Real Madrid încearcă o dublă lovitură! Cei doi super jucători așteptați pe „Santiago Bernabeu”

Real Madrid încearcă o dublă lovitură! Cei doi super jucători așteptați pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Real Madrid se interesează de portarul italian Gianluigi Donnarumma și de atacantul francez Kylian Mbappe, ambii în vârstă de 18 ani, a anunțat președintele formației spaniole, Florentino Perez.

Intrat în ultimul an de contract cu AC Milan, Donnarumma a refuzat să își prelungească înțelegerea cu echipa la care se află de la 14 ani. Când a fost întrebat despre portarul italian, la postul de Radio Onda Cero, Perez a răspuns: „Îl urmărim”, după care s-a referit și la situația lui Kylian Mbappe.

Arsenal, Manchester City și Manchester United îl monitorizează pe internaționalul francez, după prestațiile remarcabile din stagiunea trecută, însă Perez spune că Mbappe se află în vederile echipei Real Madrid de doi ani.

„Zidane l-a remarcat când avea 16 ani, i-a plăcut foarte mult de el. Mbappe are niște calități foarte bune și, cu siguranță, va deveni unul dintre cei mai buni jucători ai lumii. Suntem cu ochii pe el, bineînțeles”, a declarat Florentino Perez.

Printre jucătorii doriți de Real Madrid nu se mai numără, însă, portarul David de Gea, mai susține președintele formației de pe Santiago Bernabeu. Internaționalul spaniol a fost cât pe ce să se transfere la Real Madrid în august 2015, însă mutarea nu s-a realizat, chiar dacă cele două cluburi aveau un acord. La acea vreme, englezii au întârziat expedierea unor acte, în ultima zi de transferuri, iar portarul a semnat un nou contract cu Manchester United.

„Nu am vorbit cu De Gea. În urmă cu doi ani am avut o problemă care a împiedicat transferul. Jucătorii îl îndrăgesc foarte tare pe Keylor Navas, la fel și antrenorul. Îmi place de Keylor. Atunci, îl voiam pe De Gea pentru că nu îl cunoșteam pe Keylor Navas”, a mai spus Perez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele