VIDEO** MĂ‚CELARUL Pepe se apără într-un CLIP postat pe net, după ce l-a călcat pe Messi! „Am apărat interesele clubului”

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 8:50: Portughezul Pepe și-a cerut scuze pentru gestul nesportiv pe care l-a făcut la adresa „Balonului de Aur”, Messi. Momentul în care „galacticul” l-a călcat pe mână pe argentinian este regretat acum de jucătorul lui Mourinho.

„Doresc să menționez că incidentul cu Leo Messi a fost unul involuntar, dar aș vrea totuși să-mi cer scuze dacă l-am ofensat. Eu nu am făcut decât să-mi apăr echipa și interesele clubului. Îmi dau inima și sufletul pe teren, gândul de a răni în orice fel un coleg nu mi-a trecut niciodată prin minte”, a declarat Pepe.


Barcelona a predat o nouă lecție de fotbal pe „Santiago Bernabeu”, unde a câștigat cu 2-1, în manșa tur a sferturilor Cupei Spaniei. Catalanii au revenit din nou de la 0-1, așa cum s-a întâmplat la ultimul derby câștigat în campionat (3-1), dar victoria oaspeților nu ar fi fost posibilă fără gafa lui Pepe (28 de ani) de la golul egalizator (49). Portughezul s-a umplut de ridicol și a sfârșit prin a se cere înlocuit în minutul 80 al partidei!

Jose Mourinho a surprins pe toată lumea atunci când l-a lăsat pe bancă pe Ozil și a început derby-ul cu Altintop fundaș dreapta și cu Pepe la mijlocul terenului. Antrenorul portughez avea însă o explicație pentru formula aliniată: Pepe a avut prestații reușite în linia mediană la ultimele două „Clasice” în care Real nu a pierdut cu Barcelona (1-0 și 1-1), ambele disputate în aprilie 2011. Iar Pepe a început bine și partida de miercuri! În primele minute a fost rapid, atent și agresiv, ajutând Realul să treacă în avantaj prin golul lui Ronaldo (11).

Cu trecerea timpului însă, lusitanul și-a pierdut capul și a început să-și regleze conturile personale cu jucătorii Barçei, care, prin eleganța lor, au reușit să-l facă de râs pe fundașul adus de la Porto pentru 30 de milioane de euro!

Având pe conștiință golul de 1-1 marcat de Puyol (49), Pepe a fost la un pas să-i trimită în spital pe Busquets și pe Messi, încheind meciul în genunchi. Conștient că a avut o prestație ridicolă, Pepe s-a cerut afară în minutul 80, când a stârnit din nou zâmbete în tribune: a simulat o accidentare și l-a forțat pe Mourinho să-l înlocuiască cu Granero!

Rooney: „Pepe, ce idiot!”
Prestația jalnică a lui Pepe nu a rămas fără ecou în lumea fotbalului. Wayne Rooney a râs de portughez: „Pepe, ce idiot! Sunt unii oameni care au darul de a te destinde”, a scris englezul pe Twitter. Rooney a fost completat de fostul mijlocaș al lui Deportivo la Coruna, Sergio: „Pepe n-are ce căuta în fotbal. Să se ducă în iad!”. Xavi a comentat sec epsiodul, folosind un singur cuvânt: „Lamentabil”.

Au existat însă și apărători ai lui Pepe! „Acum râd de Rooney! Sunt mulți sfinți în Rai și dacă vrei să fii un sfânt, trebuie să conduci prin exemple, nu prin vorbe. A greși este total omenește”, a scris Guti pe Twitter, care a primit sprijin în „pledoaria” sa și din partea unui fost antrenor al Realului, Bernd Schuster: „Când pune tricoul pe el, Pepe se transformă! El e un băiat bun, un profesionist desăvârșit, are valoare de Real. Să nu mai exagerăm!”.

Mourinho a țipat la jurnaliști
La conferința de presă, Jose Mourinho a răspuns în stilul său caracteristic atunci când a fost întrebat dacă a văzut incidentul dintre Pepe și Messi: „Nu am văzut faza, dar sigur a fost ceva involuntar. Pepe a fost printre cei mai buni jucători de pe teren, alături de Ronaldo”. Dar jurnaliștii au insistat cu întrebarile, cerându-i lui Mourinho să spună ce sancțiune ar trebui să primească Pepe. În acel moment, portughezul a erupt! „Ce sancțiuni să primească? Nu ați înțeles că a fost involuntar?”, a zbierat Mou.

9 cartonașe galbene a primit Pepe în 11 meciuri jucate contra Barcelonei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Devine obligatoriu în România. Românii cu permis trebuie să raporteze
Devine obligatoriu în România. Românii cu permis trebuie să raporteze
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×