Speculațiile presei din Spania erau false: Valdes a revenit la antrenamentele lui Manchester United

Redactor:
Emanuel Ivan
Speculațiile presei din Spania erau false: Valdes a revenit la antrenamentele lui Manchester United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Valdes a revenit la Manchester United, după ce presa din Spania anunțase săptămâna trecută că acesta a încheiat colaborarea cu formația de pe Old Trafford.

  • În ultima etapă din Premier League, Manchester United s-a impus cu scorul de 3-0 în fața lui Hull City.
  • Valdes este liber de contract încă din vara acestui an, atunci când i-a expirat înțelegerea cu Barcelona.

Portarul și-a petrecut ultimul sfârșit de săptămână în Barcelona, fapt ce a stârnit speculații pe tema faptului că ar fi putut-o părăsi pe United, alături de care se antrena încă de la finalul lunii octombrie. Cu toate acestea, Daily Mail a confirmat faptul că fotbalistul în vârstă de 32 de ani a fost prezent  luni dimineața la baza de antrenamente din Carrington, acolo unde s-a antrenat alături de restul lotului.


Victor Valdes (centru), prezent pe Old Trafford la confruntarea dintre Manchester United și Chelsea (scor final 1-1)

Încă nu există informații concrete în legătură cu situația lui Valdes pe Old Trafford. Triplul câștigător al Ligii Campionilor se recuperează în continuare după grava accidentare suferită la genunchi într-un meci dintre Barcelona și Celta Vigo din luna martie a acestui an. Tot publicația Daily Mail susține că managerul Louis van Gaal îl consideră pe Valdes o posibilă „a doua opțiune” pentru poarta lui United, în contextul în care David De Gea este titular incontestabil, iar Anders Lindegaard va pleca mai mult ca sigur la finalul acestui sezon.

  • Produs al clubului Barcelona, Victor Valdes a evoluat în 387 de partide pentru catalani, în perioada 2002-2014. Alături de aceștia, portarul a câștigat de trei Ligi ale Campionilor (2006, 2009 și 2011), două Supercupe ale Europei (2009, 2011), șase campionate ale Spaniei și două Cupe ale Regelui. De asemenea, Valdes a fost prezent în lotul Spaniei atât în 2010, cât și în 2012, când aceștia au câștigat Campionatul Mondial, respectiv cel European.
 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen