Şefii lui Lyon negociază cu taximetriştii din regiune pentru oprirea protestului în zona stadionului pe care România va juca la EURO 2016

29 ian 2016 1534 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Şefii lui Lyon negociază cu taximetriştii din regiune pentru oprirea protestului în zona stadionului pe care România va juca la EURO 2016

Clubul francez Olympique de Lyon a confirmat că a ajuns la un acord cu sindicatele taximetriştilor din regiune pentru a discuta posibilitatea înfiinţării unei zone pentru taxiuri în interiorul noului complex OL Parc, care cuprinde şi stadionul Stade des Lumieres.

Taximetriştii anunţaseră un protest masiv, săptămâna viitoare, pentru a împiedica spectatorii să asiste la partida Lyon - Bordeaux, programată pe 3 februarie. Intenţia lor era generată de tratativele dintre conducerea lui OL şi compania Uber, în privinţa unui parteneriat exclusiv.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii taximetriştilor din zone Rhone, Lyon a luat decizia să sisteze negocierile cu Uber.

Stade des Lumieres (59.186 de locuri) a fost inaugurat pe 9 ianuarie 2016 şi a costat aproximativ 415 milioane de euro. Arena va găzdui şi ultimul meci al României din grupa A de la Euro 2016, împotriva Albaniei.

MEDIAFAX

http://www.prosport.ro/fotbal-extern/campionate-externe/sefii-lui-lyon-negociaza-cu-taximetristii-din-regiune-pentru-oprirea-protestului-in-zona-stadionului-pe-care-romania-va-juca-la-euro-2016-15009537
15009537
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard
ULTIMA ORĂ
Martorul-cheie rupe tăcerea