Jose Mourinho, înainte de United – City: „Chiar dacă pare o contradicție, va fi mai dificil fără Sergio Aguero pe teren”

Jose Mourinho, înainte de United - City:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester United și Manchester City se vor întâlni, sâmbătă, în etapa a treia din campionatul Angliei, iar managerul Jose Mourinho este sigur că meciul va fi mult mai dificil după ce Federația Engleză de Fotbal a decis suspendarea atacantului argentinian Sergio Aguero pentru trei etape.

Pentru noi, este un simplu meci. În special, pentru mine. Noi jucăm pentru a câștiga titlul. Știu că derby-ul înseamnă mult pentru toată lumea, am jucat derby-uri importante în fiecare țară unde am antrenat, dar întotdeauna mi-am controlat emoțiile. Va fi o partidă împotriva unui adversar redutabil. Dacă dorim să ne impunem și să câștigăm, trebuie să fim în cea mai bună formă„, a declarat Jose Mourinho la conferința de presă înaintea meciului cu Manchester City.

Rivalitatea dintre Jose Mourinho și Josep Guardiola este foarte bine cunoscută din timpul când cei doi antrenau pe Real Madrid, respectiv Barcelona, însă ambii tehnicieni au declarat că nu există o relație tensionată între ei.

Manchester City va avea o absență de marcă în derby-ul de pe Old Trafford: argentinianul Kun Aguero a fost suspendat de Federația Engleză de Fotbal după incidentul cu fundașul lui West Ham United, Winston Reid, din etapa precedentă.

„Pare o contradicție, dar ne va fi mult mai greu fără Aguero. Guardiola are foarte multe opțiuni, chiar dacă lipsește Aguero. Este foarte posibil să decidă să joace cu Iheanacho, iar o altă posibilitate ar fi să joace cu Sterling sau Silva ca un număr 9 fals, între linii, are foarte multe opțiuni, iar noi va trebui să reușim să ne adaptăm fiecărei situații„, a mai spus Mourinho.

Managerul portughez este încântat de impactul pe care l-a avut la United atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, transferat în această vară de la Paris Saint Germain.

Este un jucător fenomenal, a ajuns la 34 de ani, însă își dorește să obțină cât mai multe trofee. A refuzat banii chinezilor sau dolarii americanilor. Și-a dorit cel mai dificil campionat pentru a juca fotbal, cel mai dificil loc de a câștiga titluri. A fost alegerea sa„, a încheiat Mourinho.

Derby-ul orașului Manchester, dintre United și City, se va disputa, sâmbătă, de la ora 14:30, pe Old Trafford.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×