Mou the Man! Managerul lui Chelsea a câștigat al treilea titlu de manager al anului din carieră

Mou the Man! Managerul lui Chelsea a câștigat al treilea titlu de manager al anului din carieră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Mourinho a câștigat pentru a treia oară în carieră titlul de „cel mai bun antrenor din Anglia”, după ce i-a adus lui Chelsea primul titlu după cinci ani de pauză

A fost criticat de mulți pentru modul în care a ales să pună presiune pe arbitri la mijlocul sezonului. Presa engleză a numit-o pe Chelsea drept „cea mai plictisitoare campioană din Premier League”, după ce în retur, londonezii au prestat un joc mai pragmatic, totul în urma unui eșec usturător pe terenul lui Tottenham, scor 3-5. Dar cifrele nu mint. Iar numerele pe care le-a reușit Mourinho în cele două mandate la Chelsea sunt incredibile!

Vineri, portughezul de 51 de ani a fost numit „cel mai bun manager al anului” în Anglia, după ce a cucerit al treilea titlu cu Chelsea din carieră și primul după cinci ani de pauză pentru londonezi. Echipa de pe Stamford Bridge a dominat sezonul cap-coadă, fiind lider permanent, iar Mourinho a primit meritat trofeul, deși nu a fost declarat nici măcar o singură dată „managerul lunii”. Potrivit site-ului oficial al Premier League, Mourinho, aflat la al treilea trofeu de „cel mai bun manager al anului” i-a devansat pe Ronald Koeman (Southampton), Garry Monk (Swansea), Nigel Pearson (Leicester) și Arsene Wenger (Arsenal).

Iar o singură privire peste cifrele lui Mourinho în carieră în Premier League e suficientă! Din 195 de meciuri, Mou a câștigat 135, pentru un procentaj de 69%, cel mai bun din istoria Premier League. Golaverajul e și el senzațional, 356-125, la fel ca și numărul de meciuri pierdute în EPL, doar 19.

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…