Un mesaj adresat lui Baldini i-a adus lui Moggi încă 4 luni de închisoare!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Luciano Moggi colecționează condamnările la închisoare într-un ritm nebun. Mai rămâne să le și execute. La cei cinci ani și patru luni pentru „CalcioPoli”, încasați în urmă cu câteva zile, s-au adăugat încă patru luni, pentru amenințările proferate la adresa lui Franco Baldini, într-un caz legat de „CalcioPoli”.

În 2008, Baldini, actualul director general al Romei, pe atunci asistentul lui Capello la naționala Angliei, urma să apară ca martor în cazul GEA (agenția de impresariat a lui Moggi) în legătură cu transferul mijlocașului Davide Baiocco (de la Juve la Catania). În momentul în care Baldini se pregătea să depună mărturie, Moggi s-a apropiat de el, și-a apropiat un deget la câțiva centrimetri de fața acestuia, și i-a transmis un mesaj destul de clar, în văzul și auzul jurnaliștilor. „Bună ziua, rahatule. Ai grijă ce faci, că s-ar putea să sfârșești rău”.

Ca martor, poziția lui Baldini la momentul respectiv era considerată drept cea a unui oficial public, lucru care i-a adus lui Moggi o condamnare la închisoare de patru lui (procurorii ceruseră opt)

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României

Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!

BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri

O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare