Descoperirea vieții din Africa a cunoscut punctul culminant de până acum odată cu hotărârea de a vedea meciul de seară într-un club din Johannesburg. Cum era și sâmbătă seara, după partidă mi-am programat să observ cum se distrează sud-africanii.
Până atunci, meciurile de la 21:30 la care nu mergeam (distanțele din Africa de Sud sunt foarte mari) le vedeam în holul hotelului, într-o atmosferă mai degrabă liniștită. Camerun – Danemarca, adică o echipă africană împotriva alteia nu mai contează de unde, garanta un cadru infinit mai viu. Un grup de la o masă alăturată, la care se aflau și două americance, mă ajută să fiu în minoritate absolută. În rest însă, africani. Clubul explodează literalmente la golul lui Eto’o. Priviri trufașe în direcția mesei unde stau cu amicul de culoare, Stanford. „Mă cheamă Dan, dar nu am nimic de-a face cu Danemarca, ce aveți cu mine?”, mă întreb.
Un mall plin de baruri și cluburi. Să-i zicem Ball Nu sunt ostili. Doar bucuroși să își manifeste satisfacția față de unul dintre cei care zic ei că or să ia bătaie. Numai că blonzii încep să echilibreze partida. Ușor-ușor pun stăpânire pe meci, iar rumoarea domină barul. Se schimbă treaba. Sunt dezamăgiți la 1-1 și triști la 2-1. Se uită spre mine, dar eu fac comentarii de complezență: „Ghinion!”, „Ă‚sta e fotbalul!”. Mai am puțin și folosesc tot arsenalul specific limbajului de lemn: „Mingea e rotundă”, „Oaspeții, mai buni după pauză…”.
Încet-încet, cei prezenți uită de fotbal și se intră în atmosfera de clubbing. Ascultă cam același gen de muzică, beau tot whisky, bere, gin sau vin. Am omis să localizez clubul și să subliniez marea diferență dintre cum este la ei și cum este la noi. Practic, barul în care am fost este într-un complex imens în care sunt exclusiv cinematografe, baruri, cluburi și restaurante. Un mall uriaș, fără magazine de haine sau de produse alimentare. Un Ball, cum ar veni. Ideea e că în centrul Johannesburgului sunt și genul de locuri ca la noi, în care poți intra, situate pe stradă. „Nu, ție nu ți se întâmplă nimic odată intrat într-un astfel de club. E pază acolo. Ideea e că ai foarte mari șanse să ți se fure mașina”. Să recunoaștem că nu e cea mai liniștitoare punere la curent pe care o poți auzi.
„Mimi”, angajata de culoare a româncei Carmen La masa alăturată sunt trei fete de culoare. Una dintre ele, deși cu prietenul, este mai comunicativă. „Cum ți s-a părut prima repriză?” e conversația dinaintea unei întrebări standard și căreia i-am răspuns invariabil cât am putut de mândru: „România”. „De unde ești?”, era așadar întrebarea.
A fost dialogul care a schimbat mult experiența mea africană. „Daaa? My boss is from Romania”, răspunde cea despre care aveam să aflu că se numește Mini sau Minnie…Oricum, eu îi spun Mimi. Era destul de târziu, dar nu rezist tentației: „Păi, sună-l!”, „E o ea!”, „Cu atât mai mult!”, „E măritată!”, „Și ce, nu răspunde la telefon? Vreau să vorbesc cu ea”. În fine. După alte insistențe și câteva minute mă trezesc cu telefonul lui Mimi la ureche, vorbind dintr-un club de lângă Johannesburg cu Carmen, o româncă stabilită aici și șefa unei tipe de culoare. Dialogul nu a durat nici mult, nici puțin. Am dat de o voce caldă, emoționată și sincer bucuroasă la auzul cuvintelor în limba română. Am stabilit o întâlnire pentru a doua zi. Să mai spună cineva că nu e bine să ieși în club!
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER