„Premier League e cea mai profitabilă ligă din lume!”. Schimbarea majoră care va trasa noi reguli în Anglia

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Directorul executiv al Football Association(FA), Martin Glenn, se așteaptă ca Premier League să adopte în cel mai scurt timp arbitrajul video(VAR), după ce utilizarea permanentă a sistemului a fost aprobată de de IFAB, singura instituție ce poate schimba regulamentele în fotbal.

Tehnologia urmează să fie folosită și la Cupa Mondială de anul acesta din Rusia, decizia fiind aprobată în unanimitate de către IFAB. „Sunt convins că nu este decât o chestiune de timp până vom avea arbitraj video în Premier League. Este mai degrabă un când, nu un dacă. Dar, până la urmă, este decizia Premier League dacă va introduce VAR. În opinia mea, ei au ales corect să nu fie printre primii ce adoptă sistemul. De ce să nu-i lași pe alții să-i descopere problemele? Premier League este cea mai profitabilă ligă din lume, astfel încât consecința unei implementări necorespunzătoare a VAR ar fi fost foarte serioasă, dar, de asemenea, consecința faptului că nu se va utiliza VAR atunci când mizele sunt atât de mari, este și asta o afacere bună”, a spus Glenn în presa britanică.

Pe de altă parte, Uefa, a anunțat deja că sistemul nu va fi folosit în Liga Campionilor nici în sezonul viitor, spunând că este nevoie de mai mult timp pentru a fi testat. Conform presei din Marea Britanie, nici șefii fotbalului britanic nu sunt foarte încântați de introducerea VAR încă din sezonul viitor. O decizie finală va fi luată la sfârșitul lunii aprilie, când oficialii cluburilor din Anglia se vor întâlni pentru a discuta cât de benefică este introducerea definitivă a tehnologiei video în fotbalul britanic.

Până în prezent, folosirea VAR în cadrul meciurilor din FA Cup a primit recenzii mixte, iar fanii s-au plâns că n-au înțeles mare lucru în momentul în care au fost schimbate deciziile inițiale. „Când a terminat Cupa FA, vom face un rezumat la ceea ce s-a întâmplar și vom decide cum vom proceda în sezonul viitor. Dare, personal, eu cred că vom folosi acest sistem în continuare”, a încheiat Glenn.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!