Suspendați meciul!** Propunere radicală pentru finala Cupei Spaniei, după ce fanii Barçei și ai lui Bilbao au FLUIERAT imnul

Redactor:
Mihai Molnar
Suspendați meciul!** Propunere radicală pentru finala Cupei Spaniei, după ce fanii Barçei și ai lui Bilbao au FLUIERAT imnul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imnul Spaniei a fost fluierat de fanii Barcelonei și ai lui Athletic Bilbao la finala Cupei Spaniei din 2009. Nu e exclus ca situația să se repete și vineri, la Madrid, pe „Vicente Calderon”. În fața unui nou duel între cele două echipe, președinta comunității autonome Madrid, Esperanza Aguirre (foto), a propus ca finala Cupei din 2012 să fie întreruptă și să se dispute cu porțile închise, pe un alt teren, dacă suporterii vor repeta comportamentul de acum trei ani!

Dorința de autonomie în Catalunya și Țara Bascilor este încă mare, iar o finală de Cupă a Regelui între Barcelona și Bilbao nu poate decât să aprindă spiritele în Spania. Autoritățile se tem că vineri, la Madrid, ar putea asista la repetarea scenariului din 2009, de la Valencia. Esperanza Aguirre, șeful executivului regional din Madrid a venit chiar cu sugestii radicale: „Orice atac la imnul Spaniei reprezintă un fapt cu consecințe penale. Părerea mea este că dacă suporterii vor fluiera imnul sau pe Principele de Asturia, partida trebuie oprită. Și jucată pe un alt teren, cu porțile închise!”. Acum totul depinde de reacțiile fanilor basci și catalani și de deciziile lui David Fernandez Borbalan, arbitrul finalei. Oricum, declarațiile Esperanzei Aguirre au produs valuri în presa spaniolă și au provocat imediat și răspunsuri pe măsură. „Politicul nu trebuie amestecat în sport. Cererea este lamentabilă”, a replicat Idoia Mendia, purtătorul de cuvânt al guvernului basc.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele