Mourinho contra tuturor!** ‘Specialul’ și-a criticat clubul, jucătorii, dar și pe șefii Ligii! Ce urmează?

Mourinho contra tuturor!** 'Specialul' și-a criticat clubul, jucătorii, dar și pe șefii Ligii! Ce urmează?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Realului și-a criticat clubul și jucătorii, dar și pe șefii Ligii spaniole, după ce madrilenii au pierdut sâmbătă, 0-1 cu Betis

Real a pierdut 13 puncte în 13 etape, cu unul mai mult decât în întreg sezonul trecut

Conferințele de presă ale lui Jose Mourinho sunt așteptate în Spania cu același interes precum cele ale patronului Stelei la posturile din România. Iar sâmbătă seară, antrenorul portughez în vârstă de 49 de ani a demonstrat din nou că este un personaj temperamental. Totul a pornit de la înfrângerea Realului în deplasare cu Betis Sevilla, scor 0-1. Al doilea eșec din acest sezon, care „a dus deja titlul la Barcelona”, conform presei spaniole, după ce Realul a pierdut deja 13 puncte în 13 etape, unul mai puțin decât în tot sezonul trecut!

Iar Mourinho a găsit deja vinovații, patru la număr. „Clubul nu sare deloc în apărarea noastră, doar eu, omul cel rău, arunc cu vorbe rele în presă”, și-a început portughezul tirada împotriva oamenilor din club. Apoi, s-a concentrat asupra jucătorilor lui Real: „Când Radek Stepanek moare pe teren pentru țara sa în finala Cupei Davis la 34 de ani, nu poți să crezi că un jucător de 23 de ani nu poate evolua în două meciuri la rând”. Iar în final, a țintit asupra Ligii spaniole și a arbitrilor: „Barcelona a jucat mereu înaintea noastră. Nu e posibil! Iar cu Betis ne-a fost anulat un gol pentru un ofsaid inexistent”.

Când Stepanek moare pe teren în finala Cupei Davis la 34 de ani, nu poți să crezi că un jucător de 23 de ani nu poate evolua în două meciuri la rând
Jose Mourinho, antrenor Real Madrid

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele