„Pămpălăul” devenit „leu”. Traore uimește Anglia. „L-am învățat și să se spele pe dinți”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Lacina Traore e deja idol la Everton, după ce a marcat golul finalului de săptămână în Anglia.
  • Fostul CFR-ist a înscris cu călcâiul, chiar la debut, în partida de cupă cu Swansea (3-1).
  • Au trecut 7 ani de când acesta a fost descoperit în Coasta de Fildeș și adus în România de CFR.
  • ProSport vă spune povestea primilor pași ai lui Lacina pe un teren de fotbal din Cluj. Antrenorul Gheorghe Ciorceri a dat timpul înapoi și a rememorat secvențe inedite din primele antrenamente efectuate de ivorian

„Era slăbănog și bleg”

Cariera lui Lacina Traore a cunoscut o dezvoltare impresionantă când ivorianul s-a aflat în România, la CFR Cluj. Atacantul a interacționat cu mulți oameni de fotbal, dar unul singur și-a lăsat amprenta pe stilul lui Lacina. Despre primul său antrenor, George Ciorceri, vârful împrumutat de Monaco la Everton a spus în mai multe rânduri că i-a influențat cel mai mult cariera. Acesta pregătea echipa a doua a clujenilor, în acea perioadă și își amintește perfect primul antrenament efectuat de cel poreclit „Șusu”. „Am mers la antrenament și am văzut un lungan de 1,92 metri, slăbănog, ciolănos și bleg. Părea pămpălău. Când a început antrenamentul și a pus piciorul pe minge s-a transformat total. A devenit leu! Așa ceva nu mai văzusem vreodată. Am întrebat conducerea ce e cu el și mi s-a spus că stă de vreo 6 luni și nu știu dacă să-l legitimeze sau nu. Le-am spus să-l legitimeze cât de repede se poate. În Divizia C se distra. Dădea câte două-trei goluri”, își amintește Gică Ciorceri.

A venit iarna, în șlapi și bermude

Antrenorul spune că a insistat pentru ca ivorianul să fie păstrat la echipă, iar în timp cei doi au ajuns să aibă o relație foarte apropiată. „A sosit în România în șlapi și în bermude și era zăpadă. Nu știa ce se întâmplă. Nu putea fi legitimat pentru că nu era major și când s-a înființat echipa a doua a fost trimis să joace acolo. La 17 ani a venit impresarul său să-l ducă la Sparta Praga. M-a întrebat „Papa, ce să fac?”. El îmi spunea „Papa”. I-am spus să rămână că-l fac fotbalist”, povestește antrenorul.

„I-am pus periuța de dinți și tacâmurile în mână”

Gică Ciorceri spune că l-a învățat pe atacantul transferat la Monaco pe 10 milioane de euro inclusiv cum să se spele pe dinți sau cum să mănânce. „Era un tip introvertit și avea probleme cu respectarea programului echipei. Eu însă îi vorbeam frumos și așa l-am făcut să înțeleagă. Era foarte inteligent. Își dădea seama imediat cine îi vrea binele și cine nu. Am vorbit cu el inclusiv despre periuța de dinți și de ce trebuie să o folosească, despre cum să mănânce cu tacâmuri, despre cum să se îmbrace și toate aceste lucruri. Îi eram ca un tată”, își amintește Ciorceri.

A crescut 10 centimetri în 5 ani

Traore se confrunta și cu probleme de sănătate la CFR. Ciorceri mai povestește cum l-a făcut pe atacant să uite de aceste probleme: „Procesul său de creștere s-a întins până la 22 de ani. Avea 1,92 când a venit și acum are 2,02. Asta e dovada clară că are vârsta reală. Din această cauză avea dureri de spate după antrenamente mai grele sau după meciuri. Toți ziceau că e leneș, dar el chiar avea probleme. L-am dus la doctorul Dan Dragoș Crăciun și îi făcea o injecție. El spunea că se simte mai bine, dar era efectul Placebo”. Traore face parte din clubul restrâns al jucătorilor pentru care Liga I a reprezentat un salt spre elita fotbalului mondial. Nu a călcat pe bec atunci când antrenorii de la Kuban sau Anji i-au dat credit total, iar vârful a valorificat șansa. A intrat în atenția marilor cluburi ale lumii, iar startul perfect din Anglia îi va ridica și nivelul de energie, și moralul.

Cred că va ajunge la o echipă de Champions League din Anglia, Franța sau Spania. Știu că a fost luat sub aripă de Kolo Toure, care l-a convins să meargă în Anglia.
George Ciorceri, ex-antrenor Traore

10 milioane de euro a plătit Monaco pentru transferul lui Traore, care apoi a fost împrumutat la Everton

VEZI AICI GOLUL LUI TRAORE!

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…