Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Campionate Externe | Hoffenheim-Schalke 2-0
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

VIDEO Cu Deac rezervă, Schalke pierde iar şi e pe ultimul loc! Vezi un nou gol caraghios încasat de Neuer

Schalke 04, echipa lui Ciprian Deac, e în comă. În ciuda investiţiilor masive în jucători cu nume, trupa antrenată de Felix Magath n-a reuşit să câştige nici măcar un punct în cele trei partide disputate până acum în noul sezon de Bundesliga.

Schalke a cedat şi în această seară cu 2-0 în faţa revelaţiei Hofeinheim, care a reuşit astfel să acumuleze maximul de puncte după primele trei etape.

Fundaşul Vorsah a deschis scorul, după o eroare de marcaj a echipei oaspete, la un corner de pe partea dreaptă. Bosniacul Salihovic, jucător pe care Marica & Co îl vor întâlni şi în preliminarii, a făcut 2-0 în finalul partidei, după o lovitură liberă executată foarte bine şi cu largul concurs al lui Neuer. Neamţul din poarta lui Schalke a gafat aproximativ la fel ca în meciul cu Azerbajan, când mingea l-a lovit în faţă şi a intrat în poartă.

Deac a fost doar rezervă, însă Magath nu s-a sfiit să trimită în teren toate vedetele transferate în această vară.

Hoffeinheim-Schalke 1-0

Hoffeinheim-Schalke 2-0

Gafa lui Neuer din Germania 4-1 Azerbaijan

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 13 comentarii
Comentează
  • UNIVERSUL PARIORILOR va asteapta zilnic cu biletul zilei si cu pronosticurile tipsterilor sai

    UNIVERSUL PARIORILOR va asteapta zilnic cu biletul zilei si cu pronosticurile tipsterilor sai

  • E clar au pierdut pentru ca a fost Deac rezerva.Ce penibili sunteti cind spuneti echipa lui Deac,Pulhac Max Nicu si ceilalti papagali.

  • Cele mai bune predictii sportive doar pe professionaltipsters.com

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
162
154
77
76
67
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Fotografiile fabuloase ale National Geographic – GALERIE FOTO
10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi II –...
CSID.ro
3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)

Toate cuplurile întâmpină, după un anumit timp, problema: când libidou nu e, nimic nu e. Şi, inevitabil, încep...

Oare copilul meu are nevoie de vitamine? (21:00)
Învaţă de la vedete cum să fii "pastelată" sezonul acesta (08:03)
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Loto 6 din 49, 24 mai 2012: Iată numerele câştigatoare!
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”

A devenit celebră după ce a apărut pe internet un filmuleţ XXX cu ea şi fostul iubit, Martín Vari, făcând sex...

Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Sexgen.ro
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal

Afla cum sa-ti faci aventurile anale placute. Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal...

Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Cum îţi dai seama dacă eşti lesbiană sau bisexuală?
Showbiz.ro
Momente magiceMomente magice

Cum putem să ne bucurăm altfel decât admirând o colecţie de fete apetisante?

Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
Poze excitante de la Eros Show 2012!
Descopera.ro

				
				Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord				
			Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă...

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

S-a aruncat din elicopter fara parasuta si a scapat fara o...
Femeia de serviciu si aspiratorul wireless (00:51)
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie