„Ne facem bagajele pentru Madrid”. Transfer senzațional al lui Real, imediat după finala Copei America. Ce super fotbalist cumpără

  • Publicat:
  • Actualizat:

Arturo Vidal, unul dintre cei mai în vogă jucători din lume, este noul fotbalist al lui Real Madrid, anunță presa chiliană. Anunțul oficial va fi făcut duminică, după disputarea finalei Copa America, Argentina – Chile.

După un sezon fabulos, Juventus va trece la reconstrucția echipei. Tevez s-a transferat la Boca, Pirlo îi va spune și el „adio” Bătrânei Doamne, iar Pobga va fi noul jucător al Barcelonei începând cu sezonul 2016-2017. Oficialii lui Juve au acceptat însă să se despartă de un alt „greu” al echipei, Vidal urmând a merge la marea rivală a catalanilor, Real Madrid.

Mijlocașul chilian a fost o țintă pentru gruparea blanco în ultimele două sezoane, Carlo Ancelotti dorindu-l neapărat. Mutarea nu s-a materializat, însă acum sunt șanse mari să se ajungă la un acord. „Ne facem bagajele pentru că plecăm la Madrid”, au declarat rudele aproapiate ale chilianului pentru cotidianul La Tercera.

Conform sursei citate, o delegație a Realului s-a deplasat deja la Santiago de Chile, pentru a semna cu mijlocașul, după ce au obținut acordul board-ului din Torino pentru transfer. În măsura în care transferul se va materializa, Vidal va fi al doilea chilian care evoluează pentru gruparea de pe Bernabeu, după legendarul Ivan Zamorano.

În vârstă de 28 de ani, Vidal a ajuns la Juventus în 2011, de la Leverkusen. A câștigat tot pe plan intern cu formația bianconeră, însă marele lui vis e să câștige Liga Campionilor. Mijlocașul a fost aproape de trofeu acum mai puțin de o lună, dar acum e greu de crezut că Juve va mai ajunge în ultimul act al unei finale de Champions League în viitorul apropiat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×