Ronaldinho, țepuit!** Flamengo are să îi dea 20 de milioane de dolari

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ronaldinho (foto, 32 de ani) a plecat de la Flamengo după un an și jumătate petrecut la echipa braziliană. Mijlocașul nu a primit niciun ban până acum, iar datoriile clubului către el au ajuns la fabuloasa sumă de 20 de milioane de dolari!

Fostul star brazilian a ajuns să fie păcălt chiar în țara sa natală. Ronaldinho a semnat în ianuarie 2011 cu Flamengo, iar până acum nu a văzut niciun ban de la club, deși contractul dintre cele două părți prevedea un salariu de 700.000 de dolari pe lună (8,4 milioane pe an), plus alte bonusuri. „Am tot așteptat, dar s-a ajuns înt-un punct în care nu credeam să se ajungă vreodată. Nu am mai suportat! Îmi pare rău că plec de aici și de prietenii pe care mi i-am făcut la Flamengo. Mi-am contactat avocații pentru a încheia colaborarea”, s spus Ronaldinho, care și-a reziliat înțelegerea cu brazilienii.

Decizia fostului jucător al Barcelonei și mai ales declarația acestuia nu i-au picat deloc bine Patriciei Amorim, președintele lui Flamengo, care s-au apărat tot în presă: „Nu ne-am așteptat la o asemenea atitudine din partea lui. A luat această hotărâre după ce a lipsit patru zile nemotivat de la antrenamente. Nu știm de unde a ajuns la 20 de milioane de dolari. Este o sumă absurdă”.

Relația dintre Ronaldinho și Flamengo s-a stricat miercuri, atunci când vicepreședintele clubului, Paulo Cesar Coutinho, a fost filmat în timp ce le spunea fanilor că mijlocașul va fi suspendat de club! Ronaldinho refuzase cu câteva zile în urmă să joace într-un meci amical organizat special pentru strângerea de fonduri care să ajute la plata salariului acestuia.

33 de meciuri a jucat Ronaldinho pentru Flamengo, reușind să marcheze 15 goluri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…