Le forțează mâna, dar West Ham se încăpățânează să-l păstreze pe Payet! „Ciocănarii” au refuzat de două ori același club. Francezul a mai provocat un episod similar în 2011, când a vrut să „evadeze” de la Saint-Etienne

Redactor:
Andrei Pal
Le forțează mâna, dar West Ham se încăpățânează să-l păstreze pe Payet!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii lui West Ham se încăpățânează să-l păstreze pe internaționalul francez Dimitri Payet. Au refuzat pentru a doua oară o ofertă de la același club. Olympique Marseille îl vrea înapoi pe mijlocașul de 29 de ani, pe care l-a cedat în vara anului 2015 în Anglia.

Deși fotbalistul și-a manifestat dorința de a părăsi gruparea antrenată de Slaven Bilic, iar ofertele au început deja să apară, conducătorii lui West Ham au refuzat deja de două ori o întoarcere a lui Payet pe Stade Velodrome. Oficialii francezi au oferit 19 milioane de lire pentu serviciile lui Payet, însă s-au lovit de refuzul „ciocănarilor”. Marseille a plusat oferta cu încă un milion, dar au primit același răspuns, conform britanicilor de la BBC.

După aflarea veștii că acesta nu mai dorește să joace la West Ham, Slaven Bilic l-a trimis pe mijlocașul francez la echipa secundă. Ca să se întoarcă la prima echipă, Payet va trebui să ceară scuze suporterilor, conform oficialilor lui West Ham. Comportamentul i-a atras deja primele critici francezului. „Nu pot spune cât de tare mă înfurie comportamentul lui Payet. West Ham îl iubește, pur și simplu îl adoră. Cei de acolo n-ar fi crezut că ar capabil de așa ceva. E idolul foarte multor copii. E dezgustător ceea ce face!”, a spus Dean Ashton, fostul atacant de la West Ham, forțat să se retragă la 26 de ani din cauza unei accidentări.

În 2011, pe când juca la Saint-Etienne, Payet a provocat un episod similar. Dorit de PSG, club la care visa să evolueze, francezul a făcut tot posibilul pentru a fi lăsat să plece. A încercat să-i forțeze pe oficialii lui Saint-Etienne să-l vândă, însă s-a ales doar cu o amendă. Payet și-a cerut atunci scuze și a fost reprimit la antrenamente. „Am făcut o greșeală, sunt tânăr”, spunea atunci francezul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…