„Balonul de Aur” trage concluzii la finalul lui 2018: „Trebuie să o fac mai des, dar nu mă obsedează acest lucru”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigătorul trofeului „Balonul de Aur” din 2018, Luka Modric, încheie anul cu un prim trofeu ridicat în tricoul lui Real Madrid în acest sezon, Campionatul Mondial al Cluburilor. La finalul victoriei cu Al Ain, scor 4-1, croatul a făcut o analiză a evoluției sale în acest an.

A fost un an de neuitat, a fost perfect. Anul acesta va avea mereu un loc special în amintirile mele, nu aș fi putut să cer mai mult„, a spus Modric, la microfonul televiziunii Realmadrid, preluat de marca.com.

Mijlocașul a vorbit și despre primul gol marcat pentru Real Madrid în acest sezon. În finala cu Al Ain, Luka Modric a deschis scorul în minutul 14.

Am fost foarte serioși încă din primele minute ale partidei și sunt foarte fericit. Am câștigat pentru a treia oară la rând acest Mondial, care ne dă încredere pentru viitor. Mă simt bine când joc acest turneu.

n.red. – întrebat de golul marcat) Sunt momente când am posibilitatea de a marca și nu o fac, dar de data aceasta am reușit. Mă bucur de acest gol, este primul pe care l-am reușit în acest sezon și sper să înscriu mai multe.

Toată lumea îmi spune că trebuie să șutez mai mult, dar mie îmi place mai mult să ofer pase colegilor mei. Nu șutez la poartă de prea multe ori, dar de fiecare dată când o fac, mingea intră în poartă. Trebuie să o fac mai des, dar nu mă obsedează acest lucru. Important este să îmi ajut echipe din alte perspective„, a mai spus Luka Modric.

Real Madrid nu va mai juca niciun meci în acest an. Primul meci din 2019 va fi pe 3 ianuarie, în deplasare, cu Villarreal, de la ora 22:30. Echipa galacticilor încheie anul pe locul al patrulea, cu 29 de puncte și cu un meci în minus.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen