i tot una.
-->OCAZIE UNICA<--
Ofer ocazia unica de a castiga o incarcare telefonica in valoare de 4 euro in orice retea! Tot ce trebuie sa faci este sa intri pe site-ul castiga.tk si sa urmezi instructiunile!
-->OCAZIE UNICA<--
-->OCAZIE UNICA<--
Ofer ocazia unica de a castiga o incarcare telefonica in valoare de 4 euro in orice retea! Tot ce trebuie sa faci este sa intri pe site-ul castiga.tk si sa urmezi instructiunile!
-->OCAZIE UNICA<--
bai chiorilor! germania a practicat un joc net superior angliei! Intr-adevar au fost greseli de arbitraj dar...cum au spus si aia de la daily telegraph: incompetenta angliei a facut nevazuta incompetenta arbitrilor. Mai era unu destept foc pe aici care credea ca a fost blat :)) -probabil ca tu crezi ca mama ta inca e virgina :))
cum sa faulteze klose? a fost duel umar la umar intrun fotbal adevarat gen anglia, germania...acuma normal ca tu te uiti mult la fotbal latin si acuma depinde...daca englezu era spaniol pica 100%...iar daca klose era brazilian la fel...de asta imi place sa ma uit la echipe gen Germania, Anglia, Olanda si mai nou si SUA...finala Germania-Olanda...sau macar una din ele.
@lia gagico sau gagiule ptr tine 1-1 =2?nu ai nici o treaba cu fotbalul.uita te mai bn la otv ...sau impusca te.
nemtii au jucat bine, dar daca nu era anulat golul valabil ,alta era istoria !
interesant este ca nimeni nu'i fura pe nemti, se pare ca atunci cand esti bun te ajuta si arbitrii!
ma tem ca astia ce zic ca Germania o castigat nedrept or pierdut la pariuri asta e daca sunte-ti norocosi oricum Hai Germania